Tradiții și superstiții: Cum să avem noroc în 2023

30 dec. 2022
8767 Afișari
Tradiții și superstiții: Cum să avem noroc în 2023
Tradiții și superstiții: Cum să avem noroc în 2023

Dacă ținem ochii deschiși și stăm întinși pe pământ, pe partea stângă, cu iarba sau pământul sau zăpada simțindu-ne inima bătând, o să vedem că Apusul nu mai e de sus în sus în jos, ci de la dreapta la stânga, îndreptându-se mereu spre Tată Care trimite Răsăritul spre noi. Și, dacă ne strângem doar un pic ochii ca să vedem mai bine, orizontul nu se va îngusta, ci se va deschide și ne vom putea vedea pe noi, oamenii, cum de milenii străbatem zarea, poala Cerului, nu dintr-o partea în alta, ci de sus în jos și de jos în sus, într-un marș care are un sens individual doar pentru că el este marșul nostru, al oamenilor, împreună.

Și umblăm și umblăm și umblăm, lăsându-ne lacrimile să ne ajungă din urmă și să ne transforme pământul prezent de sub picioare într-un noroi al trecutului în care alunecăm și cădem și ne zvârcolim și plângem alte lacrimi, într-o deznădejde iluzorie, ca și cum de data asta nu vom mai fi capabili să ne ridicăm din propria mocirlă, așa cum am făcut-o de sute și mii de ori, ce minciună!, dându-ne sau nu seama că lacrimile noastre, fie că sunt ele de bucurie sau din suferință, nu sunt altceva decât ploaia ce ne hrănește propria rădăcină, iar noi suntem copacul ce se înalță în fiecare zi, chiar dacă părem că ne împotrivim creșterii. 

Și fiecare cuvânt rostit, că e petală sau e ghimpe, și fiecare îngenunchiere și fiecare ridicare de jos și fiecare emoție și fiecare șoaptă ce susură la tâmple și fiecare lacrimă și fiecare oftat și fiecare urlet de durere și fiecare hohot de râs și fiecare chiot și fiecare spin din frunte și și fiecare cui din mână și fiecare bătaie din aripi a sufletului nostru în fața bucuriei și fiecare plecăciune în fața propriei noastre Iubiri și fiecare reverență în fața Creatorului nostru, toate minunile astea sunt frunzele ce ne formează nouă corona noastră de copac care își îndreaptă și rădăcinile și ramurile spre o rugăciune a tuturor, pentru că Dumnezeu așa vrut să creștem.  Așa a știut El că vom crește. Că vom crește frumoși. Atât de frumoși suntem noi oamenii, încât ne știe Dumnezeu, că doar n-om fi tâmpiți să credem că fix Dumnealui și-ar fi luat la cunoștință ceva urât.

Nimic nu e mai greu pentru om decât să fie bun. Și, totuși, nimic nu e mai natural pentru om decât să fie bun. Știți și dumneavoastră prea bine sentimentul acela de nelipsă în care sufletul ni se lăfăie mulțumit în coșul pieptului pentru că am făcut un bine și nu am așteptat nimic în schimb. Cu toții știm sentimentul ăsta în care ne suntem recunoscători nouă pentru că am fost buni și, cu toate astea, nu ne ducem să-l vizităm prea des. Dar el, sentimentul, stă răbdător, îngăduitor și complet lipsit de judecată și ne așteaptă să ne întoarcem la el, ținându-și duios brațul pe după gâtul inimii, ca atunci când mergem cu iubita sau iubitul la cinematograf, privind zi de zi filmul pe care noi i-l oferim. Iar filmul, de multe ori, e o dramă. E despre greșeli care se repetă, e despre tristeți întreținute artificial, e despre noi care ne uităm sentimentul de recunoștință doar ca, într-un final trăit deja, dar netrăit încă să ne amintim cine suntem noi, de fapt, împreună. Fiul lui Dumnezeu, ca să nu mai ocolim Adevărul din care nici măcar n-am ieșit, că doar nu era Dumnezeu să-și lase copilul de capul lui. Ce mai tura-vura, asta suntem, fie că acceptăm sau nu. Suntem de creați de Iubire, din Iubire, în Iubire

