FIT CITY

Testarea în masă a bucureștenilor pentru coronavirus, începând din această săptămână

„În acest moment se realizează teste sub îndrumarea DSP pentru persoanele aflate în carantină, pentru cele în izolare şi pentru cadre medicale (…) Aceste teste sunt Real Time PCR. (…) Prin achiziţiile pe care le-am făcut în ultima săptămână a crescut puterea de testare de la 100 la peste 800 de teste pe zi. În paralel cu această testare Real Time PCR care nu va fi încetinită, ci dimpotrivă, va fi accelerată, în plus sunt aceste teste rapide pe care le-a achiziţionat Institutul Matei Balş şi sub îndrumarea lor vom face şi noi astfel de achiziţii (…) sunt teste din Austria. Aceste teste sunt validate de echipa profesorului Cercel, se pot obţine informaţii cu privire la posibila infectare a persoanei care este testată”, a afirmat Firea, sâmbătă, într-o intervenţie telefonică la Digi 24.

Ea a spus că este vorba despre teste „care au certificare şi omologare internaţională, nu sunt fake-uri” şi despre un număr de 10.514 persoane, fiind necesară aproximativ o săptămână pentru testarea acestora.

Firea a menţionat că Institutul „Matei Balş” a achiziţionat deja o mie de teste, Primăria Capitalei va cumpăra 4.000-5.000 de teste şi, în plus, fiecare primărie de sector va achiziţiona câte o mie de teste.

„Am înţeles de la profesorul Streinu-Cercel că în mijlocul săptămânii viitoare va începe efectiv testarea pe scară largă la nivelul municipiului Bucureşti”, a declarat Firea.

Ea a precizat că toate statele care au aplicat această procedură au preîntâmpinat situaţia de a supraaglomera spitalele, persoanele cu forme uşoare ale bolii urmând a fi tratate acasă.

Firea a mai declarat că un test rapid omologat costă „în jur de 50 de lei” şi că acestea vor fi efectuate de personal medical care va fi pregătit, fiind vorba despre asistenţi medicali din centre care ţin de ASSMB.

Primarul general al Capitalei a ţinut să precizeze că nu preşedinţii asociaţiilor de proprietari vor indica persoanele care vor fi testate.

„Deci nu poliţistul decide, nu preşedintele de asociaţie, nu primarul de sector sau general, ci oameni de ştiinţă care pot să stabilească clar care este eşantionul”, a spus ea, adăugând că eşantionul va fi stabilit în colaborare cu Institutul „Matei Balş” şi cu Institutul Naţional de Statistică.

În ceea ce îi priveşte pe cei care locuiesc în Bucureşti fără forme legale, Gabriela Firea a spus că la evaluare vor putea participa şi aceştia.

„Nu contează aceste elemente care ţin de cartea de identitate, ci să locuiască în Bucureşti, deci nu sunt excluse persoanele care locuiesc în Bucureşti, dar nu au domiciliul”, a spus Firea.

Sursa News.ro


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button