Tezaurul risipit prin tot Bucureștiul. Rămășițele Mănăstirii Văcărești sunt împrăștiate, în vreme ce PMB promite de 12 ani un Memorial la Palatul Mogoșoaia | INTERVIU

susținut de
01 apr. 2024
4619 Afișari
Tezaurul risipit prin tot Bucureștiul. Rămășițele Mănăstirii Văcărești sunt împrăștiate, în vreme ce PMB promite de 12 ani un Memorial la Palatul Mogoșoaia | INTERVIU
Tezaurul risipit prin tot Bucureștiul. Rămășițele Mănăstirii Văcărești sunt împrăștiate, în vreme ce PMB promite de 12 ani un Memorial la Palatul Mogoșoaia | INTERVIU

Numai o scară cu trepte masive din piatră, care se oprește în bazarul de chinezării de la Aleea Castanilor, mai amintește cunoscătorilor că exact pe locul unde se află acum mall-ul Sun Plaza a existat o comoară, splendida Mănăstire Văcărești, monument de arhitectură al secolul al XVIII-lea, „o încununare a stilului brâncovenesc în Țara Românească”.

Tezaurul risipit prin tot Bucureștiul. Rămășițele Mănăstirii Văcărești sunt împrăștiate, în vreme ce PMB promite de 12 ani un Memorial la Palatul Mogoșoaia | INTERVIU
Scară cu trepte masive din piatră se oprește în bazarul de chinezării de la Aleea Castanilor. Este tot ce a mai rămas din Mănăstirea Văcărești. Imagine din anul 2018. Foto credit: arh. Alexandru Panaitescu.
Tezaurul risipit prin tot Bucureștiul. Rămășițele Mănăstirii Văcărești sunt împrăștiate, în vreme ce PMB promite de 12 ani un Memorial la Palatul Mogoșoaia | INTERVIU
Biserica Domnească, imagine din perioada interbelică după albumul „Un sfert de veac de la martiriul unui monument bucureștean: Mănăstirea Văcărești”.

De la locul crimei au fost recuperate câteva resturi, vestigii de piatră sculptată de o rară frumusețe, tăiate și ciobite în timpul demontării și basculate în curtea Palatului Mogoșoaia

Cea mai izbutită și mai mare mănăstire din sud-estul Europei (ansamblul avea o suprafață în plan de 18.000 de mp), ctitoria lui Nicolae Mavrocordat (1680-1730), primul domnitor fanariot în Țara Românească (1715/1716-1716), și Moldova, a fost demolată în anii 1980 cu utilaje grele, inclusiv o macara cu bilă de trei tone care a pulverizat străvechile ziduri de cărămidă.

De la locul crimei au fost recuperate doar câteva resturi, panouri de frescă reprezentând doar 5% din cei 2.500 mp de pictură murală care acoperea în interior Biserica Domnească.

La acestea se adaugă și un număr de peste 350 de elemente din piatră, dintre care majoritatea, respectiv 329 de bucăți, sunt la Palatul de la Mogoșoaia. Printre ele se află trei din cele patru coloane monumentale ale pronaosului și coloane din pridvorul bisericii, de la foișoarele paraclisului și ale Casei Domnești.

Aceste vestigii de piatră sculptată de o rară frumusețe, tăiate și ciobite în timpul demontării, au fost basculate în anii 1985, ’86, ’87 în curtea Palatului Mogoșoaia.

Tezaurul risipit prin tot Bucureștiul. Rămășițele Mănăstirii Văcărești sunt împrăștiate, în vreme ce PMB promite de 12 ani un Memorial la Palatul Mogoșoaia | INTERVIU

Tezaurul risipit prin tot Bucureștiul. Rămășițele Mănăstirii Văcărești sunt împrăștiate, în vreme ce PMB promite de 12 ani un Memorial la Palatul Mogoșoaia | INTERVIU
Infrastructura construcției care între anii 1988-1989 a început sa fie ridicată pe locul Mănăstirii Văcărești, anul 2005, acum amplasamentul Sun Plaza. Colecția arh. Alexandru Panaitescu. Fundațiile 2005 Foto credit: Alexandru Panaitescu.
2018. Mall-ul Sun Plaza stă pe locul Mănastirii Văcărești, intrarea dinspre Piața Sudului. Foto credit: arh. Alexandru Panaitescu.

