ȘTIRI

Știrbu, după demisia de la Ministerul Culturii: Sper că MŢR şi Muzeul Satului nu vor fi comasate

„Am fost numit la conducerea Ministerului Culturii chiar în momentul în care PSD-ul încerca să pună în aplicare comasarea Muzeului Țăranului Român cu Muzeul Satului, care avea ca motivație interese pur partinice. M-am împotrivit ferm, din primul moment, alături de colegii mei liberali, acestui act îndreptat împotriva intereselor culturii române, drept urmare comasarea nu a mai avut loc. Îmi exprim speranța că după plecarea din Guvern a reprezentanților PNL, nu se va reveni asupra acestei decizii și că cele 2 muzee vor continua să existe ca două entități separate, așa cum este firesc”, a precizat Gigel Ştirbu printr-un comunicat de presă remis de Ministerul Culturii către B365.ro.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button