Tita Cristescu, Miss România 1927, iubită de bogatul Liviu Ciuley și otrăvită de lumea rea și invidioasă

În 1927, când Tita Cristescu devenea Miss România, avea 19 ani  și era fata celui mai în vogă și a celui mai vânat șef de partid politic

Fiica lui Gheorghe Cristescu, șef al Partidului Comunist. Tresărise și-n România aia speranța unei lumi mai bune, cea comuniste, după triumful dictaturii sovietice în Rusia, în 1918. Tita Cristescu, fiica, încearcă o carieră de actriță, întâi, dar obține doar roluri de figurantă.

Ultimul rol știut era în piesa “Omul care primește palmele”, de la Teatrul Regina Maria. Piesă cu titlu predestinat pentru ceea ce venea în viața Titei. Figurantă seara în teatru, dăduse foc imaginației bărbaților în zilele lor banale. Fusese Miss și era dorită ca femeie. Și ziarele vremii vorbesc de câțiva bogați care-i intraseră în voie, “era frumoasă și anturată” (Stelian Tănase). De Crăciunul lui 1935, sora sa asistă la agonia Titei și la moartea ei. Fusese otrăvită cu bomboanele trimise de fostul amant, încă gelos, Liviu Ciuley, antreprenor în construcții.

Liviu Ciuley este acuzat, arestat și eliberat de acuzații după un îndelungat proces. Până astăzi planează enigma criminalului. Aici este povestea de dragoste a Titei și a lui Liviu, o fostă Miss și un tată de familie. Povestea lor, în 1936 și-n anii ce-au venit, a pus pe jar românimea. Presa s-a ocupat de dragostea celor doi mai dihai decât nebuniile lui Carol al 2 lea și ascensiunea Gărzii de Fier și a legionarilor.

Tita Cristescu și Liviu Ciuley. Visele se vor împlini

Dacă autorul otrăvirii a rămas necunoscut până astăzi (Iulia Popovici, Observatorul Cultural), un lucru este cert. Tita Cristescu nu-și dorea rolul pe care-l juca pe scena vieții. Era Miss 1927 și așa a devenit vizibilă, dar foarte curând se săturase de atâtea și atătea complicații. Îi cere iubitului ei Liviu Ciuley să se căsătorească, să-și împlinească dragostea, dacă ea era. Liviu Ciuley era într-un moment de cumpănă al vieții. Era tată a doi copii (printre care Liviu Ciulei, viitorul actor și regizor) și într-un apropiat divorț cu soția sa. Deci, credea sincer că promisiunile lui se vor împlini.

Ca antreprenor în construcții, lui Liviu Ciuley i-a fost ușor să-i dea dovezi ale loialității sale

I-a dobândit Titei un apartament pe Bulevardul Brătianu. Și-a pus dragostea la adăpost. Și a împodobit-o cu bijuterii și o mașină de lux. Mai mult, avea o bună înțelegere cu familia Titei. Tatăl și familia Cristescu încurajaseră iubirea și, se spune, chiar profitaseră de orbirea lui Liviu.

Cristeștii (tată, soră) ceruseră vari favoruri, iar Liviu nu le refuzase. Erau destul de aproape de pasul matrimonial. Tita vroia căsătoria. Și, dacă privim vocile vremii izbucnite după otrăvire, Tita vroia căsătoria pentru că iubea sincer, fără zaț, dar și ca semn de apărare pentru nesimțitele și nenumăratele aluzii sexuale ale bărbaților vremii. I se dusese zvonul de femeie ușoară și, mai grav, de femeie care trăiește  din escapade de lux. Acum, nu știm exact asta. Știm că fusese căsătorită de familie de fragedă și că falimentul afacerilor acestui prim soț a creat criza cuplului și divorțul. Era Miss și divorțată, două semne ale libertății care înflăcărează imaginația bărbaților și dă apă la moară gurilor mari ale mahalalei bucureștene. Tita știe a face dragoste, zic bărbații.

