Toamna și nostalgia. De la durere la terapie 

Se spune că toamna devenim nostalgici. Căderea frunzelor ne creează un sentiment aiuritor de singurătate și de gol. Vântul care se întețește ne face să ne fie dor de vară, iar zilele din ce în ce mai scurte deja ne invită să stăm mai mult prin case decât pe afară. Ce este interesant e că pentru unii toamna e începutul sfârșitului, un anotimp trist care parcă fură toate plăcerile verii, în timp ce pentru alții toamna e regina liniștii, a armoniei, a culorilor minunate, a celei mai frumoase lumini naturale de peste an și a belșugului. 

A fi nostalgic

Vă zic de la început, dacă nu reușiți să fiți nostalgici în general, mulțumiți-i toamnei că vă oferă această ocazie. Într-adevăr, dacă erai nostalgic acum vreo două sute de ani, erai clar bolnav, pe atunci se credea că ești blocat în trecut și că nu te poți bucura de prezent, nu poți fi eficient și productiv din moment ce ești tentat să cazi mereu pe gânduri. Să îți aduci aminte de supa de găluște a maică-tii, de mirosul de ceai de mentă în diminețile de vară și de prăjitura cu vișine a bunicii tale nu era chiar o treabă admirabilă.

S-ar putea chiar numele să te ducă în eroare, asta pentru că a luat naștere când nostalgia era considerată ceva rău. Mai exact, pe la mijlocul secolului al XVII-lea.

Cum s-a născut nostalgia

Pe atunci, niște băieți din Elveția, plecați la război spuneau că simt un fel de durere când îi apucă dorul de casă și de aici apare cuvântul, inspirat din greacă, format din  ”nostos” – întoarcere acasă – și ”algos” – durere. Era clar că niște bărbați în toată firea, care simțeau emoții atât de puternice erau considerați bolnavi.

Medicina, la acea vreme, încă nu făcuse cunoștință cu ce se întâmplă în era noastră, în care vulnerabilitatea e (pe alocuri) normalizată și în rândurile bărbaților, pe principiul că ”și ei plâng câteodată”. În primul rând, când ești la război, chiar e sănătos să-ți amintești de ”vremurile bune”, s-ar putea să fie singurul licăr de speranță că lucrurile se vor întoarce la normal și că vei putea să te bucuri din nou de viață, orice amintire legată de familie, un inel de la tată, un colier de la nevastă, o scrisoare de la mamă erau obiecte care generau profund sentimentul de nostalgie, care le dădea putere, în loc să-i transforme în oameni fără vlagă. Dar pe bune, ce bărbat adevărat oftează un ”aaah” din toată inima? Exact, niciunul pe vremea aia. 

Știm că simțul olfactiv e ”cel mai nostalgic” dintre toate. Prin urmare, un parfum anume, un ceai aromat, o mâncare condimentată îți pot trezi instantaneu nostalgii. Așa se explică de ce apare uneori din senin întrebarea ”Dar oare de ce m-am gândit la X chiar acum?”. 

Nostalgia – călăuză pe drumul vieții

Spuneam că nostalgia e bună. Și aflăm mai multe despre asta de la un specialist în acest complex de trăiri, pe nume Constantine Sedikides, profesor de psihologie. De unde era o boală, acum nostalgia e folosită ca metodă terapeutică în intervențiile contra depresiei și Alzheimerului. Acesta spune despre nostalgie într-un interviu pentru The Guardian că este ”politicianul intern perfect, care conectează trecutul de prezent și care arată cu încredere spre viitor”.

Prin urmare, nostalgia are forța de a ne conecta într-un mod foarte sănătos cu un spectru amplu de emoții care ne ajută să ne simțim vii, puternici, optimiști, conectați la oamenii pe care îi iubim sau pe care i-am iubit. Nostalgia ne ajută să fim atenți la călătoria noastră prin viață, fiind starea care consolidează relația dintre conștientizarea lecțiilor din trecut cu atenția la  provocările din prezent și cu energia pusă în proiecțiile din viitor. 

Sunt foarte multe date care confirmă că nostalgia este bună, dar un aspect esențial demn de luat în calcul este să distingem că există mai multe forme de a ne conecta cu trecutul. Ne dăm seama de care avem parte în funcție de ce simțim imediat după ce ne-am amintit ceva din trecut. Dacă rămânem cu un gust amar, cu o agitație puternnică sau chiar cu un sentiment de ură, ce am trăit a fost ruminație. Dacă rămânem cu o stare de liniște, cu armonie și recunoștință, ce am trăit a fost nostalgie.

Micile plăceri ale vieții

Vă doresc, prin urmare, o toamnă cu cât mai multe momente de conștientizare, cu clipe liniștite și amintiri călduroase. Puteți să faceți o plimbare la munte și să vedeți cum apar pâlcuri de galben, arămiu, roșu, cărămiziu în pădurile de la poale, puteți să faceți o plimbare în parc și să călcați peste un morman de frunze, puteți să vă bucurați de lumina superbă a apusului de toamnă, puteți să vă refaceți colecția de ceaiuri și de lumânări parfumate. 

Sunt atâtea sute de plăceri mici ale vieții pe care le ignorăm în goana noastră obsesivă după plăcerile mari, uităm că între nimic și perfect există satisfăcător, frumos, îndeajuns, mulțumitor și uităm că neavând nimic, avem de fapt totul.

Nota B365.ro – Cumva împăcați cu nostalgia de toamnă, vă poftim prin alte locuri în care ne-a dus Andrei:

•  Noi nu trăim într-o nouă normalitate, ci într-o nouă nebunie
•  Singurii oameni calmi sunt morți
•  Vă invit să vă băgați picioarele
•  Sub semnul nebuniei