Top 10 oferte de minivacanță de 1 Mai şi Paşti la munte, last minute: de la 120, la 350 de lei

de:
20 apr. 2013
0 Afișari
Top 10 oferte de minivacanță de 1 Mai şi Paşti la munte, last minute: de la 120, la 350 de lei

10. Minivacanța de 1 Mai la munte cu 350 lei

Dacă vreți să vă petreceți minivacanța de 1 Mai în ”Perla Munților Apuseni”, vă puteți achiziționa un pachet turistic la prețul de 350 lei de persoană. Oferta last minute este valabilă în hotelul Parc, clasificat la 3 stele,  din stațiunea Moneasa. 

Pachetul, disponibil în cadrul agenției Olimpia Turism, include 3 nopți de cazare, cu pensiune completă, dar și prânz barbeque și cina festivă de 1 Mai. În plus, oaspeții vor avea acces gratuit la fitness, jacuzzi, saună și piscină.

La data postării ofertei mai erau disponibile 6 locuri la această unitate de cazare.

Hotelul are 94 de camere din care 78 de camere clasificate la categoria 3 stele și 16 camere clasificate la 2 stele, cu 1, 2 sau 3 paturi, 4 apartamente cu 2 locuri și un apartament cu 4 locuri. Toate camerele sunt dotate cu grup sanitar propriu (baie cu duș, baie cu cadă sau jacuzzi), televizor, telefon, minibar, frigider, balcon, internet prin cablu și wireless. Unitatea de cazare mai are 3 săli de conferințe cu câte 20-30 locuri, o sală mare de conferință cu aparatură de ultimă generație, cu o capacitate 180 locuri, 4 saloane de restaurant, un salon de mic dejun, 2 baruri și 3 terase, dar și un bar intim de noapte. În incinta hotelului și în afara lui există spații de agrement și jocuri, o bază de tratament pentru proceduri balneare și un centru SPA dotat cu saună, jacuzzi, piscină cu apă mezotermală și sală de fitness.

9. Ofertă last minute de Paști, la Sinaia, cu 335 lei

Dacă doriți să vă petreceți sărbătorile pascale în Sinaia, puteți achiziționa un pachet turistic format din 2 nopți de cazare la Complex Stadion&Cristal, unitate clasificată la 2 stele. Tariful include, pe lângă cele 2 nopți de cazare, și pensiune completă, care cuprinde și prânzul festiv de Paști. Oferta last minute, disponibilă pe site-ul o9vacanta.ro, este valabilă în perioada 3 – 5 mai.

Hotelul dispune de 88 de locuri în camere duble și single precum și în apartamente, 2 restaurante a câte 60 locuri, 2 baruri, bază de tratament proprie precum și sală de conferințe cu o capacitate de 40 locuri. Camerele au televizor, baie cu duș și sistem de ventilație.

8. Minivacanța de Paști în zona Bran cu 325 lei

Cu 325 lei de persoană puteți achiziționa un pachet turistic la hotelul La Dolce Vita, situat la jumătatea distanței dintre Tohanul Nou și stațiunea Bran. Oferta last minute, disponibilă pe site-ul o9vacanta.ro, este valabilă pentru 2 nopți de cazare cu mic dejun și prânz pascal.

Copiii mai mici de 7 ani care se cazează cu părinții fără a solicita pat suplimentar au cazare gratuită, iar pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 7 și 14 ani se achită 37 lei/zi/persoană și se oferă pat suplimentar cu mic dejun. Pe lângă cazare se mai plătește suma de 66 lei pentru dejunul pascal, pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 7 și 14 ani.

Hotelul are 42 de camere standard, cu paturi separate sau matrimoniale și 12 camere interconectabile prin ușă comună. Camerele au baie proprie, televizor, minibar și conexiune la internet. Unitatea de cazare dispune și de 3 săli de conferință modulare, cu o capacitate maximă de 120 persoane, business corner cu calculator, imprimantă, internet și copiator, restaurant cu 150 locuri în interior și 80 locuri pe terasă, club de fitness, saună, masaj, terapie naturistă și aromoterapie, spălătorie, parcare proprie, birou de turism pentru închirieri ATV și pentru programe turistice regionale cu sau fără ghid.

