Tezaurul e, de fapt, la București. Bonus: un drum cu taxiul în care un domn cu voce blajină nu mai doarme de când s-a furat coiful de aur

31 ian. 2025
22071 afișări
Tezaurul e, de fapt, la București. Bonus: un drum cu taxiul în care un domn cu voce blajină nu mai doarme de când s-a furat coiful de aur
Tezaurul e, de fapt, la București. Bonus: un drum cu taxiul în care un domn cu voce blajină nu mai doarme de când s-a furat coiful de aur | Foto colaj: Agerpres, Adrian Teleșpan

Prima chestie care mi-a atras cu adevărat atenția și cu care m-am identificat în ceea ce privește furtul unei părți a tezaurului dacic a fost un meme pe care l-am văzut pe Instagram. Imaginea întruchipa o femeie care dormea blană, postura și liniștea acesteia în somn erau evidente, de asta zic blană, iar textul care însoțea imaginea spunea ceva de genul: Cum am dormit noaptea trecută știind că a fost furat tezaurul dacic.

Evident că pot exista minți care ar putea cataloga această reacție ca pe o pură nesimțire, minți care ar putea considera că orice român ar trebui să fie tulburat și răscolit de această întâmplare. Nu vreau să contrazic pe nimeni, dar nu pot să nu remarc că nu mă aflu printre cei răscoliți, iar calitatea somnului meu nu depinde de acest factor extern. Dorm prost oricum.

Eram într-un taxi acum câteva zile, mă duceam din punctul A în punctul B, acțiune care, fac o paranteză mică, mi se pare paradoxală în cadrul existenței mele despre care am deseori impresia că stagnează. Adică, nu știu tu, dar eu am fost de multe ori din punctul A în punctul B ca să-mi dau seama că stau pe loc. Mă rog, nu vreau să te împovărez cu insuccesele mele, mai ales că nici nu e nevoie să mă uit la tine ca să știu că le ai și tu pe ale tale.

Domnul din taxi care nu mai doarme de când s-a furat coiful de aur

Așa. Deci, eram în taxi. Și domnul care conducea asculta un radio unde vorbea un alt domn, susținător blajin al domnului Georgescu, nu-i știu numele și nici nu i-am recunoscut vocea susținătorului, iar acesta spunea cum dumnealui era bine mersi înainte de jaful din Olanda, dar că acum nu prea mai poate dormi noaptea ca lumea și că furtul coifului și al brățărilor l-au lezat pe el ca cetățean român care acum se simte incomplet știind că istoria României este, cel puțin momentan, văduvită de aceste obiecte valoroase.

Deci în primul rând, mie de aici îmi rezultă clar beneficiile unei existențe în afara naționalismului, că fix asta nu mai aveam io nervi să mă consume, iar în al doilea rând, recunosc că am simțit un fel de invidie pentru domnul acesta care, înainte de acest incident, nu avea nicio problemă și nu-l măcina nimic. Deci, Doamne, mersi mult că m-ai făcut să mă frece mai mult că sunt om decât mă freacă că sunt român. Nu știu tu, dar eu n-am avut niciodată împliniri pe marginea cetățeniei mele. 

Adică mă bucur că iese domnul Mihai Trăistariu în primele locuri la Eurovision sau că dă domnul Hagi gol, dar cam atât. Dar, pe de altă parte, mă și iau spumele pe Dumnezeu că, uite, cei care sunt români din toată ființa lor sunt mai liniștiți decât cei care sunt oameni. Deci e mai sănătos să fii român decât om. Asta dacă nu se fură tezaurul sau părăsește România poziția ideală în care se află de cel puțin câteva milioane de ani. Și în 1976 la doamna Nadia m-am bucurat, deși eu sunt născut în 1979, dar știi și tu cum suntem noi, românii, că sfidăm orice reguli. Și acestea fiind spuse nu m-ar mira deloc să aflu că fizica cuantică a apărut pentru prima oară la Baraolt.

Ce-am mai aflat despre coiful de la Coțofenești

Acum, că mă apucai să scriu despre acest subiect, îmi zisă să citesc un pic despre coiful de la Coțofenești. Pe pagina wikipedia de limba română scrie că e un coif de paradă care datează din secolul al IV-lea înainte de Cristos, deci nu e creștin, numai zic, că a fost descoperit în anii ’20 în satul Coțofenești, din comuna Vărbilău, județul Prahova în locul numit Vârful Fundăturilor. Nu știu dacă sunt singurul căruia i se pare firesc că fundăturile au și vârf. Mă rog, urmează apoi multe alte detalii despre coif, nu le mai specific aici, voi spune dor că are 770 de grame.

Pe pagina în română am ajuns însă abia după ce am intrat pe pagina în engleză care vorbește despre coif, așa mi-a dat Google când am dat căutare, iar pagina în engleză este mult mai ofertantă ca și poveste. Aici aflăm că obiectul a fost găsit în 1926 de fiul domnului Traian Simion. Nu știm dacă e vorba de vreo relație de rudenie între domnul Traian Simion și domnul George Simion, dar firesc ar fi să fie, mai ales că noi, românii, suntem toți frați, ceea ce se poate observa și din felul în care ne purtăm unii cu alții. 

Da, mă, și dupe aceea copilul s-a jucat cu coiful, l-a rupt, că, na era copil și pe copii nu te poți supăra, de asta nici vrajba unor români la adresa politicienilor nu o înțeleg. Și aici, probabil, sfidând ce am scris eu adineaori, au intervenit părinții și i-au luat coiful copilului în semn de pedeapsă că și-a bătut joc de el. 

Și nu i l-au luat degeaba, ci ca să pună apă la găini în el. De asta mă și ajuns apoi pe pagina în română că n-am știut să traduc “watering trough” din engleză. Apoi coiful a fost pus în mod decorativ pe coteț, unde a fost remarcat de domnul Marinescu-Moreanu care l-a cumpărat pentru suma de treizeci de mii de lei care era, la vremea respectivă, echivalentul salariului unui român pe treizeci de ani. Ce mă frapează la românii care au vândut coiful e faptul că nu s-au gândit că un obiect din metal auriu ar putea valora mai mult decât să ajungă decorație pe coteț.

Apoi, coiful a ajuns la București

Și, mno, asta e partea din tezaurul românesc despre care s-a vorbit foarte mult în ultima vreme. Tezaurul despre care nu se discută este anduranța locuitorilor Bucureștiului și ai României, în general. Noi am înghițit multe până am ajuns să putem trăi și fără apă caldă și fără clasă politică (una care să ne susțină interesele) și petrecând mii de ore în trafic și plătind chirii și cheltuieli ca la Paris și câte și mai câte și acum trăim și fără coiful acesta. Și de asta mă gândesc că adevărată noastră comoară e sufletul nostru care nu are nevoie de coif din simplul motiv că e călit românește. Atât. Doamne ajută și Doamne ferește până când coiful se găsește. Adișorul Tezaurificatorul.  

Cookies