Dar Liviu Ciuley nu-și lasă soția, iar Tita Cristescu refuză concubinajul

Mai mult de atât, Tita foarte curând își găsește un iubit, diplomatul Cuza Hutta, și nu vrea să mai audă de favorurile lui Ciuley ori de protestele Cristeștilor. Fiecare cu viața lui, pare să spună Tita, dezamăgită.

În sortita noapte de Crăciun a lui 1935, Tita era singură în casă. După mărturia prietenilor și sorei, chiar își dorea o clipă de tihnă în locul în care trăise iubirea și-n cuibul unde își făcuse atâtea și atâtea vise. Se-ntorsese de la Turnu Severin, unde-l însoțise pe Cuza Hutta. El pleca la misiunea sa diplomatică, ea, romantică, îl ducea până la graniță. Se sărutaseră pătimași, ca și cum ar fi fost ultimul sărut din lume.

Se-ntorsese la București de la Severin, zdruncinată de tren și frământată de gânduri. Maria Suciu, servitoarea ei, îi făcu un ceai și-i spuse că Liviu cel gelos îi adusese o cutie de bomboane. “Bine, Mery, du-te și culcă-te.” Și a pus Tita pe patefon Cristian Vasile,
„Cufundă-te-n uitare / Și lasă dorului cărare spre abis…”

Tita avea în mintea ei urmele greu de șters ale iubirii sale cu Liviu

Și încă o dată își spuse că Hutta, om fără mulți bani, dar și fără obligații, era farul luminos de la capătul unei furtuni dezlănțuite. Liviu era posesiv, trăise cu el momente de exuberanță, de rară uitare de sine, dar ea nu putea fi o umbră în viața lui. Era și orgoliu, era și ambiție, deși Tita nu-i făcuse “scene” lui Liviu.

Înțelesese repede că Liviu al ei nu era al ei și nu putea fi al ei. Dar înțelesese la fel de bine că nu mai sunt niște copii, care se jucau de-a Romeo și Julieta. Erau Tita și Liviu. Aveau povestea lor. Și Tita nu mai era la vârsta la care să aștepte, de fapt, ce să aștepte? Să creadă? Ce să creadă? Ce se mai putea întâmpla?

Liviu o iubea. O iubea și-i făcea toate, chiar toate dorințele. Și, ca un Făt Frumos într-o pădure de scorpii, intrase chiar pentru ea într-o relație “neagră” cu tatăl și sora ei. Cristescu, de meserie plăpumar, se uita după bani, ochiul dracului, și vedea totul ca o afacere. Lui Liviu îi intrase slăbiciunea în inimă.  Slăbiciunea de a nu divorța îl făcea furibund, gelos, îndurerat.

Liviu o iubea pentru felul ei de a fi. Titei îi plăcea iubirea, deslănțuirea ei, nervul ei neobosit, dar ținea la reguli. Ea ținea ordinea în jurul iubirii. Era iubita și străjerul iubirii. Și el nu-nțelegea prea bine asta, i se păreau de la sine înțelese trabucul lui, coniacul lui, devoțiunea lor. De aici furia celor doi, când el i-a spus prin martie că nu-și părăsește nevasta, că nevasta sa nu vrea divorțul. El i-a cerut să-l ierte pentru slăbiciune și să-l iubească mereu. Ea i-a spus să-ncheie aici, dureros, oricum să termine totul. În noaptea aceea, Liviu a plecat tăcut, stors. A bântuit pe străzi până dimineață. Și de atunci a venit să-i aducă cuvinte grele și flori. Titei îi plăceau Irișii. Și de atunci îi aducea imputări și bomboane. Tita adora ciocolata.

