SMART CITY

Topul celor mai bune licee din Capitală după Bac: Sf. Sava, Gheorghe Lazăr şi Tudor Vianu

Pe locul doi în topul celor mai bune licee se află Colegiul Naţional Gheorghe Lazăr, unde, dintr-un număr total de 274 de tineri care au dat examenul de bacalaureat, mai bine de jumătate (51%) au obţinut medii finale mai mari de nota nouă, potrivit calculelor realizate de ZF pe baza datelor afişate pe site-ul Ministerului Educaţiei bacalaureat.edu.ro.

În sesiunea de bacalaureat de anul acesta, rata de promovabilitate a elevilor Colegiului Naţional Gheorghe Lazăr a fost de 97%, scrie zf.ro.

Colegiul Naţional de Informatică Tudor Vianu ocupă locul trei în clasamentul celor mai bune licee din Bucureşti, fiind singura unitate de învăţământ de stat a cărei rată de promova­bilitate la examenul de bacalaureat a fost de 100% (toţi cei 238 de elevi ai săi reuşind să ob­ţină medii mai mari de nota şase). De asemenea, ponderea elevilor care au obţinut medii mai mari de nota nouă este de 40%, la egalitate cu ocupantele locurilor patru şi cinci – Mihai Viteazul şi George Coşbuc.

În ceea ce priveşte Colegiul Naţional Mihai Viteazul, aflat pe locul patru în topul celor mai bune licee din Capitală, directorul unităţii Sever Popa spune că rezultatele de la bacalaureat se datorează activităţii de la clasă a profesorilor şi educaţiei pe care tinerii o primesc în familie.

 Pe locul 5 în topul liccelor care au avut cei mai mulţi absolvenţi de bacalaureat cu medii peste nota nouă se situează Colegiul Naţional Bilingv George Coşbuc.


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button