MAKE BUCHAREST GREAT AGAIN

Toată lumea știe de „Micul Paris”, dar știai de București la un țâr distanță de „Noul New York”? Clădirea-fenomen care a tulburat orașul și pe lângă care treci și de 10 ori pe zi

În anul 1934, când a fost inaugurat Palatul Telefoanelor, bucureștenii au rămas cu gura căscată, cu privirea îndreptată spre verticala construcției. Târgul cu Mitici nu mai pomenise o astfel de clădire care te ducea cu gândul la zgârie-norii din New York. Șocul vizual a fost pe măsura realizării. În comparație cu Palatul care reprezenta progresul absolut, comunicația și modernismul, casele boierești de pe Calea Victoriei păreau “barăci de scânduri”. Povestea unei clădiri icon pentru București și a celui care a construit-o, Edmond Van Saanen Algi, un arhitect bucureștean astăzi uitat pe foarte, foarte nedrept, aici, într-un nou episod din “Make Bucharest Great Again”, un proiect B365.ro dedicat salvării patrimoniului orașului București.

Dacă ar fi posibilă călătoria în timp, acesta ar fi momentul extraordinar ca să ne teleportăm pe Calea Victoriei din București: 23 aprilie,1934. Ziua în care, pe locul bătrânei Terase Otetelașanu – foarte populară în epocă pentru baluri, teatru de revistă, must și mititei- era inaugurat primul zgârie-nori din țară, în prezența Regelui Carol al II-lea. Foarte mare eveniment.

Palatul Telefoanelor in perioada interbelică, când toate celelalte clădiri erau pitice si la locul lor. Foto credit muzeuldefotografie.ro. Alex Gâlmeanu.

Palatul Telefoanelor, simbol al progresului fără precedent. Erau vremurile în care bucureștenii se bucurau la nebunie de anii de după primul război, de efervescență economică, de viteză. N-am fost înțeles, sunt sigur, căci aș fi putut face mult, am fost considerat numai ca obiect de lux, de salon-și oficialitățile, compuse din mitocani ajunși- nu vorbeau aceeași limbă cu mine” , spune Edmond Van Saanen Algi, arhitectul căruia îi datorăm aerul de Broadway pe care l-a primit Bucureștiul/ Calea Victoriei în anii ’30.

palatul, telefoanelor, foto willy, pragher
Palatul Telefoanelor in anul 1936, foto Willy Pragher. „O umbră de Broadway in Micul Paris”.

Palatul Telefoanelor, clădirea care face trecerea de la Micul Paris la Noul New York

Când se turna fundația clădirii, pe Calea Victoriei circulau deja automobile Ford, doamnele purtau rochii tăiate peste genunchi și se tundeau “a la garconne”. Cinematografele de pe Bulevardul Elisabeta (astăzi toate în ruină) aveau și câte șapte reprezentații pe zi de filme americane. Era epoca vibrantă a jazz-ului și a cocktail-ului. Era vremea telefonului, “depeșa” lui Caragiale fiind depășită de noul și senzaționalul mijloc de comunicare. Aloo?

fete, foto, interbelic, bucuresti, willy,pragher
Fetele din Bucuresti in epoca telefonului. Foto Willy Pragher.
foto, palatul, telefoanelor, interbelic
Palatul Telefoanelor si Teatrul National, astazi disparut, in acelasi cadru pe Calea Victoriei.

Sunt atașat sentimental de Palatul Telefoanelor, este placa turnantă prin care trecem de la Micul Paris la Noul New York”

B365: Dacă ar fi să alegeți o clădire care va place foarte, foarte mult din București, care ar fi aceea?