Recent, primarul Nicușor Dan promitea că PMB va finaliza clădirea Lapidarium, dedicată memoriei Mănăstirii Văcărești

Proiectul clădirii Lapidarium de la Palatul Mogoșoaia, care ar trebui să expună și să pună în valoare rămășițele unei construcții glorioase și, implicit, dovezile unui sacrilegiu, a fost început în anul 2012, sistat în anul 2016, iar recent, primarul Nicușor Dan promitea că PMB va investi în finalizarea lucrării.

Pavilionul Mănăstirii Văcărești este aproape terminat în proporție de 90 %, termenul de finalizare fiind sfârșitul lunii iunie sau iulie 2024. 

Mai jos, interviu cu arh. Alexandru Panaitescu despre istoria și dimensiunea unui „tezaur risipit”, tragica istorie a Mănăstirii Văcărești înscrisă în piatră ciobită.

Baraca cu resturi de la Palatul Mogoșoaia, imagine din anul 2007. Foto credit: Alexandru Panaitescu.

Arh. Alexandru Panaitescu este autorul volumului „Remember Mănăstirea Văcărești„, apărut în 2008 la Editura Simetria, și al lucrării „De la Casa Scânteii la Casa Poporului. Patru decenii de arhitectură în București 1945-1989„. Arh. Alexandru Panaitescu a făcut parte din echipa de proiectare a metroului bucureștean, a fost șef de proiect și autorul părții de arhitectură la stațiile de metrou Aviatorilor, Piața Sudului și Ing. C. Georgian.

Biserica Văcărești, anul 1982.
Amplasamentul Mănăstirii Văcărești, destin postum 1986-2010. Imagine realizată de arh. Alexandru Panaitescu.

Rămășițele Mănăstirii Văcărești au fost împrăștiate la întâmplare și sunt expuse acum în mai multe locuri din București și din țară

Rămășițele Mănăstirii Văcărești, recuperate cu mare greutate în timpul demolării, au fost risipite la întâmplare și sunt expuse acum în mai multe locuri din București și din țară: Palatul Mogoșoaia (cea mai parte din elementele de pietrărie și câteva panouri de frescă), Mănăstirea Brâncoveni Olt, Muzeul Național de Artă al României, Muzeul Colecțiilor de Artă în lapidariumul din beciurile fostei case Romanit. Icoanele împărătești din iconostas și o parte din fragmentele din fresca Bisericii Domnești se mai găsesc în colecția de icoane și obiecte de cult a Muzeului Municipiului București, câteva bucăți de frescă fiind expuse la Casa Filipescu-Cesianu (M.M.B), iar alte mici fragmente de frescă se află la Mănăstirea Stavropoleos. 

Imaginați-vă că toate aceste fragmente concrete, mărturie directă a ceea ce am pierdut prin distrugerea Mănăstirii Văcărești, ar sta într-un singur loc, un singur tablou cu vestigii de o mare importanță culturală, ușor de descifrat mai ales de generația tânără și mai puțin tânără.

Resturi de pietrărie sculptată aruncate în baraca de la Palatul Mogoșoaia, imagine din anul 2007. Foto credit: Alexandru Panaitescu.
Fragmentele uneia dintre cele patru coloane ale pronaosului, aflate la mănăstirea Brîncoveni-Olt, imagine din anul 2018. Foto credit: arh. Alexandru Panaitescu.

Monumentul Văcărești a reușit să facă o sinteză între arhitectura tradițională cu arta orientală de inspirație constantinopolitană, și elemente baroce și renascentiste”

B365.ro: Arh. Alexandru Panaitescu, de ce este important ca ceea ce a fost Mănăstirea Văcărești să fie cunoscut mai ales de cei tineri?