În seara de Crăciun 1935, Tita gustă fatal din cutia de bomboane

Mușca din trei bomboane să le vadă gustul, gustă din trei bomboane și îi fu fatal. Căzu în delir. Și fură inutile disperarea sorei care-i deschise ușa târziu în aceea seară, venirea doctorului. Se pare că bomboanele fuseseră injectate cu acid cianhidric. Cianura aceasta îi fusese fatală însuși chimistului care o descoperise. Reporterii vremii cred că el însuși a murit din inhalarea unei doze cu mult mai mici.

Presa din 1935, cum bine spune Iulia Popovici în reconstituirea sa contemporană, nu s-a trezit la viață decât după Sfântul Ion

Dar, odată trezită, presa n-a mai putut adormi. Justiția a privit-o pe servitoarea Maria Suciu ca prea rudimentară ca să orchestreze o asemenea mascaradă sinistră. O clipă s-a bănuit că Hutta i-a dat Titei sărutul Iudei. Gelosul Liviu însă a fost constat bănuit. Comisarii l-au și arestat și nu i-au mai dat drumul, deși Liviu invoca nu știu ce afaceri, prezentări la licitație.

Într-un târziu a fost eliberat pe cauțiune. Și-n vreo doi ani, afacerea a fost clasată din lipsă de probe. Plăpumarul comunist și fiica sa au urlat ca din gură de moarte. Unii cronicari malițioși spuneau că ei își plângeau “vaca de muls” mai mult.

Nici astăzi nu se cunoaște autorul acestui teribil caz de dragoste și otrăvire a vieții

Stelian Tănase, care s-a ocupat de caz, o numește pe Maria Suciu, servitoarea, ca fiind autoarea. Aceasta fusese prinsă de Tita cu mâna în bijuterii și astfel Maria injectase bomboanele cu cianură. Iulia Popovici însă, meticuloasă, dă clar rezultatul: autor necunoscut. Iulia Popovici observă că mărturia pe care se bizuia Stelian Tănase este una la distanță de evenimente și oarecum ficționară: Maria ar fi mărturisit unui preot, pe patul de moarte, după care preotul ar fi divulgat mai departe. Întradevăr, greu de dus, această ipoteză.

Sigur, există un autor al crimei. Dar mai mult de atât nu știm. Bănuim însă seara aceea, ultima seară a Titei Cristescu. Mintea ei încă plină de dezlănțuirile, promisiunile, “cianurile” picurate cu inima deschisă de Liviu. Dar buzele ei fuseseră sărutate de Hutta pentru, credeau ei, o despărțire de scurtă durată.

«I❤️InBucharest”, alte  #IubiriPrinBucurești:

• Iubiri fără sfârșit în București: Irinel Liciu și Ștefan Augustin Doinaș. Nici moartea nu i-a despărțit
• Malvinița, deznădăjduita de pe Hristo Botev. “Jeane, în pat ți-ai făcut datoria, dar ca un om obosit.. Te-am pierdut din cauza acestei femei, știu că te întreține”
• Zaraza. Povestea femeii adorate în București, cândva. Să-ți spun eu câți au plâns nebuni după ea și câți au murit
•  Veronica Micle și Mihai Eminescu și momentelor lor de iubire la București. De câte ori au făcut dragoste în oraș?
•  Uța Răgălie, măturătoare, mamă, bogătană în mahalaua Silvestrului din București, care și-a ucis Cornelușul cu pușca de vânătoare
•  Mihai și Ana ai României. Dragostea lor care nu s-a-ndoit de atât de multe rele și atât de puțin bine
•  Marghiolița Ghica, doi ochi negri și iubiri nestăvilite. A dat foc Moldovei pentru dragoste, a dat cântec la București
• Ienăchiță Văcărescu, boier ce nu ierta roabe și-și făcea muze din doamne. Iubirea lui periculoasă cu Zoe, soția domnitorului Moruzi
• Pena Corcodușa. Povești de dragoste cu militari ruși care despleteau femeile Bucureștiului
• Mița Biciclista. De ce ne place acasă la femeia pezevenghi?