SMART CITY

Tinerii români caută o facultate în străinătate încă de la 15 ani, potrivit World Education Fair

Media vârstei participanților la cea de-a douăzecea ediție a World Education Fair, târgul care a avut loc la sfârșitul săptămânii trecute în București și la care și-au prezentat programele peste 40 de universități din întreaga lume, a scăzut. Din ce în ce mai mulți participanți venind să își aleagă facultatea și specializările de studiu încă din primii ani de liceu, informează organizatorii, într-un comunicat de presă remis B365.ro.

„În comparație cu edițiile anterioare, la aceasta am remarcat un interes crescut al elevilor pentru alegerea celei mai bune universități încă din primul an de liceu, 8% dintre participanți fiind tineri cu vârsta de până la 15 ani. Mulți dintre aceștia au venit la târg din proprie inițiativă, fără a fi însoțiți de părinți”, a remarcat Svetlan Danev, General Manager IntegralEdu, compania care organizează în fiecare an World Education Fair. Marea majoritate a participanților (71%) rămân însă cei cu vârste cuprinse între 17 și 19 ani, cei care au între 20 și 24 de ani (15%) fiind interesați în principal de studii postuniversitare.

Cei mai mulți participanți la târg au fost din București, urmați de cei din Constanța, Brașov, Buzău, Galați, Pitești, Ploiești și Slatina. Aceștia au fost interesați să primească informații despre specializările oferite de facultățile de elită din străinătate, condițiile de aplicare, taxele de școlarizare și bursele oferite.

La această ediţie au participat peste 40 de universităţi din Marea Britanie, Olanda, Danemarca, Austria, Grecia, Spania, Elveția și, în premieră, reprezentanți ai unor universități din Italia, Liechtenstein și Noua Zeelandă. Reprezentanții acestora le-au oferit studenților și elevilor de liceu toate informațiile necesare despre studiile universitare de licență, master și MBA. Principalele specializări căutate de românii care pleacă să studieze în străinătate sunt cele din domeniul economic, IT, drept, arhitectură și cele cu profil tehnic. De un interes mare din partea studenților români au beneficiat anul acesta universitățile cu specializări în domeniul managementului hotelier și turistic, Swiss Education Group din Elveția și Pacific International Hotel Management School din Noua Zeelandă.

„Am fost impresionată de organizare și de interesul arătat de studenții români pentru universitatea noastră. Participarea la târg a fost o experiență plăcută, evenimentul în sine fiind unul foarte reușit”, a declarat Teona Droc, reprezentantă a Universității Worcester din Marea Britanie.

„World Education Fair reprezintă una dintre cele mai mari oportunități pentru viitorii studenți, deoarece aceștia primesc informații despre universitățile din străinătate direct de la reprezentanții acestora. A fost o experiență frumoasă atât pentru cei care au venit, cât și pentru reprezentanții universităților”, a adăugat Ana-Cristina Tănase, cea care a reprezentat The Hague University of Applied Sciences din Olanda.

„Peste 95% dintre elevii și studenții care aplică prin intermediul consultanților IntegralEdu sunt acceptați la studii universitare și postuniversitare în străinătate”, a declarat Svetlan Danev. „Rata mare de succes a tinerilor care aplică prin IntegralEdu se datorează în mare măsură deciziilor luate înainte de a începe studiul în străinătate și calității aplicațiilor depuse”, a adăugat Danev.

Noutăți importante pentru cei care își doresc să studieze în străinătate

Cardul European de Asigurări Sociale de Sănătate (CEASS)
Dacă plănuiți să studiați în Marea Britanie atunci este necesar să știți că guvernul britanic, conform Legii privind imigrația din 2014, a introdus o taxă suplimentară pe sănătate, ceea ce înseamnă că studenții internaționali vor plăti în noul an academic o taxă anuală de 150 de lire sterline pentru Serviciul Național de Sănătate (NHS). Studenții din Uniunea Europeană sunt scutiți de această taxă datorită acordurilor reciproce în domeniul sănătății pentru cetățenii din EEA (Aria Economică Europeană), însă este necesar să obțină un Card European de Asigurări de Sănătate (CEASS) înainte de a începe să studieze în Marea Britanie. Acest card este gratuit și se emite de către casa de asigurări de sănătate în evidenţa căreia se află asiguratul. Mai multe informații despre cum puteți obține un Card European de Asigurări Sociale de Sănătate puteți afla accesând www.cnas.ro

Termenele limită pentru depunerea aplicațiilor

Cei care doresc să studieze în străinatate pot depune aplicațiile pentru Danemarca până pe 15 martie, pentru Franța depunerea dosarelor se poate face până pe 20 martie, pentru Olanda termenul este de 31 martie, iar pentru a studia la o universitate din Italia aplicațiile pot fi trimise până la data de 1 iunie.

* * *

Pentru informații suplimentare:
Andreea Magraon
Brand Communication Manager
Trust Communications
mobil: 0720 795 076
email: andreea.magraon@trustcomm.ro

Despre IntegralEdu

Grupul de firme INTEGRAL are o experienţă de 23 de ani în consilierea elevilor, părinţilor şi a tuturor celor interesaţi de alegerea celor mai bune programe educaţionale şi instituţii de învăţământ din străinătate, studii gimnaziale, liceale, universitare și centre de limbi străine. Prezentă pe piața locală din anul 2009, IntegralEdu este cea mai mare companie de consultanță în educație din România și reprezintă peste 250 de instituții de învățământ de top din Europa și SUA. IntegralEdu organizează cele mai mari târguri de consultanţă educaţională pentru studii în străinătate în cadrul cărora elevii, studenții şi părinţii acestora au ocazia să întâlnească reprezentanţii unor şcoli şi universităţi de prestigiu din întreaga lume.

Următoarele evenimente organizate de IntegralEdu

World Education Fair – târg de tabere de limbi străine şi licee de elită București
14 – 15 martie 2015, București
16 martie 2015, Constanța
17 martie 2015, Galați


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button