Arh. Alexandru Panaitescu: Monumentul acesta, caracterizat de arh. G. M. Cantacuzino drept „testamentul artei tradiționale românești”, a reprezentat culmea stilului arhitectural dezvoltat timp de circa patru secole în Țara Românească și care, ulterior, va intra într-un declin rapid, datorită contactelor, din ce în ce mai frecvente, cu arta occidentală. Monumentul Văcărești a reușit să facă o sinteză între arhitectura tradițională, practicată în timpul lui Șerban Cantacuzino și mai ales pe vremea lui Constantin Brâncoveanu, cu arta orientală de inspirație constantinopolitană, și elemente baroce și renascentiste. Pe unii stâlpi ai Mănăstirii Văcărești existau mascheroni de ispirație italiană sau frunze de palmier. Sinteza aceasta, foarte bine realizată, are o valoare formidabilă. În plus, pictura murală avea o suprafață imensă și era de mare valoare.

Tezaurul risipit prin tot Bucureștiul. Rămășițele Mănăstirii Văcărești sunt împrăștiate, în vreme ce PMB promite de 12 ani un Memorial la Palatul Mogoșoaia | INTERVIU
Coloane de la pridvorul bisericii la Palatul Mogoșoaia montate în Lapidariul viitorului Memorial. 2014. Foto credit: Alexandru Panaitescu.
Regimul comunist ateu a transformat ctitoria Mavrocordatilor într-un morman de moloz”

Foarte spectaculoasă a fost concepția arhitecturală a întregului ansamblu Văcărești. Dacă urmăriți, și la Horezu și în alte părți, nu avem ansambluri perfect simetrice. Pe când aici există o simetrie remarcabilă, o axă dominantă foarte puternică. În partea de nord a ansamblului era zona domnească, iar în partea de sud era partea bisericească, lucru care iarăși ilustra o influență renascentist clasică. Turnul de gardă împreuna cu turnul-clopotniță, biserica domnească și paraclisul jalonau axul dominant al ansamblului, est-vest, care cu rigoare clasică ordona simetric întreaga compoziție. Mănăstirea Văcărești a însemnat un mare pas pentru acea vreme în cadrul culturii românești. Regimul comunist ateu a transformat ctitoria Mavrocordatilor într-un morman de moloz, fără multe ezitări sau remușcări, cu un dispreț total față de tradiția culturii românești.

Tezaurul risipit prin tot Bucureștiul. Rămășițele Mănăstirii Văcărești sunt împrăștiate, în vreme ce PMB promite de 12 ani un Memorial la Palatul Mogoșoaia | INTERVIU
Imagine din timpul demolării, 1986, vedere din foisorul paraclisului. Foto credit: N. Ionescu Ghinea.
Astăzi nu știm unde se află osemintele lui Nicolae Mavrocordat, pierdute în timpul demolării mănăstirii

Arh. Alexandru Panaitescu: Mănăstirea se afla situată la sud-est de București, lângă Piața Sudului de azi, iar ctitorul ei, Nicolae Mavrocordat provenea dintr-o familie de greci învățați. Era un obicei al otomanilor de a-i folosi în special pe greci ca traducători (dragomani). Coranul interzicea ca musulmanii să învețe limbile ghiaurilor și atunci angajau tălmaci, de regulă greci. În fruntea lor se afla Marele Dragoman, cum a fost și tatăl lui Nicolae Mavrocordat, Alexandru Mavrocordat Esaporitul, care avea studii în Italia. Personalitate complexă, administrator și diplomat abil, erudit, preocupat printre altele și de promovarea în Țara Românească a culturii și învățământului în limba greacă, Nicolae Mavrocordat a continuat să sporească biblioteca moștenită de la tatăl său, una dintre cele mai mari și mai faimoase în epocă, adăpostită o vreme la Mănăstirea Văcărești. Ansamblul de la Văcărești a fost definitivat de fiul său, Constantin Mavrocordat (1711-1769), cel care a ctitorit și Mănăstirea Sf. Spiridon (veche). Nicolae Mavrocordat a murit de ciumă în 1730 și a fost înmormântat în naosul Bisericii Domnești de la Mănăstirea Văcărești. Astăzi nu știm unde se află osemintele sale, risipite în timpul demolării bisericii.

