Topul ghicitoarelor din București

06 mai 2022
1073 Afișari
Topul ghicitoarelor din București
Adrian Teleșpan

Nu știu cum stați dumneavoastră la capitolul acesta, dar eu n-aș fi ghicit, la 20 de ani de exemplu, ce parcurs voi avea în minunata mea viață. În sensul că n-aș fi nimerit neam ce experiențe urmau să-mi coloreze viața. Zero barat. Nu mă înțelegeți greșit, am avut păreri, am avut visuri, dar toate greșite. În niciun caz, oricum, n-aș fi nimerit faptul că la 42 de ani voi urma, cu mici abateri firești, calea Domnului. Că, vă spun sincer, am vaga impresie că asta fac în perioada aceasta, merg în zig zag spre Dumnezeu. O altă vagă impresie îmi spune că toți facem asta.

Deși nu l-am nimerit deloc, viitorul, însă, m-a preocupat foarte mult. Mai mult decât trecutul, dacă e să fiu onest. Multă vreme n-am înțeles că judecam viitorul prin prisma trecutului și, cum trecutul fusese destul de cacao, era și natural ca deseori viitorul să-mi pară maro, o culoare familiară comunității din care fac parte. Reușim uneori să fim atât de orbi încât să nu nimerim nici măcar viitorul care e un lucru cert. Ca și concept vreau să spun, în sensul că el e acolo, vine. Nu mai intru în discuția legată de incapacitatea mea de a nimeri vreodată prezentul. Oricum, când vezi viitorul prin prisma trecutului, cel puțin la mine se cheamă anxietate.

M-am mutat la București în anul 2000 și am locuit pe Șoseaua Ștefan cel Mare numărul 15, într-un apartament de 2 camere nedecomandat în care mai stăteau încă 3 băieți de la mine de la Drăgășani și excepționala Tanti Veronica, gazda noastră. Tanti Veronica stătea în dormitor, noi în sufragerie, ceea ce însemna că se trecea prin camera noastră spre baie, spre bucătărie, spre dormitor, spre ieșire și atât. Intimitatea mai băga din când în când capul pe ușă doar ca să râdă de noi că nu aveam acces la ea. Mă rog, la cât bun-simț are intimitatea, nu era intenția ei să râdă, dar o bușea râsul când ne vedea așa. 

 

În fine, problema nu era asta. Problema era că în sufrageria respectivă mai erau 2 recamiere, din alea tip anii ’80, 1 fotoliu extensibil, 2 fotolii normale, 8 scaune clasice de lemn, o masă rotundă în mijloc, o masă de opt persoane în colț la fereastră și un dulap cu 2 uși. În primele săptămâni nici nu mi-am despachetat hainele, că n-avem unde să le pun. Pe masa din colț era și un televizor imens, la care am și văzut primul film porno gay din viața mea. La ce trafic era acolo, eram nevoit să opresc video-ul de câte ori mișca cineva, a durat o oră jumate până am reușit să termin treaba. Ideea e alta. Televizorul ăla era atât de mare, încât lumina mai intra doar prin vreo 30% din suprafața ferestrei, dar perfect cât să îți cadă pe ochi când dormeai la prânz. Cred că lumea ar fi mai bună dacă toți oamenii ar dormi la prânz.

De altfel, după vreo 4 luni destul protocolare petrecute acolo, fâșia aceasta deranjantă de lumină a și pus bazele prieteniei mele cu Tanti Veronica, întrucât într-o seară i-am zis: “Să-mi spuneți și mie, vă rog frumos, de unde pot să mă duc să iau o draperie din Obor, ca să pot și io să dorm ca lumea la prânz!”. “Am eu draperii pe undeva…”, mi-a răspuns. “Și vă uitați după ele, vă rog?”, “Eh, pula, m-apuc acum la unșpe noaptea să caut draperii…”. Pula aia rostită în premieră de Tanti a însemnat cumva familie, că devenisem destul de apropiați, încât să ne mai scape câte o trivialitate. Am zâmbit amândoi. “Dar, dacă tot vrei să te duci la Obor, du-te mâine să-mi iei mie un cap de sifon, iar eu caut draperia…”. Am prins o vară în casa aia în care, în București, Cerul parcă supsese tot vântul. Nu adia nimic, frate. Erau vreo 40 de grade în apartamentul ăla și atunci când fumai și dădei fumul afară, acesta rămânea cumva împietrit în aer.

