Testul care depistează cancerul în 6 minute, descoperit de o româncă

de:
26 mart. 2014
0 Afișari
Testul care depistează cancerul în 6 minute, descoperit de o româncă

Doar de şase minute are nevoie testul pentru a depista cancerul. O descoperire pentru care cercetătoarea româncă a muncit mai bine de 12 ani. „Mi-am dorit în momentul în care am făcut primii paşi în cercetare să las ceva în urmă”, a declarat Raluca Van Staden. Şi a reuşit.

Importanţa acestei descoperiri este incontestabilă, iar producţia testului în masă ar salva milioane de vieţi. „Ar fi foarte important deoarece sunt foarte mulţi pacienţi care se prezintă la consultaţii cu tumori în stadii foarte avansate”, a precizat Camelia Găvan, doctorand chirurgie generală.

„85% din pacienţii cu cancer de pancreas sunt depistaţi în forme tardive. Asta înseamnă că doar 15% pot beneficia în mod real de tratament chirurgical”, a explicat Narcis Ionescu, medic chirurg.

Dar statul român nu poate să sprijine descoperirea uluitoare a româncei pe care se bat toate ţările lumii. Cele câteva sute de mii de euro necesare pentru a produce testul în masă sunt deocamdată de negăsit. De exemplu, în Marea Britanie cei din industria farmaceutică investesc în cercetare 4,5 miliarde de euro. O situaţie similară găsim şi în Franţa unde în fiecare an se investesc cam 4 miliarde de euro.

România se află însă la polul opus. În ţara noastră merg pentru cercetare cam 30 de milioane de euro. Dar Raluca nu renunţă. Merge mai departe şi speră că în ciuda tuturor obstacolelor în cinci ani să ţină de mână primul pacient a cărui viaţă a fost salvată de invenţia ei.

Sursa: romaniatv.net

Cookies