Tezaurul risipit prin tot Bucureștiul. Rămășițele Mănăstirii Văcărești sunt împrăștiate, în vreme ce PMB promite de 12 ani un Memorial la Palatul Mogoșoaia | INTERVIU
Sala de la MNAR dedicată Mănăstirii, imagine din anul 2007. Foto credit: arh. Alexandru Panaitescu.
Tezaurul risipit prin tot Bucureștiul. Rămășițele Mănăstirii Văcărești sunt împrăștiate, în vreme ce PMB promite de 12 ani un Memorial la Palatul Mogoșoaia | INTERVIU
Fresca Sf. Cosma Melodul. Foto credit: arh. Alexandru Panaitescu.
2017. Viitorul Memorial in construcție. Foto credit: arh. Alexandru Panaitescu.
Panourile de frescă au stat aruncate într-un subsol din Casa Scânteii, unde a fost distrus cel mai mare fragment de frescă recuperat, reprezentând „Adormirea Maicii Domnului”

Arh. Alexandru Panaitescu: După demolarea Mănăstirii Văcărești au fost recuperate în grabă câteva elemente sculptate în piatră (fragmente din coloanele pridvorului bisericii și a brâului median, bucăți din stâlpii pronaosului, părți din ancadramentele ferestrelor, monumentalele portaluri de intrare în biserica și paraclis. În plus, în 1985, o echipă de profesori și studenți din cadrul Institutului de Arte Plastice, condusă de prof. Dan Mohanu, a desfăcut în condiții foarte dificile numai 120-140 mp (adică circa 5%) de pictură murală. din cei 2.500 mp care acoperea în interior Biserica Domnească. Cele câteva panouri de frescă au fost risipite în mai multe locuri din București, Muzeul Național de Artă al României, Casa Filipescu-Cesianu, Casa Melic sau Institutul de Arte Plastice. Un timp, panourile de frescă au stat aruncate într-un subsol din Casa Scânteii, unde a fost distrus, aproape în totalitate, un fragment de frescă de circa 30 mp, cel mai mare recuperat, reprezentând „Adormirea Maicii Domnului”.

Beciul Palatului Mogoșoaia care adăpostește fragmente de frescă de la Văcărești, anul 2018. Foto credit: arh. Alexandru Panaitescu.
„Pentru noua construcție, nu au fost aduși meșteri de la Constantinopol, ci s-a folosit stilul arhitectural, experiența și logistica formată pe timpul lui Constantin Brâncoveanu”

B365.ro: De ce era așezată mănăstirea departe de centrul Bucureștiului?

Arh. Alexandru Panaitescu: Mănăstirea se afla în apropierea drumului spre Giurgiu, atât spre „autostrada” care era atunci fluviul Dunărea, dar mai ales de drumul care ducea la Constantinopol. Nicolae Mavrocordat, primul domn fanariot din Țara Românească și principalul ctitor al monumentului, vine în țară în anul 1716, după uciderea lui Constantin Brâncoveanu și a lui Ștefan Cantacuzino, și este foarte antipatizat de boierime, care ar fi dorit numirea unui domn pământean, așa cum se întâmplase până atunci. Surprinzător este că, imediat în primăvăra anului 1716, începe ridicarea Mănăstirii Văcărești, în condițiile în care regimul său politic era foarte șubred și instabil.

Tineri la muncă voluntară pe șantierul de restaurare a Mănăstirii Văcărești. In plan secund turnul-clopotniță. Sursa foto: Albumul „Un sfert de veac de la martiriul unui monument bucureștean: Mănăstirea Văcărești.

Pentru noua construcție, poate pentru o integrare în mediul locului, nu au fost aduși meșteri de la Constantinopol, ci s-a folosit stilul architectural, experiența și logistica formată pe timpul lui Constantin Brâncoveanu pentru ridicarea edificiilor inițiate de acesta. Pentru mine, ca arhitect, a fost o mare mirare că acest ansamblu a necesitat o mare cantitate de cărămidă. Piatra s-a folosit la coloane, ancadramente, balustrade, dar volumul imens de construcție a fost realizat din cărămizi subțiri de 3-4 centimetri alternate de mortar din var de 3-4 centimetri, rezultând o lucrare extrem de rezistentă în timp. Pentru sutele de mii de cărămizi folosite trebuiau să existe cărămidării cu cuptoare și echipe mari de oameni care lucrau în preajma șantierului. De altfel, operațiunile de demolare, deosebit de brutale, au întâmpinat rezistența zidăriilor mănăstirii. În situațiile de lucrări întocmite ulterior se consemnau demolarea a circa 19.500 mc de zidărie din cărămidă și transportul auto a 52.039 tone de moloz.

