Topul celor mai MARI BENEFICIARI ai redirecționării a 2% din impozit în 2015

de:
24 mai 2016
1 Afișari
 Topul celor mai MARI BENEFICIARI ai redirecționării a 2% din impozit în 2015

Potrivit statisticii, printre ONG-urile care au beneficiat de cele mai semnificative sume se numără: Asociația Help Autism (3,2 milioane lei), Fundația pentru SMURD (1,8 milioane lei), Fundația Hospice Casa Speranței (1,2 milioane lei), Organizația Salvați Copiii (903.000 lei), Mănăstirea Lainici (816.000 lei), Asociația de caritate din Armata României — Camarazii (752.000 lei), Fundația Gaz România (546.000 lei), Asociația terapie comportamentală aplicată (491.000 lei), Asociația „Captivi în propria minte” (488.000 lei), Asociația Mereu aproape lângă tine (469.000 lei), scrie Agerpres.

În total, circa 1,25 milioane de contribuabili au redirecționat 2% din impozitul pe venit aferent anului 2014, un procent de aproape 20% din numărul total al acestora, însumând 90 de milioane de lei, fiind direcționați către activități organizate în cadrul sectorului asociativ din România. În top-ul celor 50 de entități, în ordinea sumelor atrase prin acest mecanism, peste 80% dintre acestea derulează programe sociale, pentru persoane cu dizabilități, pentru bătrâni sau copii. În total primele 50 de organizații au atras 20,1 milioane lei, a mai precizat ministerul.

MCPDC reamintește că mai sunt două zile în care contribuabilii pot direcționa 2% din impozitul pe venitul anual aferent anului 2015 către asociații și fundații.

Mecanismul 2% din impozitul pe venit — ca sursă complementară de finanțare a activității ONG-urilor — nu este suficient de cunoscut și ca atare nici utilizat în avantajul proiectelor extraordinare pe care organizațiile neguvernamentale le fac în plan central sau local. În anul 2006, se crea această posibilitate de direcționare a 2% din impozitul pe veniturile anuale, oferind opțiunea contribuabililor de a direcționa o parte dintre veniturile anuale contribuind, astfel, la dezvoltarea sectorului neguvernamental, respectiv a creșterii impactului activităților acestuia„, se arată în comunicatul citat.

MCPDC mai precizează că, bazându-se exclusiv pe astfel de contribuții, organizația Teach for Romania pregătește și susține o rețea de 38 de cadre didactice, pentru a preda în școlile din zone dezavantajate, preponderent în mediul rural. Hospice Casa Speranței, o altă organizație neguvernamentală, asigură din anul 1992, din donațiile primite, servicii gratuite pentru pacienții cu boli incurabile. Ministerul menționează că în România activează peste 90.000 de organizații neguvernamentale, peste 68% dintre acestea neavând niciun angajat din considerente de constrângere bugetară, concentrând resursele colectate pentru rezolvarea unor probleme din societate. Până pe 25 mai, orice contribuabil poate depune Formularul 230 (cei cu venituri din salarii pe 2015) sau/ și Declarația 200 privind veniturile realizate din România (cei cu venituri și din alte surse tot pe 2015), la sediile ANAF.

Cookies