Ţinta de deficit bugetar, renegociată cu oficialii CE de Guvernul Cioloş

de:
16 nov. 2015
0 Afișari
Ţinta de deficit bugetar, renegociată cu oficialii CE de Guvernul Cioloş

Conform MTO((obiectivul bugetar pe termen mediu), ținta de deficit bugetar negociată pentru 2016 este de 1,1% din PIB, la care se poate adăuga 0,25% din PIB doar pentru cofinanțarea proiectelor cu fonduri europene.

Miniştrii lui Cioloş, audiaţi în comisiile de specialitate din Parlament. PROGRAMUL DE GUVERNARE 

Miniștrii propuși de premierul desemnat Dacian Cioloș urmează să fie audiați în comisiile de specialitate din Parlament, de la ora 13, iar ulterior să primească votul de învestitură în plenul reunit. Între timp, premierul desemnat Dacian Cioloş a transmis presei un rezumat al programului său de guvernare, în care sunt prezentate, în câteva puncte, viziunea Guvernului şi priorităţile pentru perioada următoare. 

Ca urmare a măsurilor de relaxare fiscală și a majorărilor salariale în sistemul public, deficitul bugetar pentru anul viitor ar ajunge la cel puțin 3,2% din PIB, conform estimărilor președintelui Consiliului Fiscal, Ionuț Dumitru.

MTO este un indicator calculat pentru fiecare stat membru al UE în parte, referitor la nivelul deficitului structural și prin care Comisia Europeană încearcă să se asigure că deficitele publice nu vor mai depăși pragul de 3% din PIB nici în condiții de contracție economică.

România are ca țintă pentru 2015 atingerea unui deficit structural de 1% din PIB.

Mai multe detalii pe profit.ro.

Cookies