Toate variantele legii salarizării bugetarilor, RESPINSE de premierul Cioloş – Surse

de:
22 feb. 2016
0 Afișari
Toate variantele legii salarizării bugetarilor, RESPINSE de premierul Cioloş - Surse

UPDATE 22 februarie: Președintele Sindicatului Național al Funcționarilor Publici, Sebastian Oprescu, a declarat luni că premierul Dacian Cioloș nu s-a hotărât încă asupra unei variante a legii salarizării unitare și că această lege ar putea fi gata, după o decizie a prim-ministrului, în maximum o săptămână. 

„Premierul nu a respins nicio variantă, dar nici nu s-a hotărât asupra acestor variante. (…) Din punctul nostru de vedere, proiectul ar fi gata după ce (premierul Cioloș — n.r.) își dă acordul pe o variantă, în maximum o săptămână, pentru că noi avem deja toate datele necesare la nivelul ordonatorilor principali de credite pentru a avea această lege”, a afirmat Sebastian Oprescu, după o discuție, la Palatul Victoria, cu premierul Dacian Cioloș și cu ministrul Finanțelor, Anca Dragu.

Prima variantă analizată la nivelul Guvernului, cea de aplicare a Legii aprobată de Cabinetul Boc, indica un cost cu salariile bugetarilor de circa 94 de miliarde de lei, cu 36,6 miliarde de lei mai mare decât cel actual. Salariul de bază urma să fie determinat prin înmulțirea coeficienților de ierarhizare cu valoarea de referință 1.250 lei, cât va fi de la 1 mai acest an salariul de bază minim brut pe țară, iar ponderea sporurilor, premiilor și indemnizațiilor în salariul de bază era limitată la 30%.

A doua variantă de lucru, și anume cea de aplicare a proiectului gândit de Guvernul Ponta, impunea costuri de 89,3 miliarde de lei, cu 31,9 miliarde de lei mai mult decât în prezent.

Proiectul, programat să fie aplicat pe parcursul a 2 ani, stabilea un raport între salariul de bază minim și cel maxim în sectorul bugetar de 1 la 20, astfel încât cel mai mic salariu de bază să fie 1.300 lei și să ajungă la 27.046 lei pentru funcțiile cu cea mai mare responsabilitate în stat.

A treia variantă a proiectului, redactat de către grupul de lucru format de actualul Guvern, indica cel mai mic nivelul al costurilor, de 77,7 miliarde de lei, cu 20,4 miliarde de lei mai mare decât cel actual, suficient însă pentru ca să fie la rândul său respins.

Sursa: profit.ro

Cookies