TNB în 2013: 5 săli de spectacol şi un amfiteatru în aer liber pe acoperişul clădirii

de:
01 apr. 2011
0 Afișari
TNB în 2013: 5 săli de spectacol şi un amfiteatru în aer liber pe acoperişul clădirii

Într-un interviu pentru Gândul, directorul instituţiei, Ion Caramitru, şi arhitectul Romeo Belea au explicat cum va arăta noul teatru şi în ce va consta schimbarea. Deocamdată au fost montate schelele şi lucrările de reabilitare au început. Renovarea se bazează pe două expertize, potrivit cărora clădirea TNB este şubrezită şi se poate dărâma la primul cutremur. Aşa că, teatrul va scăpa de faţadă, care cântăreşte 1200 de tone, susţine Romeo Belea, arhitect.

Tot el spune că „actuala Sala Mare va avea doar 900 de locuri faţă de 1100 câte numără-n prezent. Sala Amfiteatru va dispărea cu totul, la fel şi două ateliere ale teatrului, inclusiv cel de pictură. În locul lor vor fi săli de repetiţie„. Astfel, teatrul va avea cinci săli de spectacole şi un amfiteatru construit chiar pe acoperiş, unde rămâne şi Lăptăria lui Enache.

Ion Caramitru, directorul TNB, este unul dintre susţinătorii proiectului de renovare. „Întreaga clădire are un iz de vechi cum sunt multe din clădirile sistemului comunist de care ne-am despărţit. Ştiţi ce spun acum cei care vin la teatru? Mochetele sunt o mizerie, candelabrele sunt murdare şi jumătate inactive, scaunele sunt jalnice, iar pereţii Sălii Mari sunt înnegriţi şi pătaţi”, explică Caramitru. „Aspectul Sălii Mari va fi absolut senzaţional, va avea aspectul unui teatru adevărat : 800 de locuri, loji şi culorile clasice ale unui teatru naţional. Impresia cu care vor pleca oamenii din sală va fi alta„, mai spune şeful instituţiei.

Cookies