Tinerețe fără bătrânețe în stație la 484. Cea mai emoționantă întâlnire în context STB

Și aventura STB continuă…

🚌 În stația lui 484 (care l-a înlocuit, de câteva zile, pe 302) așteaptă, pe vânt și burniță, vreo 10 oameni. Printre ei, un puști cu geacă de schior și freză ca o uriașă păpădie. Are vreo 11-12 ani și aerul că-i e indiferent dacă vine sau nu autobuzul. În timp ce puștiul urmărește senin cârdurile de mașini de pe Șoseaua Alexandriei, de el se apropie un domn în vârstă, cu barbă albă și fes caraghios:

– Stai de mult, băiatule?

– Cam de un sfert de oră.

– Trebuia să vină, de-acum… Ia uite câtă lume s-a adunat! Mergi la școală, așa-i?

– Da, la școală.

– Înveți bine?

– Destul de bine, zâmbește copilul.

– Așa, așa, să-nveți, băiatule! Că nu știi când îți trebuie! Să fii sârguincios, să repeți, să te antrenezi mereu! Așa, ca la sport… Că performanță faci numai cu antrenament! Și cu talent, normal. Și cu fetele, tot la fel! (Râde. Se amuză și puștiul). Ascultă-mă pe mine, ăștia sunt cei mai frumoși ani din viață! Știu că acum pare că ai toată viața înainte. Dar să vezi cum se schimbă lucrurile, de la 18 ani încolo…

Băiatul îl ascultă, dar nu mai scoate nicio vorbă. În schimb, domnul cu aer de Moș Crăciun în devenire pare de neoprit.

– Am plecat de-acasă, pe vremea asta urâtă, ca să iau cadouri de Moș Nicolae pentru nepoței. Trei nepoței am, două fete și-un băiat. La fete le-am luat deja, a mai rămas băiatu’. Am vrut să merg la Cora, da’ mai mult ca sigur e-nghesuială. Mai bine cobor la Gladiolelor, că e acolo un magazin unde găsesc mereu de cumpărat niște dulciuri.

Neașteptat, băiatul decide să spună din nou ceva:

– Să știți că dulciuri o să le ia și părinții… Și eu am primit mereu o mulțime… dar cel mai mult mi-a plăcut jucăria pe care mi-a luat-o bunicul când aveam vreo 7 ani. Am păstrat-o, să știți c-o am și-acum.

Bunicul e total luat prin surprindere:

– Așa, deci… jucărie.

Se repliază repede:

– Mai trăiesc toți bunicii tăi?

– Toți. Adică 3… În afară de bunicul din partea lui tata, care a murit acum o lună.

– Aoleu! Da’ câți ani avea?

– 72.

– Ei, asta e soarta, așa e ființa umană… Și, eu tot pe-acolo… Crezi că mai am mult de stat pe-aici? Sunt om cu frica lui Dumnezeu, dar toți ne ducem când ne vine ceasul, chiar și ăia care-s ușă de biserică.

– Dar să știți că bunicul meu n-a murit din cauza vârstei, “îi ia apărarea” copilul. A fost bolnav, c-a băut foarte mult toată viața lui…

– Dar ce meserie avea?, eschivează rapid domnul cu barbă albă.

– Nu știu, că eu l-am prins deja pensionar…

– Dar așa, ca idee, era intelectual sau făcea munca de jos?

– Lucra la câmp…

– Deci inginer! Om deștept, domnule! Să știi de la mine: doctorii, profesorii și inginerii sunt spuma oricărei societăți! A, și IT-iștii! Am mare respect pentru IT-iști!

Nota B365.ro: Alte #CroniciSTB, aceeași Diana:

• Cel mai politicos tataie hoț din STB. Cu o mână-ți zâmbește și-ți face loc în înghesuială, cu alta-ți șterpelește telefonul
• Cum a doborât-o o șosetă pe HercuLeana, cea mai vânjoasă mamaie din Universul STB
• O situație de comă în STB