7. Minivacanța de Paști la Băile Olănești cu 300 lei

O altă ofertă de Paști se adresează celor care aleg să își petreacă noaptea de Înviere la Băile Olănești. Oferta last minute, disponibilă în cadrul agenției Estellla Travel, costă 300 lei, iar pachetul include 4 nopți de cazare cu pensiune completă, la hotelul Suprem, de trei stele.

Meniul la această unitate de cazare este a la carte, iar consumul zilnic se înregistrează în baza de date de la recepție, urmând ca la finalizarea sejurului să se facă bilanțul. Tot ce se consumă peste valoarea inclusă în pachet se achită separat, la recepția hotelului, când se predă cheia camerei. Valoarea mesei inclusă în pachet este de 150 lei de persoană pe toată perioada șederii. Pe lângă tariful pachetului, turiștii trebuie să plătească și o taxă de igienizare în valoare de 4 lei pe cameră pe sejur și o taxă de stațiune de 1% din tariful primei nopți de cazare. Check in-ul pentru această ofertă se face pe 1 Mai, iar în momentul publicării ofertei, unitatea de cazare mai avea 20 de locuri disponibile.

6. Oferte last minute de Paști, cu 295 lei, la Căciulata

Pentru cei care vor să își petreacă sărbătorile pascale în stațiunea Căciulata, pe site-ul o9vacanta.ro, sunt disponibile mai multe oferte last minute la prețul de 295 de lei de persoană.

Pachetele de 295 de lei de persoană sunt pentru 2 nopți de cazare, în perioada 3-5 mai, și pensiune completă, cu prânz festiv inclus. Ofertele last minute din stațiunile Căciulata sunt disponibile la hotelurile de trei stele Căciulata, Cozia, Oltul și Central, dar și la vilele Lili Acul și Trandafirul. La patru din cele cinci unități de cazare mâncarea se servește în restaurantul propriu, pe bază de chip-card-uri. Doar la hotelul Căciulata micul dejun este a la carte, iar restul meselor se servesc în sistem fișă cont.

5. Minivacanța de Paști la Sinaia cu 279 lei

La Pensiunea Boema din stațiunea montană Sinaia, un pachet turistic format din 3 nopți de cazare cu mic dejun costă 279 lei, în perioada 3-6 mai. Oferta last minute la Pensiunea Boema este valabilă prin intermediul site-ului o9vacanta.ro. Copiii mai mici de 12 ani au cazarea gratuită, dacă nu se solicită masă sau pat suplimentar.

Unitatea de cazare dispune de 14 camere duble și una triplă, salon de mic dejun și o sală multifuncțională, unde se pot organiza atât mese festive, cât și evenimente corporate (conferințe, cursuri, team building-uri). Camerele au grupuri sanitare proprii cu cabină de duș, televizor, internet (prin cablu și wireless) și minibar. Pensiunea dispune și de un foișor înconjurat de pomi fructiferi, un heleșteu cu păstrăvi ce pot fi pescuiți și gătiți, o terasă acoperită la marginea pădurii dotată pentru grătar, cu o capacitate de 35 de locuri la masă și 45 locuri la bufet.

4. Ofertă last minute de Paști, în Săcele, cu 264 lei

Olimpia Turism pune la dispoziția clienților un pachet promoțional de 1 Mai în Complexul Turistic Bella Vista. Oferta last minute, disponibilă la prețul de 264 lei de persoană, include 2 nopți de cazare cu mic dejun inclus, acces la gratuit la internet wi-fi, parcare, biliard, fotbal de masă sau pe gazon, tenis de masă și jocuri pe consola wii.

