Povestea lui Timotei, campion la șah la 14 ani. Și orb, dar mai mult campion

de:
29 dec. 2012
14 Afișari
Povestea lui Timotei, campion la șah la 14 ani. Și orb, dar mai mult campion

La Școala 171 din Capitală are loc Campionatul de Șah al elevilor din clasele V-VIII, faza pe Sectorul 1. E 20 decembrie și la campionat participă 26 de elevi . Primii trei clasați vor merge mai departe la faza pe municipiu, care va avea loc în primăvară. Printre jucători, într-o sală mică și prost luminată de la parter, e și Timotei. Stă în prima bancă, dar nu vede nici sala mică, nici adversarul cu care joacă și nici tabla de șah. Timotei e orb.

Băiatul de 14 ani e nevăzător din naștere, însă a învățat să joace șah de la 7 ani. L-a învățat tatăl lui: „Știam să mut piesele de pe la 7 ani. Dar de jucat, jucam foarte prost”, își amintește. A început apoi să se pregătească cu antrenorul Dan Mițaru, care spune despre el că e singurul jucător de șah nevăzător din toată Europa, la categoria lui de vârstă.

Are tabla lui pe care o folosește la concursuri, una nițel mai specială: piesele negre de pe ea au țepi și cele albe sunt netede.  Pătratele de culoare închisă ale tablei sunt în relief (ridicate), iar cele de culoare deschisă sunt adâncite. Fiecare pătrat e prevăzut cu o gaură care permite fixarea piesei. „Câmpurile le știu pe de rost„, spune Timotei, „iar tabla o am în minte.” Pipăie piesele înainte să hotărască ce mutare să facă, iar adversarul îi comunică cu glas tare mutarea lui, în momentul în care o face.

Campionatul de Sah din Sectorul 1, clasele V-VIII

A jucat timp de patru ani, până să participe la campionate, iar, la primul concurs, la care avea 11 ani, s-a clasat pe locul 22 din 34. Era un concurs pentru nevăzători. S-a aventurat apoi și-n afara concursurilor pentru orbi- ca să nu-i bată doar pe cei de-acolo.

După prima etapă din Campionat, Timotei iese din clasă ținut de umeri de unul dintre profesorii supraveghetori. În momentul în care trece pragul, pe hol, vin trei colegi lângă el. Timotei sare în două picioare: „Am câștigat, am câștigat!” Dac-ai privi grupul de băieți de la distanță, nu ți-ai da seama că Timotei nu vede. Își  orientează corpul spre cel care vorbește și pare că-l privește în timp ce i se adresează. E cel mai energic dintre colegii lui și cel mai de temut la șah. Când îi spune unui coleg că poate pică împreună în etapa următoare, colegul îi răspunde: „Nu, nu, nu, nu vreau să pic cu tine. Deloc nu vreau.”

„Sunt cel mai bun din școală la șah„, ne spune Timotei.  Nu mai are emoții când joacă. La campionatul de pe sector, la care am fost cu el, trebuia să se clasifice în primii trei, ca să ajungă la faza pe municipiu. În fiecare an a ajuns să joace la municipiu. Anul trecut, s-a clasa pe locul 3 în competiția care se dispută acum, în clasa a șasea a luat locul 2, în a cincea locul 3, iar, în clasele I-IV, locul 1. Anul trecut a fost și al șaselea pe tot Bucureștiul- anul acesta spune c-o să fie primul.

Când se termină și a doua etapă (campionatul are cinci etape de circa jumătate de oră), Timotei iese printre ultimii. Se duce la profesorul de sport al școlii, care i-a însoțit pe copiii de la Școala 186 la campionat -școala la care merge Timotei- și-i spune că a făcut remiză: „Puteam să-l bat, că mai aveam trei minute. Dar i-am propus remiză. Primim oricum fiecare câte jumătate de punct. Mai am trei runde. Dacă fac 4 puncte jumate din 5,” calculează, „sigur ma calific. Trebuie sa câștig încă trei și sigur ma calific. Sau maxim o remiză. Pot să și câștig campionatul.”

Timotei nu merge la o școală specială, pentru nevăzători. Merge la o școală normală, are acolo un calculator pe care scrie, ca să țină pasul, și se descurcă fără ajutor. Părinții îl aduc doar până la intrarea în curte, de-acolo o ia la pas singur, fără baston, fără să numere pașii. Coboară singur scările, singur le urcă.