Tezaurul risipit prin tot Bucureștiul. Rămășițele Mănăstirii Văcărești sunt împrăștiate, în vreme ce PMB promite de 12 ani un Memorial la Palatul Mogoșoaia | INTERVIU
Resturi de pietrărie sculptată aruncate în baraca de la Palatul Mogoșoaia, imagine din anul 2007. Foto credit: Alexandru Panaitescu.
Anul 1982.

Arh. Alexandru Panaitescu: Mai trebuie precizat Mănăstirea Văcărești nu a fost niciodată un lăcaș de cult autohton, valah, românesc, întotdeauna a fost grecească. Încă înainte de a fi terminată, în anul 1721, a fost închinată Patriarhiei de la Ierusalim, Sfântului Mormânt. Sistemul nenorocit al bisericilor închinate drena valori greu de evaluat înspre mănăstirile ortodoxe din Imperiul Otoman și erau sursa lor de bogăție.

Momentul fatidic pentru mănăstire vine în anul 1863 când Alexandru Ioan Cuza, printr-un gest curajos, secularizează averile mănăstirești”

B365.ro: Când începe risipirea acestui tezaur?

Arh. Alexandru Panaitescu: O primă risipire se întâmplă în perioada fanariotă, prin închinarea mănăstirii către Patriarhia de la Ierusalim. Momentul fatidic vine însa în anul 1863 când Alexandru Ioan Cuza, printr-un gest curajos, secularizează averile mănăstirești. Ca să nu fie acuzat de părtinire va seculariza inclusiv averile mănăstirilor românești. În patrimoniul statului intră astfel terenuri în suprafață de circa un sfert din teritoriul Principatelor Române, reprezentând moșii, păduri, izlazuri, cât și clădiri, odoare, manuscrise vechi, biblioteci etc. Mănăstirile se golesc de călugări, rămân practic pustii. Noul stat românesc, care tindea spre o modernizare de tip occidental, făcută în ritm alert, se afla într-o acută lipsă de sedii pentru funcționare. O problemă foarte spinoasă o reprezentau pușcăriile și, astfel, 10 mănăstiri din România au fost transformate în închisori, printre care și Mănăstirea Văcărești. Prima dată au fost închiși acolo, fără să fie desființată mănăstirea. pentru puțin timp, revoluționarii de la 1848, oameni cu stare, educați, proveniți din boierimea țării. Clădirile mănăstirești de la Văcărești devin închisoare prin 1868, când în acest scop încep și primele lucrări de amenajare constructivă.

Imagine din perioada interbelică, detinuți în fața Casei Domnești, Albumul „Un sfert de veac de la martiriul unui monument bucureștean: Mănăstirea Văcărești.

Casa domnească era o resedință foarte confortabilă, printre altele s-a descoperit că avea inclusiv o umblătoare”

B365.ro: Cum arăta mănăstirea în forma ei inițială?

Arh. Alexandru Panaitescu: Principala sursă grafică pentru cunoașterea arhitecturii bisericii și a paraclisului este un releveu foarte amănunțit întocmit în anul 1908 din inițiativa Școlii de Arhitectură, autorii fiind studenți, viitori arhitecți, Constantin Iotzu și Alexandru Zagoritz. Construcțiile se grupau în jurul unei incinte mari, cu biserica în centru, casa domnească (arhondaricul), stăreția, chiliile, cuhniile, turnul-clopotniță de pe latura de vest. Practic, sunt două zone mari în această incintă, una domnească, pe latura de nord și alta bisericească, pe latura de sud. Pe colțurile dinspre nord-vest și sud-vest existau cuhniile, spații care aveau boltiri spectaculoase, iar pe colțurile opuse exista casa domnească, un veritabil palat comparabil aproape cu cele de la Mogoșoaia sau Potlogi. Casa domnească se remarca și prin două foișoare, unul spre curtea bisericii și altul spre valea Dâmboviței. Era o resedință foarte confortabilă, printre altele s-a descoperit că avea inclusiv o umblătoare.