Complexul are un hotel de trei stele cu 16 camere duble, o pensiune clasificată la 2 stele, cu 6 apartamente cu câte 3 camere fiecare, grădină de vară, o sală de conferință și 2 săli de restaurant cu o capacitate totală de peste 290 locuri.

3. Excursie de 1 Mai sau Paști în Poiana Brașov cu până la 169 lei

O ofertă de pe un site de reduceri, valabilă până pe 26 aprilie, le permite turiștilor să aleagă dacă vor să petreacă 1 Mai sau sărbătorile pascale la hotelul de trei stele Rina Tirol, din Poiana Brașov. Astfel, doritorii pot avea parte de 2 nopți cu mic dejun la prețul de 149 lei de persoană de 1 Mai sau pot opta pentru pachetul de Paști, care include 2 nopți de cazare cu mic dejun, la prețul de 169 lei de persoană, în cadrul aceleiași unități hoteliere.

Cu oferta de 1 Mai turiștii pot participa și la cina festivă și pot avea acces gratuit la internet wireless, saună și jacuzzi. Oferta de Paști include cina festivă din data de 4 mai și acces gratuit la internet wireless, saună și jacuzzi. Pentru dejunul festiv, din ziua de Paști, se mai achită o taxă de 49 lei la recepția hotelului.

Pentru fiecare noapte suplimentară cu mic dejun inclus se mai achită 50 lei de persoană.

2. Minivacanța de Paști, cu 135 lei, la Bușteni

Prin achiziționarea unui voucher în valoare de 15 lei, de pe un site de reduceri, puteți plăti 135 lei de persoană pentru 3 nopți de cazare în cameră dublă, la Pensiunea Select din Bușteni. Oferta, valabilă în perioada 3 – 6 mai, în limita locurilor disponibile, include și gustarea din noaptea de Înviere, cu vin roșu, ouă roșii, pască și cozonac.

Cei care vor să se cazeze în apartamente cu 3 sau 4 locuri pot plăti 126 lei de persoană pentru 3 nopți de cazare, prin intermediul aceleiași oferte.

Turiștii care aleg Pensiunea Select din Bușteni pentru a-și petrece sărbătorile pascale pot participa la slujba de Înviere la Biserica Sfântul Nicolae, situată la 150 metri de pensiune, sau la Mănăstirea Caraiman, care se află la 400 m de pensiune.

Cuponul de reducere este valabil până pe 26 aprilie, data limită pentru rezervare și plata avansului de 50%. Diferența se achită la recepție, la check in.

1. Ofertă de Paşti la Buşteni începând de la 120 lei

Cu un cupon de 10 lei vă puteţi asigura o minivacanţă de Paşti la Buşteni, la un tarif special. Astfel, puteţi avea parte de un tarif de 120 lei/persoană pentru 3 nopţi de cazare sau 180 lei/persoană pentru 5 nopţi de cazare la Pensiunea Rodica. Tariful este valabil pentru un loc în cameră dublă. Oferta, disponibilă pe un site de reduceri, la pensiunea de trei margarete, este valabilă la alegere în intervalul 27 aprilie – 7 mai, în limita locurilor disponibile. Fiecare persoană poate achiziţiona maxim 20 cupoane pentru uz personal sau pentru a le face cadou. Copiii care au mai puţin de 7 ani beneficiază de gratuitate la cazare.

Toate camerele au baie, internet wireless, televizor şi încălzire centrală. La etajele I şi II vila are livinguri mari dotate cu televizoare, bar, bucătărie americană, veselă, cuptor cu microunde şi filtru de cafea, iar la mansardă există un apartament de 180 mp cu 2 dormitoare, baie, televizor, bucătărie şi living pentru 4 persoane. Unitatea de cazare dispune şi de grătar, parcare şi loc de joacă pentru copii. Pe 26 aprilie se fac ultimele rezervări la pensiune. Tot până la această dată trebuie achitat și avansul de 50% din valoarea sejurului.

Înainte de achiziţionarea pachetelor turistice, toți cei interesați trebuie să verifice disponibilitatea ofertelor în perioada dorită.

Cookies