The Mono Jacks ~ Lansare EP ‘Fortunes’

de:
13 dec. 2011
0 Afișari
The Mono Jacks ~ Lansare EP 'Fortunes'

La distanţă de un an de la debutul discografic ‘Now in Stereo’, The Mono Jacks revin cu EP-ul ‘Fortunes’, care marchează o premieră pentru trupă şi fani: două piese în limba română.

Numele discului ilustrează procesul în care materialul a prins viaţă în studio: patru piese (‘four tunes’) – înregistrate în doar două zile – care reuşesc să surprindă şi povestea trupei care în acest an a bătut drumurile României, Ungariei şi Serbiei pentru a cânta pe unele din cele mai importante scene: Sziget Festival, EXIT Festival, Ursus Evolution, B’Estfest sau în deschiderea concertului Suede.

Aflaţi în punctul în care majoritatea trupelor fac alegeri ce le vor defini cariera mai târziu, cele patru “răvaşe” conţin trimiteri autobiografice (‘Go Daddy’), experienţe personale şi, în acelaşi timp, universale (‘Woman’), portrete de un realism amuzant (‘Modernis’), toate filtrate însă prin prisma unei introspecţii lucide, aproape abisale (‘Gândurile’). Liantul dintre cele patru piese rămâne acea melancolie asumată – şi uneori reprimată – care a devenit amprenta materialelor discografice The Mono Jacks.

Intrat direct pe locul 2 în topul Radio Guerrilla, single-ul ‘Woman’ a primit suportul vizual al echipei Griffon & Swans şi s-a materializat într-un videoclip frust si sincer, bine primit de către public:

Noul single este disponibil pentru download gratuit pe site-ul oficial al trupei: www.themonojacks.com.

Discul continuă colaborarea de succes cu Andrei ‘Robin’ Proca (înregistrare, mixaj si mastering), iar coperta poartă semnătura lui Adi Popa.

Cookies