Dorin Ștefan, arhitect: “Sunt atașat sentimental de Palatul Telefoanelor. De ce? Îmi place pentru o anumită rigoare în interiorul unui stil internațional, pentru acele clădiri făcute pe verticală care aveau puțină decorație. Îmi place tocmai pentru că acolo a fost o placă turnantă pentru București, urma să trecem de la Micul Paris la Noul New York. Surprinde momentul în care capitalismul începuse să ia locul moșierimii în București, când burghezia se adapta noii economii. Din păcate, au rămas doar acea realizarea și placa turnantă”.

palatul, telefoanelor, interbelic
„Îmi place pentru o anumită rigoare în interiorul unui stil internațional, pentru acele clădiri făcute pe verticală care aveau puțină decorație”.
 foto, palatul, telefoanelor, azi
Palatul Telefoanelor cu silueta sa inconfundabila si astăzi. Foto B365.

Dorin Ștefan, arhitect: “Articulația este spațială pentru că locul acela articulează o astfel de verticală bine făcută și bine înțeleasă. Are un element vertical care apoi continuă undeva în josul străzii pe orizontal, are o decorație care este foarte fină și integrată. Ea articulează spațiul prin volum, dar și prin decor și, în același timp, articulează și istoria. Era acel moment de reorientare al paradigmei economice, mai puțin al celei politice. A venit apoi Carol al II-lea care s-a întors spre trecut, într-un fel spre moșierime și palate cu curte, și apoi au venit comuniștii care au schimbat iarăși paradigma, ei s-au dus spre industrializare și toate cartierele construite în comunism reprezintă un alt moment”.

Novotel, si, palatul, telefoanelor
Din Teatrul National a ramas doar fațada, a fost bombardat in august 1944, dintr-o eroare, in locul Palatului Telefoanelor. Foto B365.

Despre Dorin Ștefan și stilul său modernist prin care transformă chipul orașului în anul 2021 am scris aici. Și aici.

Detaliu art-deco dupa restaurare si consolidare, foto credit Dragos Stoica.
Interior, Palatul Telefoanelor in in perioada interbelică. Foto Revista Arhitectura 1933.

La doi ani de la inaugurarea ”Empire State Building” în New-York, la București apărea primul zgârie-nori art-deco

Stilul a fost cel modernist, cu decorații ArtDeco, cu elemente de inspirație egipteană”

Oana Marinache, cercetător, istoric de artă: “Vechiul restaurant și grădina lui Iancu Oteteleșanu au fost achiziționate în anul 1930 de “Societatea Anonimă Română de Telefoane” pentru suma de 39,5 milioane de lei. Edificiul din București a fost al doilea zgârie-nori realizat de compania americană de telefonie în Europa, “Internațional Telephone and Telegraph Corporation”. Construcția a început în toamna anului 1931, pe o suprafață de 2.280 de mp, cu o fațadă de 34 de metri pe Calea Victoriei si 34 de metri pe strada Matei Millo. Suprafața clădită a fost de 977 mp, înălțimea de 52 metri, iar cubajul total de 31.280 mc, scheletul de oțel cântarea 872 de tone, iar piatra de fațade 530 mc. Se deduce că planurile au fost realizate de arhitectul american Louis Weeks, iar punerea în aplicare și detaliile cădeau în sarcina arhitectului român, Edmond Van Saanen Algi. Stilul pentru care au optat cei doi a fost cel modernist, cu decorații ArtDeco, cu elemente de inspirație egipteană. Cei doi se cunoașteau de la Școala de Arte Frumoase din Paris”. Oana Marinache împreună cu istoricul de artă Gabriel-Badea-Păun a publicat volumul “Edmond Van-Saanen-Algi. De la baletele rusești la Palatul Telefoanelor”, Editura Istoria Artei, 2015. O carte esențială despre destinul unui arhitect excepțional care a suprapus un proiect american peste propria lui viziune despre arhitectură și design interior. Un mare artist astăzi total uitat.

Palatul, Telefoanelor, interior, astazi
Palatul Telefoanelor interior, foto credit Dragos Stoica.

