ȘTIRI

TRADIŢII ŞI OBICEIURI DE SFINŢII PETRU ŞI PAVEL (SÂNPETRU DE VARĂ)- 29 IUNIE

TRADIŢII ŞI OBICEIURI DE SFINŢII PETRU ŞI PAVEL (SÂNPETRU DE VARĂ)- 29 IUNIE:

Conform volumului Tradiţii şi Obiceiuri Româneşti, coordonat de editura Flacăra, ziua de 29 iunie, în care se sărbătoresc SFINŢII PETRU ŞI PAVELl, marchează miezul verii agrare şi perioada secerişului. Cei doi apostoli sunt sărbătoriţi împreuna pentru ca au murit in aceeasi zi, în anul 67, în timpul prigoanei creştine declanşată de împăratul roman Nero.

SFANTUL PETRU este patronul agriculturii şi răspunde de starea recoltelor, patronează căldura şi ploaia şi pedepseşte cu tunete şi grindină pe cei ce-l nesocotesc. Se zice că, atunci când SFANTUL PETRU plesneşte din bici, sar din acesta scântei, care, odată căzute pe pământ, se transformă în licurici. O altă legendă populară spune că, atunci când oamenii se îndepărtează de credinţă, SânPetru cheamă balaurii şi începe sa pornească grindina asupra acestora, marunţind-o, ca să nu-i pună pe oameni în mare pericol.

TRADIŢII ŞI OBICEIURI DE SFINŢII PETRU ŞI PAVEL (SÂNPETRU DE VARĂ)- 29 IUNIE:

În ziua sărbătorii, oamenii obişnuiesc să dea de pomană pentru sufletele celor morţi- sărbătoarea fiind cunoscută şi sub numele de Moşii de SÂNPETRU. Conform credinţei populare, moşii ar fi fost nouă bătrâni care făceau doar lucruri bune şi minuni peste tot pe unde mergeau. De ziua Moşilor de SÂNPETRU sau de Vară, femeile împart oale cu apă, pentru ca cei morţi să aibă ce bea pe lumea cealaltă- tot în această zi oamenii au voie să lucrează orice, dar să nu toarcă, căci se crede că astfel se întorc colacii de la morţi. În ziua Moşilor de Sânpetru, femeile dau de pomană şi vase cu vine, lapte şi mâncare gătită, vase care se împodobesc deseori cu flori şi cireşe.

Până în această zi nu se scutură merii; se crede că, dacă se respectă această datină, sunt ocrotite ogoarele de căderea grindinei.

Oamenii pistruiaţi trebuie să se spele pe faţă cu apă la miezul nopţii, când cântă cocoşul; tradiţia spune că respectând acest ritual, pistruii nu se mai înmulţesc.

Dacă tună şi fulgeră azi, nucile şi alunele vor fi viermănoase.

Se spune, despre Sfintii Petru si Pavel, că stau în Lună, unul in dreapta si unul în stânga acesteia. Petru este cel care ţine cheile de la porţile Raiului, el fiind considerat mâna dreapta a lui Dumnezeu.

Tot acum, SÂNPETRU pocneşte din bici, iar scânteile care apar cu acest prilej se transformă în licurici, care-i călăuzesc pe călătorii rătăciţi pe drumuri de munte sau în pădure.

TRADIŢII ŞI OBICEIURI DE SFINŢII PETRU ŞI PAVEL (SÂNPETRU DE VARĂ)- 29 IUNIE:

Sarbatoarea sfintilor Petru si Pavel se ţine timp de trei zile pentru ca agricultorii sa fie protejati impotriva potoapelor si pentru ca granele lor sa fie bogate. In lumea rurală, sărbatoarea este cunoscuta sub numele de SÂNPETRU şi marcheaza vremea seceriţului şi jumătatea verii agrare. Ziua de dinaintea sărbătorii este dedicată spiritelor cerului care, până în această zi, umblă libere prin lume şi îi pedepsesc pe cei care dorm pe afara. Un mod de protecţie împotriva acestor duhuri sunt usturoiul şi pelinul.

TRADIŢII ŞI OBICEIURI DE SFINŢII PETRU ŞI PAVEL (SÂNPETRU DE VARĂ)- 29 IUNIE:

Se spune că, în ziua SFINŢIIlor PETRU ŞI PAVEL, privighetorile şi cucii nu mai cântă, iar femeile nu ar avea voie să mănânce mere pana în aceasta zi. Femeile văduve nu au voie sa manance mere până în ziua Sfantului Ilie, ca să fie sanatoase. Si despre cuci se spune că se transformă în soimi în aceasta zi, ei revenind la forma lor originala în ziua Bunei Vestiri. SÂNPETRU este cel mai cunoscut din calendarele populare romanesti, el neavand un numar fix de zile de post si fiind vestit de catre aparitia licuricilor si tacerea cucilor.

TRADIŢII ŞI OBICEIURI DE SFINŢII PETRU ŞI PAVEL (SÂNPETRU DE VARĂ)- 29 IUNIE:

În Panteonul românesc, SÂNPETRU de Vară este despărţit de fratele său, SÂNPETRU de Iarnă, patron al lupilor, de aproximativ o jumătate de an. În tradiţia populară, SÂNPETRU apare fie ca personaj pământean, fie ca divinitate celestă. Se spune că, la marile sărbători calendaristice (Crăciun, Anul Nou, Bobotează, Macinici, Sângiorz, Sânziene ) SÂNPETRU poate fi văzut de pământeni la miezul nopţii, când se deschide pentru o singură clipă cerul, stând la masa împărătească în dreapta lui Dumnezeu. SÂNPETRU este un bun sfetnic al lui Dumnezeu, care-l consultă în luarea unor decizii, şi cel mai cunoscut  „sfânt” al calendarului popular.


Recomandarile noastre


Parteneri

Știri – Gândul

Știri – CanCan.ro

Back to top button