Toți bucureștenii sunt în Vamă. „Dar cine a stricat-o?”, se întreabă nedumeriți cu toții

29 iul. 2021
1171 Afișari
Toți bucureștenii sunt în Vamă.

Oare am fost chiar noi?

Orice generație crede că lucrurile erau mai bune ‘înainte’. Poate e ceva care s-a fixat în sute de mii de ani de evoluție în ADN-ul nostru – suntem programați să credem că adolescenții sunt cretini. Probabil și primul Homo Sapiens a crezut că fi-su e bătut în cap și că fii-sa e cam panaramă.

Însă suntem de asemenea programați să credem despre noi că suntem panseluțe unice și speciale în Univers și, deci, aceste prejudecăți nu ni se vor întâmpla nouă. Așa eram ferm convinsă despre mine, până când am ajuns vara asta în Vama Veche, după o pauză de aproape 10 ani.

Timp de două zile, toate frazele au început cu ‘pe vremea mea’ și au constat în variațiuni pe următoarele teme, însă fără a se limita la acestea.

Pe vremea mea, așadar:

  • hamsiile erau bune și crocante
  • în Expirat era nisip pe jos
  • în Stuf erau oameni pe jos 
  • și nu exista un semn la intrare care să specifice că femeile pe tocuri nu au voie să intre 
  • adolescentele nu erau machiate pe plajă
  • nu existau șezlonguri
  • nu existau magneți cu Vama Veche
  • nu erau diverși creștini cu boxe pe plajă
  • nu era asfalt

‘Pe vremea mea’, desigur, Vama era un simbol al libertății, complet opus oricăror alte stațiuni de pe litoral. Nu era o stațiune, era o stare de spirit. Am ajuns prima dată aici în 2004, la 16 ani, fugind cu fetele dintr-o tabără din Costinești, unde, ca niște rockerițe supărate nou formate, ne plictisiserăm de White Horse. Când am văzut Vama am spus ‘OAU ce loc extraordinar plin de libertate, ce colorat, ce oameni minunați!!!!’ bla bla bla. Am mâncat clătite, am făcut poze (!?!) la semnul de intrare în Vamă, apoi ne-am îmbătat și am început să cântăm ceva din Tudor Chirilă.

Orice vamaiot vechi care ne-a văzut în momentele alea, în 2004, a dat ochii peste cap, a zis ‘uite trei proaste’, a oftat ’s-a stricat vama’, a strâns cortul și a plecat în 2 Mai, lăsându-ne să mâncăm șuberek, să cântăm Tudor Chirilă și să vomităm una pe alta.

Probabil orice adolescent de 16 ani care ajunge acum în Vamă simte fix ca mine și prietenele mele atunci: un loc unde orice este posibil, ești liber să fii așa cum vrei, unde lumea ‘nu are fițe’ (o expresie auzită, eu nu spun așa ceva, nu știu ce înseamnă) și unde e plin de petreceeeeri.

Dar nimic nu se strică, totul se transformă.

Acest val de oameni diferiți din Vamă s-a întâmplat la scurt timp după 2004, când la TV au apărut știri cu ‘în Vama Veche se face sex pe plajă’. Vă amintiți știrea aia? Ei bine, în acel moment toți băieții din Constanța au zis ‘bă și atunci noi de ce mergem ca proștii în Mamaia?!?!?’, au împachetat frumos bagajul, chiloți curați și cam aia a fost. Apoi au început să se construiască chestii ca să îi acomodeze pe noii veniți  din discoteca Tineretului.

Iar fiindcă rockerii, din păcate, sunt uneori băieți foarte pașnici, cei care au început să pună muzică house pe plajă la boxe au scăpat nebătuți. Și i-au alungat pe hipioții dinainte.

Problema cu manelele pe plajă în Vama Veche nu e că ele există – eu susțin pasional atât manelele, cât și plaja – dar să pui manele în mijlocul unui grup de rockeri nu are sens. Ați văzut rockeri care se duc cu boxa cu Iron Maiden la Hanul Drumețului? E ceva ce pur și simplu n-ar avea sens. De ce i-ar deranja pe oamenii ăia care se simt bine cu ceva ce nu le place?

Apoi, s-a făcut autostrada. VEDEȚI ce se întâmplă dacă ni se construiesc autostrăzi??? O luăm razna.  Avea dreptate Băsescu când spunea că nu ne trebuie nouă așa ceva. 

Am plecat din Vamă plină de șuberek, așteptând cu nerăbdare momentul când, peste 10-20 de ani, adolescenții de azi vor reveni să revadă locul în care petreceau ‘pe vremuri’ și își vor da ochii peste cap spunând ‘frate pe vremea mea Aperolul chiar era bun la Amphora’. 

Nota B365.ro: Noi cu Oana mergem în Vamă și când o să fim cu toții moși și babe, dar o să luăm și articolul ăsta cu noi (o să fie la bibliotecă deja), ca să ne ajute să nu ne dăm ochii peste cap ca niște moși și babe care tânjesc nu după Aperolu’ de la Amphora, ci după nessfrappe-u’ oribil care dizolva paiul cu care trebuia să îl bei, ăla de la nu mai știm cum îl cheamă. Și o să mai luăm și alte articole de-ale Oanei, cum ar fi:

Cookies