GOOD LIVING

Topul orașelor cu cel mai curat aer din România. Pe ce loc se află Bucureștiul într-un clasament european

România se află în ultima parte a clasamentului orașelor europene, după calitatea aerului. Totuși, dintre cele patru orașe românești incluse în studiul publicat joi de către Agenţia Europeană de Mediu, Botoșani are cea mai bună calitate a aeruului și este singurul care intră în categoria "satisfăcător". Bucureștiul este însă departe.

În clasamentul european al calității aerului apar 4 orașe din România: Bucureşti, Braşov, Timişoara şi Botoşani.

Bucureștiul, pe locul 263 din 323 de orașe

Cel mai bine plasat este oraşul Botoşani, unde calitatea aerului este considerată moderată, oraşul fiind plasat pe locul 223 din 323 de oraşe, arată clasamentul publicat joi de Agenţia Europeană de Mediu, citat de news.ro.

Bucureştiul este pe locul 263, cu un indicator referitor la particulele în suspensie de 16,4, în condiţiile în care oraşul de pe prima poziţie din clasament are 3,7 Timişoara este pe locul 267, iar Braşovpe locul 273, toate trei în categoria calitate slabă a aerului.

În clasament, oraşele sunt ordonate de la cele cu aer curat, la cele mai poluate, în funcție de concentrația particulelor în suspensie. Dintre cele 323 de orașe, 127 au o calitate bună a aerului, 123 au avut o poluare moderată şi 73 au fost clasificate ca având o calitate slabă sau foarte slabă.

Topul orașelor cu cel mai curat aer

Pe primele 5 locuri în clasamentul orașelor cu cel mai curat aer se află Umea (Suedia), Tampere (Finlanda), Funchal (Portugalia), Talin (Estonia) și Bergen (Norvegia).

Pe ultimele locuri în UE sunt oraşele Vicenza (Italia), Slavonsky Brod (Croaţia), Cremona (Italia) şi Nowy Sacz (Polonia).


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button