Povestește că la început a fost mai greu, cu colegii: „Făcuseră așa, un complot, împotriva mea, că răspundeam neîntrebat. Și toți, în afară de câțiva, erau împotriva mea. Acum mă-nțeleg bine cu ei. Bine, nu cu toți.” De profesori, spune că n-a simțit niciodată că l-ar trata diferit.

După a treia rundă, iese din clasă și mai încrezător. A câștigat-o repede, în mai puțin de 10 minute. Mai sunt două și află dacă se califică și merge mai departe, la municipiu.

Timotei

Spune că cel mai rău ar fi să-l bată o fată: „Sunt bune și fetele la șah, dar, oricum, e o umilință. Cum să te bată o fată?” De jucat, el joacă și cu profesorii, cu cel de matematică, mai ales, care „are câteva victorii la mine, dar l-am bătut și eu de vreo cinci ori.” Nu crede că face nimic special și nici că e dovadă de curaj că s-a apucat de șah. Culmea, spune că nu-i răbdător de fel, nu-i place deloc să aștepte- dar cu șahul e altceva. A jucat și trei ore și jumătate odată, la o singură partidă.

După a patra rundă, iese din clasă agitat: „Am câștigat, dar nu-mi dau jumătatea de punct pentru remiza din runda a doua. C-au folosit alt sistem și, pentru remiză, au zis că primim câte zero puncte.Oricum o să mă calific. Și dacă nu, n-am nimic să-mi reproșez, că n-am știut. Dar mă calific. Eu singur sunt cel mai bun.”
În jurul lui se mai strâng câțiva copii, și ei nemulțumiți că nu se dă jumătatea de punct pentru remiză. Spun că li s-a spus de la început că se folosește alt sistem de punctare, dar nu li s-a explicat și cum e sistemul. Iar ei dintotdeauna au jucat cu cel care punctează remiza cu jumătate de punct.

Pe lângă șah, Timotei mai cântă și la clarinet. Și spune că i-a fost ușor să învețe și asta. De fapt, e ca orice băiețel de clasa a VIII-a: îi place școala, dar nu în mod deosebit, verdeața din mâncare n-o suportă și-l captivează romanele polițiste, cu crime și detectivi, pe care le are acasă, în format audio.

În runda a cincea, ultima, joacă la fel de concentrat. Câștigă și aici. Își tachinează puțin adversarul înainte să se ridice de la masă și el, deși se strâmbă c-a pierdut, îl întreabă imediat dacă vrea să-l ajute să iasă din clasă. Vin pe hol. Timotei are 4 puncte. Ar fi avut patru puncte jumătate, dacă s-ar fi punctat și remiza. Nu știe sigur dacă se califică. E un băiat care are 5 puncte și încă câțiva care au patru, ca și el. Așteaptă pe hol să vadă dacă se mai prelungește campionatul, cum nu-s doar doi concurenți cu 4 puncte.

După câteva minute, profesorul lui Timotei vine pe hol și-i spune c-o să se ofere până la urmă și jumătatea de punct pentru remiză. S-a decis așa pentru că erau prea mulți cu patru puncte și să se facă o departajare, ca să nu mai joace iar toți. Fața lui Timotei se luminează. După calculele lui, ar fi al treilea și s-ar califica pentru mai departe.
Dar arbitrii n-au anunțat încă clasamentul.

În timp ce așteaptă, îi spune unui coleg de joc că probabil o sa se claseze înaintea lui: „Eu o să fiu pe trei și tu pe doi, că ești mai mic decât mine. (n.r.: dacă sunt doi copii cu același număr de puncte la categoria claselor V-VIII, favorizat e cel mai mic dintre ei)  Dar știi de ce mă bucur că te califici?” spune vesel Timotei, „…c-o să te pot bate la municipiu.”

Spune că nici la faza următoare n-ar avea emoții: „Acolo joc la sânge.”

Arbitrul se pregătește să anunțe rezultatele. Stă la catedră și toți copiii, buluc în jurul lui: „Dar mă lăsați și pe mine să respir?”

Se anunță clasamentul

Timotei e ultimul din dreapta, stă în colțul catedrei și așteaptă clasamentul. Pe locul 1 a rămas băiatul cu cinci puncte, de care ne spunea. Pe locul 2: „Timofei”.
„-Timotei, domn profesor, de câte ori să vă spun?” îi atrage atenția imediat.
„-Timotei, Timotei,” se corectează bărbatul, „Timofei îl cheamă pe șefu-meu, de-aia mă tot încurc.”
„-Deci m-am clasat, da? Merg la municipiu.”
„-Mergi, mergi.”
„-Și-mi dați și diploma.”
„-Îți dăm și diplomă, Timotei.” 

Cookies