Macheta mănăstirii din anul 1992, cu propunere de restaurare. Imagine realizată de arh. Alexandru Panaitescu.
2017. Viitorul Memorial in construcție. Foto credit: arh. Alexandru Panaitescu.

În cartea pe care am scris-o despre Mănăstirea Văcărești avansez ideea foarte sigură că partea dinspre nord a incintei (palatul domnesc, unele chilii și cuhnia din colțul nord-vestic), facea parte din zona domnească. Mai târziu, de la mijlocul anilor 1730 până la 1739, fiul lui Nicolae Mavrocordat, Constantin, ridică un paraclis care era prevăzut să fie construit de tatăl său. Între paraclis și cele două corpuri principale, stareția și casa domnescă, pe latura de vest a incintei, a fost ridicată o galerie cu arcade, pe parter și un etaj, care asigura legătura protejată între cele două clădiri. Constantin Mavrocordat a mai construit înspre vest și o a doua incintă pentru gardă, cu grajduri, anexe gospodărești etc.

 

Planul inițial al Mănăstirii.
În perioada comunistă, biserica a fost folosită ca depozit, dar sacii cu diverse materiale era interzis să fie lipiți de pereții pictați”

Arh. Alexandru Panaitescu: Este interesat de studiat un plan general al ansamblului de la Văcărești din prima jumătate a secolului al XX-lea, cu numeroasele modificări făcute mănăstirii pentru funcționarea pușcării. În biserică s-a slujit până în anul 1948. În perioada comunistă, biserica a fost folosită ca depozit, dar sacii cu diverse materiale era interzis să fie lipiți de pereții pictați. Pictura murală a fost refăcută pe la 1850, dar păstrând stilul inițial, nu știm însă cât de fidel a fost realizată. Restul construcțiilor a fost profanat, batjocorit. Galeria cu arcade a fost compartimentată, i s-a mai ridicat o construcție în față și între arcade s-au construit celule, unde stăteau „monahii rușinii”, cum îi numește arh. G. M. Cantacuzino. Printre deținuți celebrii s-au numârat Ioan Slavici și Tudor Arghezi, care fuseseră germanofili în timpul Primului Război Mondial și pentru care au făcut aici pușcărie la începutul anilor 1920. Dar la Văcărești au fost închiși și comuniști, printre care Nicolae Ceaușescu și Ana Pauker sau legionari, în frunte cu Zelea Codreanu și camarazii lui de apropiați. În general însă era o închisoare de tranzit, cu condiții de detenție în general blânde, care mai cuprindea și un spital organizat în fosta stăreție.

Plan biserică, releveu. Sursa: arh. Alexandru Panaitescu.
Fațadă vest releveu.
În perioada interbelică a început o restaurare a bisericii, când pentru începerea lucrărilor s-a demontat turla din lemn a naosului”

Arh. Alexandru Panaitescu: La începutul secolului al XIX-lea au fost două cutremure puternice, în 1802 și 1838, când turlele bisericii mari, cele de deasupra pronaosului și naosului au căzut și au fost refăcute din lemn și cam în aceeași perioadă s-a mai adăugat un fronton deasupra pridvorului. În perioada interbelică a început o restaurare a bisericii, când pentru începerea lucrărilor s-a demontat turla din lemn a naosului și, așa zis provizoriu, a fost înlocuită cu un acoperiș simplu în patru pante, care însă a rămas neschimbat până la demolarea bisericii în 1986. În mare, în primele decenii ale secolului trecut a fost pentru mănăstire o perioadă pe care am numit-o „între admirație și indiferență” când, pe de o parte, toți oamenii de cultură, unii și importanți politicieni, au evidențiat valoarea excepțională a monumentului de la Văcărești, dar n-au întreprins nimic concret pentru scoaterea închisorii dintre zidurile sale și demararea unor lucrări generale de conservare și restaurare. Acestea vor începe abia din 1973, când închisoarea va fi mutată din fosta mănăstire și sub egida Direcției Monumentelor Istorice – DMI încep ample lucrări de restaurare, dar care în decembrie 1977, odată cu desființarea DMI intră în blocaj, iar responsabilitatea monumentului se mută la alte instituții.