M-am dus a doua zi la Obor să iau cap de sifon și, când mă duceam înspre stația de tramvai cu niște mărunt în mână, mă oprește o persoană de sex feminin de etnie rroma, înzestrată tipic vestimentar pe pliuri, îmi smulge destul de non invaziv o hârtie de 10.000 de lei vechi din mână și îmi zice: “Întinde palma să-ți ghicesc!”. Nu prea aveam io bani de dat la ghicitoare la vremea respectivă, parcă am și vrut să iau înapoi bancnota, dar, pana mea, puteam să aflu viitorul clar și limpede pentru prima oară în viață, așa că am acceptat oferta.

Am întins palma, iar persoana de sex feminin de etnie rroma s-a uitat scurt și mi-a zis atât: “Hiiiiiii, o să faci bani cu gura!”. Acuma, io știam că nu plănuiam să fiu cântăreață, prin urmare am bănuit că aplecarea mea spre a fi o persoană de sex masculin cu orientare sexuală homosexuală îmi va aduce nu doar o împlinire sufleteasco-orală, ci și una materială. Experiența mea la vremea respectivă în ceea ce privește abilitățile orale era destul de precară, prin urmare am plecat din Obor fiind ferm convins că în câțiva ani o voi suge atât de bine încât îmi voi lua, cine știe, poate chiar și niște adidași din Mall Vitan care era, așa, un fel de galeriile Lafayette pentru mine. N-am luat în calcul din prima că cu gura nu doar se cântă și se suge, dar se și vorbește. Câteva minute mai târziu, în tramvaiul 1, am coroborat faptul că sunt student la Jurnalism cu posibilitatea, acum deloc restrânsă, de a-i lua locul Andreei Esca. În fond și la urma urmei, cât poate același om să prezinte știri? 

Asta a fost prima mea experiență cu o ghicitoare din toată viața mea. De atunci și până acum au mai fost câteva persoane pe care le-am întâlnit în vederea oricărui tip de pronostic în ceea ce privește viitorul. Două dintre ele, care, de altfel, m-au nimerit pe interpretare destul de precis, mi-au spus un lucru năucitor. “Nu ești gay!”, “Haideți, doamnă, am răspuns eu, ce e asta? Vă arăt poze în telefon!”, “Nu, că nu ești gay, mă scuzați, persoană de sex masculin cu orientare sexuală homosexuală!”. Nici n-am mai insistat să le coving, vă dați seama, mai ales că la vremea respectivă încă exersam destul de des în vederea unui viitor în care, eventual, făceam în sfârșit bani cu gura.

Ultima dată când am fost la ghicitoare a fost în 2019, înainte să mă merg la Ayahuasca. Deci, eu m-am dus la cineva să îmi spună ce voi vedea în viziune. Vreau să văd ce voi vedea, practic. Asta dovedește foarte clar că stăteam foarte bine cu răbdarea. S-au vorbit multe la această sesiune, dar un singur lucru mi-a rămas în minte. O frază pe care mi-a spus-o femeia aceea: “Nu știu cum să interpretez asta, dar îmi apare că îl ai pe dracu’ în cap și pe Dumnezeu la picioare!”.

Atunci, nici eu n-am știut cum să interpretez. Acum parcă mi-e mai limpede, întrucât chiar cred că o minte care nu ține deloc seama de Iubire e dracu’ gol și nu-și amintește că e, de fapt, o Minte. Cu M mare. Iar pe Dumnezeu Îl avem la picioare pentru că El este Calea. Singura Cale dreaptă, oricât de în zig zag am umbla noi pe ea. 

M-am gândit destul de mult la ideea asta de a fi clarvăzător și am ajuns la concluzia, în ceea ce mă privește, evident, că văd clar doar atunci când mă focusez strict doar pe prezent. În rest, îmi pot doar da cu părerea. E foarte posibil ca unii oameni să fie capabili să vadă diferite forme ale viitorului, dar, dacă am învățat ceva în ultimii ani e că Iubirea nu are formă, iar ăsta e un super avantaj când rolul tău e să încapi oriunde. Evident, topul acesta e unul subiectiv, al meu propriu și personal. Realizez acum că în celelalte orașe în care am mai locuit nu am fost la ghicitoare. Doar în București. Atât, vă pup pe ghicitoare, căci ce trăiește nu moare. Doamne ajută, Addy.

Nota B365.ro: Dacă vreți să știți ce vă mai rezervă Bucureștiul (prezent, viitor, oricare), poftiți:

Cookies