ȘTIRI

Tradiţii şi obiceiuri de SFÂNTUL ONUFRIE sau de „SĂRBĂTOAREA ŞOARECILOR”- 12 iunie

Pe 12 iunie este sărbătorit SFÂNTUL ONUFRIE.

Tradiţii şi obiceiuri de SFÂNTUL ONUFRIE sau SĂRBĂTOAREA ŞOARECILOR: 

Sărbătoarea Sfântului Onufrie, sau Onufrei, este considerată o zi a miezului de vară. Numită şi “SĂRBĂTOAREA ŞOARECILOR”, se ţine pentru ca viermii şi şoarecii să nu mănânce recoltele. Se spune şi că, dacă plouă, nu vor mai fi şoareci tot anul. Ca şi Sfântul Vartolomeu, Sfântul Onufrei aduce grindină şi vijelii.

Oamenii considerau că, serbând această zi va fi „belşug în câmp”, la SFÂNTUL ONUFRIE încheindu-se practic primăvara, spunându-se totodată că soarele dă înapoi, cu foarte puţin, începând mersul său spre iarnă, informează artadeatrai.ro.

Tradiţii şi obiceiuri de SFÂNTUL ONUFRIE sau SĂRBĂTOAREA ŞOARECILOR: 

În comunităţile tradiţionale româneşti, semănăturile trebuiau neapărat puse în pământ cu o săptămână înainte de SFÂNTUL ONUFRIE , în săptămâna dinaintea acestei sărbători putându-se semăna numai hrişcă.

Prin satele Moldovei, se credea că o ploaie pe 12 iunie, de SFÂNTUL ONUFRIE, însemna dispariţia şoarecilor pentru tot restul anului, tocmai de aceea ziua SFÂNTULUI ONUFRIE  mai era numită şi SĂRBĂTOAREA ŞOARECILOR SAU NUNTA ŞOARECILOR.

Tradiţii şi obiceiuri de SFÂNTUL ONUFRIE sau SĂRBĂTOAREA ŞOARECILOR: 

Prin unele locuri, NUNTA ŞOARECILOR era la SfÂntul Petru de iarnă (16 ianuarie) sau la Foca, pe 23 iulie. Oricum, la una din aceste zile, şoarecele cel mai mare le zicea celorlalţi şoareci:

„Dragii mei, nuntaşii mei, / Cătaţi şi vă ospătaţi / Şi de bortă cătaţi, / Că nunul cel mare, / Rea cătătură are”. Naşul cel mare, adică motanul, ar fi fost creat special de Dumnezeu pentru a salva corabia lui Noe ameninţată de mulţimea de şoareci care începuseră să roadă pînă şi lemnul corabiei.

Potrivit mentalităţii arhaice, şoarecele nu putea fi decât opera Dracului, românii crezând că e făcut din balele lui Scaraoţchi; s-a spus chiar că şoarecele e curat dracul, „că el ce pozne îţi face, numai dracul ţ-o face”.

Tradiţii şi obiceiuri de SFÂNTUL ONUFRIE sau SĂRBĂTOAREA ŞOARECILOR: 

Gospodarii ale căror pisici nu reuşeau să le vină de hac acestora, recurgeau la tot felul de practici magice; aşa se lua aţa de la un sac, se legau 99 de noduri şi se zicea: „eu nu leg aţa, ci leg gura şoarecilor de la casa mea, şi-i trimit la moară, unde este hrană de ajuns”; alţii reuşeau să-i descânte în aşa fel încît şoarecii se adunau în cîrduri şi porneau spre locul indicat de descântător

Ce legătură este între o sărbătoare a belşugului şi şoareci? Ei bine, oamenii de altădată vedeau în şoareci încarnarea unor spirite ale strămoşilor, aceste spirite răspunzând adesea şi de rodul ogoarelor; în măsura în care erau respectate, ele asigurau acest rod.

CINE A FOST SFÂNTUL ONUFRIE:

SFÂNTUL ONUFRIE a trait in jurul anilor 350-400, in pustiul Egiptului. Dupa ce a primit botezul, a fost dus de tatal sau la o manastire, pentru a creste potrivit voii lui Dumnezeu, informeaza crestinortodox.ro. Mai tarziu, SFÂNTUL ONUFRIE paraseste manastirea si merge in desert. Calauzit de un inger, ajunge la Ieremia, un batran sihastru. Acesta l-a invatat ce inseamna viata in singuratate. Dupa cateva zile, l-a condus la o pestera si i-a spus ca acela este locul in care trebuie sa se nevoiasca. Batranul a continuat sa-l viziteze o singura data pe an, pana cand a trecut la cele vesnice. De la moartea acestuia, SFÂNTUL ONUFRIE a ramas fara nicio prezenta omeneasca.

Timp de 70 de ani, a indurat arsita zilei, frigul noptii, luptandu-se neincetat cu demonii si cu neputintele firii. Dupa lupte amarnice purtate cu demonii tuturor ispitelor, si dupa ce inima lui s-a intarit desavarsit in dragostea pentru Dumnezeu, un inger al Domnului a inceput sa-i aduca paine pentru hrana lui. In afara de aceasta, prin marea purtare de grija a lui Dumnezeu, langa chilia lui a crescut un palmier care rodea curmale din belsug, si a inceput sa izvorasca si un fir bun de apa dulce, din care isi putea potoli setea. „Dar cu toate acestea”, a zis Marele Onufrie, „eu cel mai mult ma hranesc si imi astampar setea cu cuvintele cele dulci ale lui Dumnezeu”.

Dupa acesti ani, Cuviosul Pafnutie cel Mare merge calauzit de inger prin desert, vreme de patruzeci de zile fara hrana si ajunge la pestera Cuviosului Onufrie. Intrebat de Pafnutie cum s-a impartasit in tot acest timp petrecut in pustie, Cuviosul Onufrie a raspuns ca in fiecare duminica, un inger al Domnului aducea fiecarui pustnic Trupul si Sangele Domnului.

Au petrecut toata noaptea in rugaciune, iar in zorii zilei, SFÂNTUL ONUFRIE  i-a descoperit Sfantului Pafnutie ca Dumnezeu l-a calauzit pana la pestera sa, pentru a-i ingropa trupul, caci venise vremea sa treaca la cele vesnice. In pragul mortii sale i-a spus lui Pafnutie: „Lepadand toata grija lumeasca pentru a ne darui lui Dumnezeu, nu mai simtim nici foame, nici sete, nici vreo alta slabiciune. Si atunci cand unul dintre noi doreste cu nostalgie sa revada oamenii, ingerii il duc, prin mijlocirea vedeniei, in rai, unde se vede atat de patruns de lumina dumnezeiasca, incat uita de toate greutatile sale si se intoarce cu mult mai mare putere la asceza sa”.

Dupa aceste cuvinte, SFÂNTUL ONUFRIE s-a intins pe pamant si a murit. Mormantul sau a fost sapat de doi lei. Ingropand cu cinste trupul Sfantului Onufrie, Avva Pafnutie s-a intors la Manastirea lui si le-a descoperit si celorlalti frati, viata minunata a acestui mare sfant.

Pentru ca si-a petrecut aproape intreaga viata in pustiul Egiptului, a ramas in istora Bisericii drept pilda a sihastrilor.


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button