Timbrul de mediu, varianta finală: pentru motoarele diesel se va plăti mai mult

de:
18 feb. 2013
0 Afișari
Timbrul de mediu, varianta finală: pentru motoarele diesel se va plăti mai mult

Forma finală a noului timbru de mediu instituie valori diferite, în funcţie de tipul carburantului folosit, respectiv benzină sau motorină, pentru maşinile cu normă de poluare euro IV şi euro III. Maşinile diesel din această grupă de poluare vor fi taxate mai mult decât cele pe benzină, potrivit proiectului legii, scrie economica.net

Spre exemplu, pentru un VW Golf (cea mai vândută maşină second-hand din România) de 1,6 litri pe benzină, euro IV, din anul 2005, (emisii de 163 g CO2/km) timbrul de mediu, în ultima sa formă, este este de circa 660 de euro. Pentru un Golf din acelaşi an, diesel, cu motor de 1,7 litri (140 g C02-km ) este de 607 euro. În forma iniţială avansată de Ministerul Mediului, taxa era de doar 347 de euro, deci o diferenţă de 260 de euro, în acest caz. 

„Faţă de ceea ce am prezentat pe site-ul Ministerului Mediului ca propunere, în momentul de faţă luăm în calcul o formulă de calcul separată pentru motoarele care utilizează benzină şi pentru cele care utilizează motorină”, a declarat ministrul Mediului, Rovana Plumb, pe 7 februarie 2013 precizând ulterior că formula de calcul va rămâne aceeaşi, dar ar putea fi cuantumuri diferite pentru cele două tipuri de motoare, „dat fiind faptul că motoarele diesel au un plus de particule care poluează”.

Cookies