Primarul din Timișoara, Nicolae Robu, susține că tehnologia folosită va fi una mai ieftină decât în cazul liniilor de metrou obişnuite, precum cele din Capitală.
Deși inițial ideea edilului timișorean, de a tranforma municipiul de pe Bega în al doilea oraș din România cu metrou, părea o idee fără șanse de a fi aplicată, Consiliul Local Timișoara a aprobat studiul de prefezabilitate al proiectului.
Șeful Primăriei Timișoara mai spune că proiectul are o viziune pe termen lung, acesta fiind şi motivul pentru care se investeşte în lărgirea unor subpasaje de cale ferată deja existente, arată Adevărul.
Potrivit, însă, studiului aprobat de consilierii locali din Timişoara, până la 10 kilometri de linie ferată care traversează Timişoara ar trebui introduşi în pământ, pe acest traseu amenajându-se trei staţii care să permită, pe lângă transportul feroviar între localităţi sau regiuni şi un transport urban. „Este important că se eliberează la suprafaţă aproape de centrul istoric, ceea ce rar poţi avea ocazia într-un oraş cu istorie, o suprafaţă cu o lungime între opt şi 10 kilometri şi o lăţime de 60 de metri unde se poate amenaja un bulevard cum nu prea există în oraşele cu istorie, fără să demolezi nimic”, a spus primarul Nicolae Robu.
Fără cârtițe în Timișoara
Nicolae Robu a mai declarat că, potrivit specialiștilor care realizează studiul, introducerea liniilor de tren din Timişoara de la suprafaţă, în subteran se poate face prin săpături pe verticală, fără a fi nevoie de „cârtiţele” care sapă, în mod, normal la metrouri. Costurile de execuție vor fi, astfel, mai mici.
Municipalitatea din Timișoara va apela la implicarea Guvernului, iar fondurile necesare construcției trebuie să vină de la Uniunea Europeană.
Primarul Timişoarei, Nicolae Roibu, a declarat, în 2014, că a decis realizarea unei linii de metrou în orașul pe care îl conduce, pentru a schimba aspectul municipiului și a facilita transportul rapid.
Linia de metrou va porni de la Gara de Nord, va ajunge la Gara de Est şi se va termina la Aeroportul Internaţional Timişoara.