Nu prea știu oameni pentru care 2022 să fi fost ușor, dimpotriva lumea pare să înnebunească, deși suntem cu toții nebuni demult. Și toată înnebunirea asta se întâmplă într-un context în care spiritualitatea și iluminarea au devenit subiecte mai discutate decât oricând. Dar, să moară gibilanu, este deosebit de dur, deosebit de enervat, deosebit de amuzant și deosebit de natural să fii spiritual în vremurile astea. Pentru că, în demersul nostru de a fi zen, diferit la fiecare dintre noi, o să apară cineva apropiat, la care ținem mai necondiționat decât la alții, gen mă-ta, și o să zică: Ah, dar nu ai pus șervețelul ăsta bine aici, îți arăt eu cum se pune bine șervețelul. Și atunci, tu, persoană fizică în proces de trezire spirituală, poți să-ți zici: Mă piș pe ea de iluminare!, și să faci o criză de nervi. Sau, SAU, SAU!!!!! poți să înțelegi că nimeni nu are de câștigat dacă tu o judeci pe mă-ta (care are drumul și suferința dumneaei, la fel de importante ca ale tale) și să pui mâna și să aranjezi rahatul ăla de șervețel cum vrea dumneaei, fără să te enervezi, bucurându-te pe interior că nu te-ai enervat, oferindu-le astfel, sentimentului de recunoștință și inimii tale pe după gâtul căreia el își ține mâna, o comedie intimă, în locul unei drame în văzul lumii. Doamne, dacă aș face asta mereu, dar încă nu și va mai fi încă nu atâta timp cât nu-mi voi condiționa Iubirea spre altceva decât spre totul. Răbdare, Adi, răbdare!

Cam atât consider eu că trebuie să fac pentru mine ca să am noroc în 2023: Să nu mai judec acțiunile oamenilor, oricât de argumentată mi-ar părea mie judecata și, ȘI, ȘIII!!! mai ales să TAC atunci când judecata îmi dictează să-l corectez pe altul. Ce bucurie e să tac atunci când trebuie, dar eu nu prea sunt obișnuit să mă bucur mereu, vă dați și dumneavoastră seama. Ce bucurie e să tac și să văd binele din altul, mai ales că, până acum, n-am descoperit formă mai frumoasă de a mă îngriji de mine decât o face capacitatea sufletului meu de a vedea binele din ceilalți. Și la fel ar trebui să fac și cu mine, să văd binele din mine și când mi se pare că nu e acolo, pentru că oricât m-ar lua pe mine dracu uneori, Ceva tot mă aduce înapoi ca să merg înainte. De fiecare dată. Mai mare noroc decât să nu judec nu cred că m-ar putea găsi, dar și așa tot mă mai las pradă ispitei judecății. Mă rog, asta consider eu că trebuie să fac pentru mine în 2023. Dumneavoastră știți mai bine ce trebuie să considerați pentru dumneavoastră. Oricum, că vrem sau nu, împreună îl transformăm pe trebuie ăsta în voință colectivă.

Imaginați-vă, vă rogg frumos, un câmp acoperit de o zăpadă imaculată, necălcată, neprihănită și plin de un infinit de maci ce râd în Soare. Așa să înflorim în 2023 cu toții, fără excepție. Imaginați-vă că tineți ochii deschiși și stăm întinși pe pământ, pe partea stângă, cu zăpada simțindu-ne inima bătând, iar oamenii umplu orizontul sub formă de maci. Și, la fiecare bătaie de inimă, macii pulsează la unison și cresc spre Soare și înalță spre Cer, contopindu-se cu Acesta din toate părțile. Ce mai e de judecat acum când orizontul suntem noi? Pupi. Adi de la noroc, Oamenii suntem proroc. Doamne ferește și Doamne ajută să vedem judecata dispărută!

Cookies