ARHIVA B365

Theodor Berna, din arest la domiciliu sub control judiciar

Potrivit portalului instantelor de judecata, citat de Hotnews.ro, Curtea de Apel Ploiesti a respins, luni, ca nefondate contestatiile formulate de procurori si de inculpat fata de decizia instantei de fond care a dispus, la data de 19 mai, inlocuirea masurii preventive a arestului la domiciliu cu masura controlului judiciar pentru o perioada de 60 de zile. Decizia Curtii de Apel Ploiesti este definitiva.

Theodor Berna a fost arestat preventiv la data de 19 august 2014 sub acuzatiile de evaziune fiscala si spalare de bani intr-un dosar cu un prejudiciu de peste 120 de milioane de euro.

Trei luni mai tarziu, respectiv la data de 13 noiembrie, Berna a fost trimis in judecata alaturi de alte sase persoane si patru societati comerciale, intre care doua controlate de el, respectiv SC Tehnologica Radion SRL si SC Teloxim Con SRL.

„Inculpatii, in calitate de administratori ai mai multor societati comerciale, au inregistrat in contabilitate operatiuni comerciale nereale urmate de transferuri de bani, cu scopul ascunderii provenientei ilicite a acestora, sume ce ulterior au fost retrase in numerar din conturile unor societati comerciale de tip fantoma”, se arata intr-un comunicat de presa al Parchetului de pe langa Curtea de Apel Ploiesti.

Potrivit procurorilor, valoarea prejudiciului cauzat bugetului de stat rezultat din comiterea infractiunii de evaziune fiscala este in cuantum de 111.007.553 lei si 395.785.691 lei din savarsirea infractiunii de spalare de bani, iar pentru recuperarea acestuia s-a luat masura sechestrului asigurator asupra bunurilor apartinand inculpatului Berna Theodor, SC Tehnologica Radion SRL si SC Teloxim Con SRL, mai mentioneaza sursa citata.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button