Așa cum am promis, revin cu a doua parte a acestui top 5 al meu cu restaurante noi, deschise în 2024, și care m-au cucerit anul trecut. Unele nu-s chiar restaurante, ci mai mult niște bombițe care merită vizitate și gustate.
După ce în prima listă le-am explorat pe primele 5, astăzi, te invit într-o nouă aventură culinară. Sunt sigur că vei găsi aici locuri care să te încânte și să te inspire atunci când ești la pas prin București, ai mânca ceva, dar nu știi ce, că parcă toate-s la fel. Dacă nu ți-or plăcea, să-mi zici mie “cuțu”, în 2025!
Deschis doar 3 zile pe săptămână (vineri – duminică) Petra este localul care aduce înapoi gusturile și atmosfera anilor ’90, oferind o experiență nostalgică și autentică.
Meniul este o adevărată călătorie în timp, cu preparate tradiționale românești precum salata boeuf, supă de pui cu găluște și chifteluțe, toate preparate cu ingrediente de calitate. Atmosfera retro, decorul simplu și muzica de altădată e perfectă pentru a retrăi amintiri gustoase din copilărie.
Am zis că salata boeuf e divină? Am zis. Sucurile sunt importate din Germania, iar la desert găsești bunătăți pe care ți le făcea maică-ta când avea chef și îi ieșeau demențiale.
Tobiko Sushi Fusion m-a surprins, în 2024, cu arome autentice ale bucătăriei japoneze și unele dintre cele mai apetisante bao buns: pufoase, umplute cu ingrediente proaspete și gust umami.
Apoi, supa gyoza este o adevărată capodoperă, iar despre sushi nici nu mai vorbim. Vinovat de toate astea e un tip tânăr, școlit, pe nume Alexandru Gușă. Chef Alexandru Gușă. Sună și fă-ți o rezervare, căci locul e micuț și neapărat, dar neapărat, comandă-ți un bao bun cu porc. Îți va însenina ziua. Foarte meritat loc în top restaurante București descoperite în 2024.
Bomber Sub Sandwich, deschis de trei tineri din Teheran, a adus în București un concept îndrăzneț de sandwich-uri gigantice, doldora de ingrediente. Sandwich-urile lor sunt adevărate bombe, pe care abia le poți cuprinde c-o mână. Cu combinații de arome intense și ingrediente proaspete, precum carne de vită, piept de pui și mixuri de brânzeturi, Bomber Sub Sandwich potolește foamea din mers și e colea, lângă TNB. Totul e pregătit pe plită, în fața ta, așa că bucură-te de spectacol.
Ierbar este un bistro micuț, deschis în 2024, care te cucerește cu o atmosferă degajată și o bucătărie delicioasă. Meniul e scurt și creativ, cu preparate simple sau twisturi creative, precum turta la jar cu diferite dip-uri sau burgerul în croissant. Ierbar are meniu sezonier, așa că fiecare anotimp aduce ceva diferit, așa cum ar trebui de fapt să fie peste tot.
N-aș fi crezut vreodată ca un restaurant din Centrul Vechi va intra în top 10, dar iată. O experiență culinară completă sud-coreeană, pe care o poți trăi pe papilele tale. Se numește Jeonjuu Korean BBQ și cu greu găsești o masă, mai ales în weekend. Un loc extrem de întrebat, dar dacă te așezi la masă, fă bine și bucură-te de tot ce are mai bun de oferit bucătăria coreeană. Tu faci grătarul, tu decizi cât stă carnea (nu exagera), tu, tu, tu. Tu ieși satisfăcut de acolo. Garantez.
Cam asta a fost. La mulți ani gustoși!
Al dvs.
Dragoș Mihăilă
Nehalit din 1984