Van Saanen nici măcar nu este citat în istoria arhitecturii românești, deși a semnat Palatul Telefoanelor și clădirea ASE-ului

Oana Marinache, istoric de artă, cercetător: “Cu origine cosmopolită (franco-neerlandezo-italiană), cu o familie stabilită în Țară Românească de trei generații înaintea lui, Edmond Van Saanen a apărut multor istoriografi ai arhitecturii românești, până și lui Grigore Ionescu și lui Gheorghe Curinshi-Vorona, care nici măcar nu îl citează în monumentalele lor istorii ale arhitecturii românești, drept o figură meteorică a unui arhitect străin, în trecere prin București”.

foto, arhitect, edmomd, van, saanen, algi
Un mare arhitect bucurestean nestiut: Edmond Van Saanen-Algi.
Palatul Telefoanelor reprezintă o revoluție în arta urbană locală”

Palatul Telefoanelor înseamnă o revoluție în arta urbană locală” spunea Algi. Edmond Van Saanen Algi (1882-1938), arhitect, pictor și grafician a mai proiectat ASE-ul în colaborare cu Grigore Cerchez și Culina Arghir. Tatăl sau, Robert Van Saanen a fost inginer de cai ferate și a dezvoltat rețeaua feroviară română. Algi a studiat la Politehnica din Munchen, apoi a absolvit Școala Națională Superioară de Arte Frumoase din Paris. A călătorit la New-York ca dovadă că proiectul de la Calea Victoriei are o sursă de inspirație palpabilă. La Paris a rămas celebru pentru pasiunea cu care a desenat dansatorii Baletului Rus. Au rămas în urma lui mii de crochiuri care surprind mișcarea corpului în linii simple, stilizate. A făcut portretele unor dansatori celebri: Isadora Duncan, Anna Pavlova și Vaslav Nijinski. Constantin Tănase l-a angajat să-i proiecteze Teatrul și Grădina de Vara “Cărăbuș”.

La Paris, Van Saanen Algi este recunoscut si astăzi drept singurul grafician care a surprins esența Baletelor Rusesti.
Bucurestiul vorbea la telefon cu frenezie.

La Palatul Telefoanelor, Edmond Van Saanen Algi a fost și cel care a desenat mobilierul pentru recepție, hol, sala de consiliu, biroul președintelui și al directorului general și al sălii de conferințe. “Pereții fațadelor sunt realizați din piatră artificială lustruită de culoarea unui vechi pergament care se îmbină cu soclul din marmură verde”, scrie “Universul”.

N-am fost înțeles, oficialitățile-compuse din mitocani ajunși-nu vorbeau aceeași limbă cu mine”

În decembrie 1937, arhitectul compune o notă testamentară amară: “Am iubit viața frumoasă-Florile, Cerul, Natura, prietenii și prietenia. Muzica, pictura, iar mai presus de tot, curățenia sufletească.

N-am fost înțeles, sunt sigur, căci aș fi putut face mult, am fost considerat numai ca obiect de lux, de salon-și oficialitățile, compuse din mitocani ajunși, nu vorbeau aceeași limbă cu mine. Dacă am greșit față de cineva-ertare-sigur a fost fără de voia mea”, 24 decembrie, 1937.

Palatul transformă Calea Victoriei în arteră de mare metropolă, aduce o umbră de Broadway”

Cea mai frumoasă și mai exactă descriere a Palatului Telefoanelor, proaspăt apărut pe bătrâna Cale a Victoriei, o face George Călinescu.

După trei ani de lipsă din țară, Bucureștii i se părură uimitori de modernizați. Numeroase construcții moderniste presărau orașul cu punți de vapor și cuburi albe. Palatul Asigurării Generale se ridică în chipul unui masiv chip de sare babilonică spre cer, transformând bulevardul, împreună cu Palatele Ciclop 2 și Lido 3, în arteră de mare metropolă”, George Călinescu, “Cartea Nunții”.

