Tinerii pot depune de luni planuri de afaceri, pentru a primi finanţare de 10.000 euro de la stat

de:
20 apr. 2013
0 Afișari
Tinerii pot depune de luni planuri de afaceri, pentru a primi finanţare de 10.000 euro de la stat

Începând din data de 22.04.2013, ora 10.00 va fi activă înscrierea în cadrul „Programului pentru stimularea înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii tineri”. Înscrierea se poate face atât de pe site-ul Ministerului Economiei, cât şi prin intermediul link-ului direct: http://programenationale2013.aippimm.ro. , se arată într-un anunţ de pe site-ul instituţiei.

Finanţarea acoperă 50% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile aferente planului de afaceri, pentru care solicitantul face dovada surselor de cofinanţare. Alocaţiile financiare nerambursabile se acordă în limita sumelor aprobate cu această destinaţie în bugetul Ministerului Economiei.

Totodatul, statul acordă garanţii prin Fondul Naţional de Garantare al Creditelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii pentru creditele contractate de tinerii întreprinzători în vederea realizării planurilor de afaceri acceptate de Ministerului Economiei, până la cel mult 80% din valoarea creditului solicitat, în limita sumei de 80.000 euro, echivalentul în lei.

De asemenea, aceştia sunt scutiţi de la plata contribuţiilor de asigurări sociale datorate de angajatori, pentru veniturile aferente timpului lucrat de cel mult patru salariaţi angajaţi pe perioadă nedeterminată. Pentru fiecare salariat, scutirea nu se acordă pentru veniturile salariale lunare care depăşesc cuantumul câştigului salarial mediu brut pe economie din anul anterior.

Alte scutiri se acordă la plata taxelor pentru operaţiunile de înmatriculare efectuate la Oficiile Registrului Comerţului, pentru înregistrarea microîntreprinderii, precum şi de la plata tarifului pentru publicarea în Monitorul Oficial al României.

Planul de afaceri propus trebuie să cuprindă investiţii în active corporale şi/sau necorporale, pe o perioadă determinată, în scopul realizării unor obiective clare, concrete şi reale.

Anterior, tinerii întreprinzători şi-au înregistrat microîntreprinderile la oficiile Registrului Comerţului. Înscrierea în program este continuă şi se face on line pe site-ul Ministerului Economiei.

Cookies