Dacă Ion Țiriac a reuşit să-şi păstreze titlul de „Cel mai bogat român”, în cazul primilor 10 milionari din clasament au avut loc schimbări majore. Ioan Niculae a pierdut locul secund în favoarea fraților Adrian şi Dragoş Pavăl, doi antreprenori care s-au impus pe o piață în care investitorii străini au raportat pierderi.
O altă evoluție spectaculoasă s-a înregistrat în cazul lui Iulian Dascălu, care a urcat cinci poziții în clasament. După șapte ani de când a deținut prima poziție în clasament, George Becali a reușit să revină între primii 10 cei mai bogați români, cu toate că averea i s-a redus de la 300-350 milioane de euro, cât avea în ediția anterioară, la 270-300 milioane de euro în acest an.
Cei mai mulți milionari se regăsesc în regiunea București-Ilfov. Averea cumulată a celor 114 antreprenori ajunge la 9,57 miliarde de euro, în scădere cu aproape 1,5 miliarde de euro față de anul trecut, când se aflau în clasament 136 de milionari din această regiune. „Dacă ar fi să facem un portret de milionar din Top 300, acesta ar arăta în felul următor: are 55 de ani, este bărbat, locuiește în București și are o avere medie de 69,3 milioane de euro”, spune redactorul-șef al revistei Capital, realizatorul topului.
Domeniile în care businessurile antreprenorilor au înregistrat creșteri sunt industria, agricultura, imobiliarele și, mai nou, turismul, unde mai mulți milionari au investit, în ultimii ani, în construcția de hoteluri noi sau modernizarea și dotarea la standarde internaționale a celor existente.
Mai multe, pe capital.ro.