Galeria și paraclisul.
În iarna lui 1984, pe 2 decembrie, vine la Văcărești „tovarășul prim-arhitect al țării” și dispune demolarea mănăstirii, poate pentru că ura locul unde fusese închis scurt timp”
Arh. Alexandru Panaitescu: În anul 1977 venise și cutremurul, care zgâlție inclusiv construcțiile de la Văcărești, și mai ales biserica mare a fost foarte afectată, însă în niciun caz într-o manieră fatală. Construcțiile medievale din zidării masive, la nivelul tehnic de astăzi, pot fi consolidate/restaurate fără nicio problemă.

Intervine însă momentul fatal. În iarna lui 1984, pe 2 decembrie, vine la Văcărești „tovarășul prim-arhitect al țării” și dispune demolarea mănăstirii, poate pentru că ura locul unde fusese închis scurt timp. Nu a avut un motiv exprimat clar, iar cei care au participat la adoptarea aceastei decizii criminale nu puneau întrebări, ci numai executau fără să crâcnească. Paradoxul este că monumentul Văcărești nu era în zona marilor lucrări care se făceau atunci în centrul orașului. Era stupid să fie distrusă. Motivul aparent a fost că Ceaușescu a dorit să se construiască în locul mănăstirii un palat al justiției care, din 1987, a fost înlocuit cu o sală gigantică pentru mari adunări populare. După 2 decembrie 1984 a început demolarea în mai multe etape și a durat foarte mult. La sfârșitul anului 1986 mănăstirea era demolată în totalitate. Ultimele au fost puse la pamânt biserica și paraclisul. La demolare, cel puțin a chiliilor, a contribuit și turnarea unor scene de război din filmul „Noi, cei din linia întâi” regizat de Sergiu Nicolaescu. Nesocotind valoarea locului, s-au folosit acolo efecte pirotehnice extrem de brutale, iar în unele cadre apar chiilile în care se trage cu tunul.

Bolta cuhniei din colțul sud-vestic al incintei domnești. Albumul „Un sfert de veac de la martiriul unui monument bucureștean: Mănăstirea Văcărești.
Biserica Domnească, imagine din perioada interbelică după albumul „Un sfert de veac de la martiriul unui monument bucureștean: Mănăstirea Văcărești.
În pronaosul bisericii erau patru coloane monolite de 6,45 metri înălțime, cu diamentrul de un metru, care au fost tăiate cu disc diamantat ca să poată să fie demolate și transportate”

B365.ro: Ce a fost salvat în timpul demolării Mănăstiri Văcărești?

Arh. Alexandru Panaitescu: Demolarea s-a făcut cu forțe de la ICRAL Berceni, iar fără niciun Dumnezeu, basculantele încărcate cu resturile litice recuperate au fost descărcate de a valma în incinta Palatului de la Mogoșoaia. În pronaosul bisericii erau patru coloane monolite de 6,45 metri înălțime, cu diamentrul de un metru, care au fost tăiate cu disc diamantat în câteva fragmente ca să poată să fie demolate și transportate. Au mai fost recuperate coloane, inclusive capiteluri din pridvorul Bisericii Domnești, de la foișorul paraclisului, portalurile monumentale de intrare în biserică și paraclis, ancadramente de la ferestre, bucăți din brâul median al bisericii ș.a. Cele 329 de elemente din piatră aflate la Mogoșoaia au fost depozitate până prin 2012 la grămadă într-o jalnică baracă metalică ruginită, închisă cu plasă sudată și acoperită cu tablă ondulată. În apropiere, un timp, s-au aflat și statuile din bronz ale lui Lenin și Petru Groza, demolate la începutul anului 1990.

Imediat după demolare, de situație a profitat Episcopul de Râmnic care reușise să refunctionalizeze Mănăstirea Brâncoveni, cu sprijinul surorii lui Ceaușescu, tovarășa Bărbulescu. Astfel o mica parte din rămășițele din piatră, incusiv un fragment din cele patru coloane colosale din pronaos, au ajuns la Mănăstirea Brâncoveni.