Interior Palatul Telefoanelor după consolidare, foto credit Dragos Stoica.
În josul peretului drept și amețitor al enormului turn, scundele clădiri vecine păreau barăci de scânduri”

 “În josul peretului drept și amețitor al enormului turn, scundele clădiri vecine păreau barăci de scânduri. Micul zgîrie-nori în fier și blocuri de piatră al Palatului Societății de Telefoane aruncaseră pe porțiunea strâmtă a Căii Victoriei o umbră de Broadway. Ferestrele scunde și late de cabina de vapor, planurile suprapuse, cu acoperiș plat, barele de fier alb, suprafețele colorate în terrasit cafeniu sau albastru, vitrinele enorme înconjurate cu plăci de sticlă colorată, barurile automate, toate acestea erau elementele unei lumi iubind spațiul alb, igienic, interiorul marmorean au unor terme simplificate, sticla, nichelul, lemnul neted neornamentat, lumina prelingându-se pe pereți. În acest decor de monumente geometrice, mijlocul de locomoție cerut de ochi era Lincoln-ul spațios, corespunzând în severitatea lui mecanică vechiului landou”, George Călinescu, “Cartea Nunții”.

Bucureștenii erau obsedați de telefonul care le simplifica viața

Structura de oțel a clădirii a fost executată la Uzinele și Domeniile Reșița. Ascensoarele străine, primele de acest fel din România, aveau o viteză de 2,5 metri pe secundă. Clădirea a fost proiectată pentru 700 de funcționari, fiind cel mai mare imobil dedicat serviciilor poștale. Numai în București existau peste zece mii de abonați la telefonie. Orașul vorbea frenetic la telefon, de altfel încă din anii ’20 existau telefoane publice la oficiile poștale. Vorbeai 2 minute pentru 3 lei cu Bucureștiul și pentru 20 de lei cu provincia.

Palatul Telefoanelor in timpul constructiei. A fost ridicat intr-un timp record, in numai 20 de saptamâni.
Cu telefonul intri de-a dreptul prin aer, neinvitat și, de multe ori cazi chiar în patul sau în baia doamnei”

Până la telefon, trebuia să ceri audiență, să scrii, să aștepți trei luni răspuns, să faci anticameră, să te prezinți în redingotă, să te lași dezbrăcat de pardesiu și reâmbrăcat de un ușier, să dai bacșiș, să iei trăsura, să stai de vorbă cu șeful de cabinet, să-l cercetezi în ce toane se află boierul. Dacă un aparat medical, prins de braț, indică tensiunea arterială, telefonul, pus la ureche, o indică pe cea sufletească. Indiscreta mașină servește tot atât de mult psihologului, cât și omului de afaceri. Fără pierdere de vreme, fară ca măcar să suni la ușa, fără să ți se deschidă, fără întrebări, fără carte de vizită, intri de-a dreptul prin aer, neânvitat și, de multe ori cazi chiar în patul sau în baia doamnei. Este singurul mod de a vorbi cu un rector în ciorapi și de a te adresa unui decan sau președinte în cămașă de noapte. “Alo” este parola universală. Ea înseamnă o mie de lucruri: “Am venit”, “Ascultă”, “Ce mai faci?”, “Ba bine că nu”, “Mă plictisești”, scria Tudor Arghezi în “Bilete de Papagal”.

Regele Carol al II-lea ține un discurs la inaugurarea clădirii: “Inaugurăm un nou avânt în viața economică a țării. În ritmul modern, toată lumea a putut constata că cel mai important factor de progres în viața modernă îl constituie comunicațiile”.

Pentru alții, Palatul a fost “o măgăoaie”, “un siloz fără stil”, ”chintesența destrăbălarii din administrație”

Asta nu înseamnă că toți bucureștenii au înțeles și admirat Palatul de prima dată. Mulți au fost cei care au plâns după terasa lui nenea Iancu Otetelașanu, iar unele ziare au titrat chiar că este “o măgăoaie, un siloz fără stil, un munte făurit din fier, nisip și ciment”.

