Toate tunurile pe valul 4 al pandemiei. Primăria Sectorului 1 a virat 2,8 milioane de lei către Spitalul Floreasca, potrivit lui Clotilde Armand

20 aug. 2021
149 Afișari
Toate tunurile pe valul 4 al pandemiei. Primăria Sectorului 1 a virat 2,8 milioane de lei către Spitalul Floreasca, potrivit lui Clotilde Armand
La ce spital din București te mai poți duce dacă ai altă problemă de sănătate decât Covid. LISTA

Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, a anunțat că a virat către Spitalul Floreasca suma de 2,8 milioane de lei, ce va fi folosită pentru funcționare, utilități și întreținere. Edilul a ținut să precizeze că această finanțare a venit în scopul pregătirii pentru valul 4 al pandemiei și îi încurajează pe managerii spitalelor din sector să o contacteze pentru rezolvarea problemelor.

Încep pregătirile pentru valul 4. Clotilde Armand, primarul Sectorului 1 a anunțat în cursul zilei de vineri, pe pagina personală de Facebook, faptul că Spitalul Floreasca din București a primit din partea primăriei de sector suma de 2,8 milioane lei.

La ce vor fi folosiți banii virați, potrivit lui Clotilde Armand

Primarul Sectorului 1 a precizat că această finanțare va acoperi în întregime toate facturile de utilități, întreținere și funcționare. Mai explicit, este vorba despre cheltuieli precum iluminatul, încălzirea, gestionarea deșeurilor, apa curentă, aerul condiționat, precum și schimbarea unor componente de la aparatele medicale.

„Iată ce mai facem noi la primărie în timp ce unii țipă disperați pe la televiziunile lor împotriva noastră: Am virat astăzi Spitalului Clinic de Urgență București – Floreasca suma de 2,8 milioane lei pentru plata în integralitate a tuturor facturilor de utilități, întreținere și funcționare.

Vorbim de cheltuieli pentru iluminat, încălzire, apă, deșeuri, aer condiționat, telecomunicații, dar și pentru plata unor servicii de întreținere și piese de schimb pentru echipamentele medicale.”, a declarat Clotilde Armand.

Spitalul Floreasca a primit anul acesta 813 pacienți infectați cu COVID-19

Potrivit lui Clotilde Armand, această finanțare vine după ce spitalul și-a alocat fondurile pentru pregătirea împotriva valului 4 de infectări cu COVID-19, pentru medicamente, dar și pentru achiziția unor stocuri de rezervă.

Mai mult, edilul a subliniat că spitalul s-a aflat în prima linie de luptă împotriva pandemiei de COVID-19 – în acest an spitalul a găzduit în primele șase luni 9.490 de pacienți, dintre care 813 infectați cu virusul SARS-COV-2.

„În acest moment, toate resursele financiare ale spitalului sunt direcționate pentru pregătirile pentru valul 4 al pandemiei de COVID-19, pentru achiziția de medicamente și materiale sanitare și realizarea unor stocuri de rezervă. Un spital în care, în primele șase luni ale anului 2021, au fost internați 9.490 de pacienți, din care 813 infectați cu virusul SARS-COV-2.”, a mai adăugat primarul de la Sectorul 1.

Clotilde Armand îi invită pe managerii spitalelor spre rezolvarea problemelor

Primarul Sectorului 1 a precizat că spitalele din teritoriu trebuie să ofere cele mai bune condiții, mai ales în contextul pandemic. Astfel, edilul a subliniat faptul că investițiile în spitale reprezintă o prioritate pentru actuala conducere de la Sectorul 1, și îi invită pe această cale pe managerii spitalelor la dialog pentru a rezolva eventualele probleme.

„Este un moment dificil pentru toată lumea și, mai ales acum, spitalele din Sectorul 1 trebuie să ofere servicii de calitate și să funcționeze în cele mai bune condiții. Așa cum am mai spus, investițiile în funcționarea spitalelor sunt prioritare pentru mine și echipa mea, iar managerii acestora vor avea ușa deschisă la Primăria Sectorului 1 pentru a-i sprijini în rezolvarea problemelor.”, a scris Armand în încheierea postării.

Cookies