Tipa cu Lexusu’ îl bate măr pe Arogantu’ cu BMW. O oarecare jumătate de oră în trafic de București

Fapt: cu siguranță există mașini care nu sunt dotate, din fabricație, cu bețigașul ăla legat de un bec menit să dea de veste la șosea încotro o ia șoferul. Altfel n-au cum să se explice bancurile, meme-urile, gif-urile și toate celelalte expresii 2.0 ale acestei chestii nasoale care îi scot din minți pe toți ceilalți care au bețigaș de semnalizare și, pe cale de consecință, se simt obligați moral să îl folosească.

Acum 100 de ani, când m-am mutat în București „din provincie”, am cunoscut un tip care-și vânduse apartamentul (primit pe la 20 de ani de la ai lui) ca să-și cumpere mașină străină. Acum stătea cu fizicul cu chirie, la același etaj cu mine, și cu mașina în parcare, că n-avea bani de benzină să se fâțâie fălos zi de zi prin ora, dar lui i se părea normal. (Logic!) Mi-a povestit chestiile astea într-o zi când ne-am întâlnit la ghenă. Charming! Prinț Charming!

Pe urmă, după ce mi-am luat carnet, ani de zile am fost fost convinsă că toți ăia care se enervează că nu te dai din calea lor, ăia care nu semnalizează și ăia care croșetează dement ca să ajungă primii la semafor (clasic) sunt prieteni cu vecinul meu, chiriașul lefter, dar țanțoș de la mașina lui străină. Să ne înțelegem, vorbim despre „prieteni de ambe sexe”. Și așa ajungem la ultima jumătate de oră petrecută azi în București.

Șifonierul din geanta unei femei și femeia care vrea pe banda ta

Kissellef. Pe la 9 juma, traficul nu mai e deloc (și de mult) simpatic. Stai așa, în medie, vreo trei semafoare. Dacă ești fată și ai avut dimineață rapidă, ai timp berechet să te rujezi în oglinda retrovizoare, să descoperi iar câte chestii ai în geantă (După ce dai de bucata de cărămidă aparentă pe care nu mai ții minte când și de ce ai pus-o acolo, te bucuri că, dacă o scoți, în locul ei poți să bagi, de pildă, un dulăpior de farduri, scutece sau medicamente, depinde de vârstă sau moment existențial).

Se face verde, dau să înaintez cinci binecuvântați metri și, din stânga, un Lexus d-ăla marele de pe banda trei dă să se urce pe mine, sfielnică în second hand car de pe banda doi. Aoleo! Evit și mă opresc iar la odihna unui alt roșu. Iar verde, iar vine Lexusu’. Desigur, cu tot cu draiveriță. Mă uit pentru prima dată să văd cine e. E o buclată cu ochelari d-ăia scumpii și cu unghii care n-au mâncat în viața lor tocană. Mă gândesc că are o zi grea și mă uit spre Splendoarea Sa cu gând grijuliu de pace și fața tip „Fata, fata, pliz, nu mă lovi că mi-am lut niște botine din banii puși deoparte pentru reparații la mașină în caz de nasoale-n trafic.” Well, zâmbetul meu profund uman s-a izbit de încruntătura ei dublată de gesturi care ziceau „m@$e, dă-te, sărako cu SH!” Un diavol al răzbunării și al neplecării capului în fața Lexusului a pus stăpânire pe mine. „Ah, da? Bine, stai la scara ta, că io nu mă dau de pe banda mea!”

Înainte de orice: Lexusu’ n-are nicio vină, cum neprihănit e orice BMW

Doamne, câte victorii am avut! De fapt, am avut atâtea victorii câte semafoare am mai prins. Lexusa m-a claxonat nonstop, ceea ce a fost foarte amuzant, pentru că, la un moment dat, am început să traduc claxoanele: două lungi, unul scurt înseamnă ceva cu mama, ăla preluuuuung urmat de trei nervoase mi-a adus aminte de rudele care s-au dus, iar pe ultimul mi-a fost lene să-l decodez. Ocazie cu care mi-am amintit de Arogantu’ cu BMW, ăla care s-a dat jos din decapotabilă să îmi arate degetul lui mijlociu și groscior și să mă învețe chestii care nu pot fi povestite copiilor.Azi, simt că „Tipa cu Lexusu'” e mai nașpa, îl bate pe pieptosul cu BMW. Am povestiti AICI despre el)