O construcție în care s-au investit multe milioane este Palatul Telefoanelor. Din punct de vedere estetic este un siloz fără niciun stil. O magazie pentru adăpostirea liniilor telefonice. Ca așezare, este chintesența destrăbălarii din administrația comunală. Când vrea cineva să dea exemplu de turcism comunal, arată cu degetul măgăoaia de pe Calea Victoriei”. 1938, Gazeta Municipală.

Palatul a fost vizat de bombardamentele din august 1944, dar nemții au greșit ținta

Palatul a fost ținta bombardamentelor aviației germane din noaptea de 24 spre 25 august 1944 care aveau misiunea să distrugă comunicațiile în București. A avut noroc. Bombele au căzut pe vecinul său, Teatrul Național astăzi dispărut, din el se mai păstrează doar fațada de la hotelul Novotel. După cutremurul din 1977 structura clădirii a fost grav avariată. Abia între anii 1995-2005, clădirea cu structura în prag de colaps este consolidată de Rotary Construct SA în baza unei licitații făcute de beneficiar, Direcția de Telecomunicații.

La lucrările de restaurare, tâmplăria exterioară a fost refăcută din geam termopan

Palatul a înglobat cel mai mare efort de consolidare executat vreodată în România. S-au realizat confecții metalice rigide însumând 1682 de tone și armătură elastică însumând 1250 tone, din care piloți de 80 de tone. Cantitatea de beton înglobată a fost de 10250 mc, iar cantitatea de schelă de 16500 mp. S-a refăcut integral tâmplăria exterioară din geam termopan și profile de aluminiu cu rupere termică, de culoare verde, un total de 650 de mp de ferestre. Lucrările de consolidare au costat un milion de euro.

Foto Revista de Arhitectura 1933.
Nu știm ce s-a întâmplat cu mobilierul inițial”

Despre lucrarea de consolidare vorbește arhitectul și restauratorul Niels Auner în Revista “Arhitectura 1906”: “ La nivelul etajului VIII, am putut constata cu neplăcere că spiritul care definise valoarea excepțională a locului era pe cale să dispară. Astfel, un nivel destinat conducerii administrive, cu hol central legat de birourile conducerii, riscă să se transforme într-o suită de încăperi amorfe, dotate cu diferite forme de mese de consiliu, fără nicio legătură cu ideea inițială ce a definit monumentul. Un spațiu beneficiind de plusuri evidente obținute cu ocazia restaurării de foarte bună calitate, a fost compromis prin achiziționarea unui mobilier de serie. Din păcate, nu știm ce s-a întâmplat cu mobilierul inițial”.

De pe terasa Palatului, bucurestenii au văzut pentru prima dată munții, în zare

Cât despre arhitectul Algi, el a fost uitat și i-a dispărut până și mormântul de la Cimitirul Bellu. Palatul său, cândva cea mai înaltă clădire din țară, cu 52,5 m înălțime (performanță care avea să fie întrecută doar de Intercontinental în anul 1970) a rămas însă tot acolo, pe Calea Victoriei. Măreț, impunător, cu o fațadă care încă mai amintește de New-York, de jazz, de o lume cosmopolită care credea în viitor. Astăzi, în categoria zgârie-nori intră doar clădirile care depășesc o sută de metri înălțime. Palatul nostru a ajuns tot mai mic, dar e încă mare pentru istoria orașului. Si încă ceva: de pe terasa clădirii telefoanelor, bucureștenii acelor timpuri vedeau pentru prima dată munții.

Make Bucharest Great again”, proiectul B365.ro susținut de Promenada Mall și Mega Mall, parte din grupul NEPI Rockcastle, vă spune povestea neștiută a clădirilor de patrimoniu din București sau vă prezintă proiecte de arhitectură inovatoare, moderne, revoluționare. Ce am mai scris se află aici:

 


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button