Decembrie, 1986. Demolarea bisericii mari de la Văcărești, vedere dinspre sud. Foto credit: N. Ionescu Ghinea.
Pentru piesele mari se construise un pavilion principal, alături era un mic pavilion în care urmă să fie expuse piesele mici, mărunțișurile”

Arh. Alexandru Panaitescu: Din inițiativa Doinei Mândru, o distinsă doamnă foarte inimoasă, apreciat critic și istoric de artă, s-a hotărât să se facă la Palatul Mogoșoaia un Lapidarium – Memorial al Mănăstirii Văcărești, o construcție proiectată de arh. Adrian Spirescu. În 2011 a început lucrarea, iar în octombrie 2014 când am fost acolo construcția era practic terminată. În primăvară anului 2015 trebuia să fie inaugurată. S-a produs însă un „cutremur” administrativo-financiar, iar lucrarea a fost blocată, Doina Mândru a fost concediată și a urmat sarabanda directorilor de la Așezămintele Brâncovenești din Mogoșoaia, iar lucrarea a fost practic stopată. Pentru piesele mari se construise un pavilion principal, alături era un mic pavilion în care urmă să fie expuse piesele mici, mărunțișurile. Noua construcție urma să adăpostească și câteva panouri din fresca recuperată și restaurată, cât și macheta mănăstirii (aflate acum în beciul Palatului), iar în plus mai este prevăzut și amenajarea unui auditorium cu 200 de locuri. 

Memorialul de la Mogosoaia, imagine din anul 2014. Foto credit: arh. Alexandru Panaitescu.
Macheta Bisericii.
Jumatate din marele portal de la intrarea în Biserica Domnească, cu dimensiuni imense, de circa 6 metri înălțime, se află acum la Palatul Regal și jumătate în subsolul Muzeului Colecțiilor” 

Arh. Alexandru Panaitescu: Problema este că toți cei care au reușit să ia resturi de la Văcărești le-au pus în valoare într-un fel sau altul și nu mai vor să le dea înapoi, deși locul lor ar trebui să fie laolaltă. Muzeul Național de Artă le are expuse în două locuri, la Palatul Regal și în subsolul Casei Romanit, la Muzeul Colecțiilor. Situația este ridicolă, dacă nu ar fi tristă. Marele portal de la intrarea în Biserica Domnească avea dimensiuni imense, de circa 6 metri înălțime, pe care n-au avut unde să-l pună în întregime, astfel că jumătate este la Palatul Regal și jumătate în subsolul Muzeului Colecțiilor. Bucățile, în loc să fie reasamblate, au fost risipite. Panourile cu resturi de frescă se află acum în cel puțin trei locuri din București, la MNAR, la Muzeul Municipiului București – Casa Cesianu și în beciul Palatului de la Mogoșoaia.

Alegerile sunt pe 9 iunie și dacă se schimbă primarul s-ar putea ca următorul edil șef, funcție de interesele sale, să stopeze iarăși finalizarea construcției”

B365.ro: Credeți că se va întâmpla ce a spus primarul Nicușor Dan, anume că se va deschide Lapidariumul în vara asta?

Arh. Alexandru Panaitescu: Vom vedea, să sperăm că da, dar nu mai am multă încredere. Construcția Lapidariumului a început prin anii 2011-2012, adică cu 12 ani în urmă. Acum am înțeles că se vor reîncepe lucrările pentru a fi terminate, dar nu știm ce se va întâmpla în lunile următoare. Alegerile sunt pe 9 iunie și dacă se schimbă primarul s-ar putea ca următorul edil șef, în funcție de interesele sale, să stopeze iarăși finalizarea construcției. La noi, nu există un interes constant de a duce la bun sfârșit o lucrare cu valoare de patrimoniu foarte mare, indiferent de alegeri, de interese politice și de partid, deși ar trebui să primeze interesul cultural al monumentului.

2016. Viitorul Memorial în construcție. Foto credit: Arh. Alexandru Panaitescu.

„Make Bucharest Great Again” vă spune povestea neștiută a clădirilor de patrimoniu din București sau vă prezintă proiecte de arhitectură inovatoare, moderne, revoluționare. Ce am mai scris se află aici:

Cafeneaua Veche e ca nouă și-a luat marele premiu pentru arhitectură de interior. E-n Centrul Vechi și are o istorie fabuloasă. Aici se bea neîntrerupt cafea de aproape 250 de ani

Cookies