Până aproape de finalul lunii august, bucureștenii pot lua parte la o expoziție de artă inedită ce va fi găzduită în incinta The Bridge. Spațiile comune alte clădirii din București vor găzdui mai multe creații ale artiștilor ce au luat parte la Tabăra de Pictură 2023.
În perioada 16-27 august 2023, spațiile comune ale clădirii The Bridge vor deveni casa a 15 picturi realizate de artiști plastici ce au luat parte la Tabăra de Pictură 2023, eveniment Expo Arte organizat la Roaba de Cultură.
Astfel că, bucureștenii sunt așteptați să admire operele inedite, pline de culoare și vibrante. Artiștii s-au folosit de trăirile și de creativitatea lor pentru a transpune în creații autentice timpul pe care l-au petrecut în natură.
Curatorul expoziției, Dan Andrei, a transmis următorul mesaj:
Ne dorim să promovăm diversitatea multiplelor forme de exprimare artistică în domeniul artelor vizuale contemporane, aducând lucrările de artă în mediul corporativ și să creăm un spațiu de întâlnire între publicul educat și artiști.
Prin intermediul picturilor prezentate, vizitatorii vor putea înțelege mai bine importanța protejării mediului înconjurător și al reciclării. Prin această expoziție se dorește și prezentarea beneficiilor existenței unui spațiu cultural în mijlocul unui univers de business.
Expoziția își dorește să celebreze creativitate și originalitatea artiștilor. Picturile acestora vor putea fi văzute în holul central al clădirii The Bridge din Capitală. Organizatorii transmit:
Fiecare pictură spune o poveste și invită privitorul să călătorească în lumea imaginilor și simbolurilor unice, fie că reproduc natura sau folosesc materiale reciclate într-o interpretare inedită.
Vizitatorii sunt așteptați să se alăture unui regal vizual, să descopere expresia artistică sub diferite forme și să se bucure de o experiență estetică plină de semnificații.
Iată care sunt artiștii ale căror lucrări vor putea fi admirate în cadrul acestei expoziții: