Mașina la care un plin costă 5 euro a ajuns la București, făcând ocolul lumii

de:
30 aug. 2012
1 afișări
Mașina la care un plin costă 5 euro a ajuns la București, făcând ocolul lumii

După ce a făcut înconjurul Europei, în 2011, cu Tesla Roadster, Rafael de Mestre şi-a propus să fie primul om care face înconjurul lumii cu o maşină electrică. Deşi expediţia era programată în 2013, spaniolul a fost nevoit să plece mai devreme pentru a putea atinge recordul propus, întrucât o altă echipă, susţinută de un mare producător francez de autoturisme, a plecat, în februarie, în jurul lumii, pentru a populariza maşinile electrice fabricate de sponsorul expediţiei. Chiar dacă a plecat cu două luni mai târziu, de Mestre a reuşit să le-o ia înainte francezilor datorită metodei de transport alese, dar şi pentru că autonomia maşinii sale i-a permis să facă mai puţine opriri pentru încărcare.

Rafael de Mestre a plecat, pe 11 mai, din Barcelona, a trecut prin Elveţia, Franţa, Germania, Statele Unite ale Americii, China, Kazakhstan, Rusia, Ucraina şi a ajuns apoi în România. După popasul făcut la Bucureşti, el îşi va continua drumul prin Ungaria, Austria, Elveţia, Spania şi se va îndrepta apoi spre Strasbourg, unde vrea să ajungă în următoarele 10 zile, înaintea francezilor. Spaniolul şi-a propus să pracurgă acest drum în mai puţin de 80 de zile.

Însă, cum socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din târg, el a întâmpinat mai multe piedici, în timpul călătoriei. Fiind prima persoană care a zburat vreodată cu maşina din Los Angeles până în China, el a fost nevoit să piardă două săptămâni numai în acest stat pentru a aştepta eliberarea documentaţiei necesare pentru scoaterea maşinii din aeroport. În total, de Mestre a condus 50 de zile, parcurgând 25.000 de km cu Tesla Roadster, dar timpul pierdut în punctele moarte, din cauza formalităţilor, l-au făcut să depăşească perioada propusă pentru călătorie. Chiar şi aşa, el se află în continuare în faţa francezilor şi va reuşi să fie prima persoană care a făcut înconjurul lumii cu o maşină electrică.

La o autonomie medie de 350 km cu o încărcare, care costă aproximativ 5 euro, rezultă că, pentru a face înconjurul lumii, prin 15 ţări, parcurgând o distanţă de 25.000 de km, de Mestre a cheltuit, doar pentru „combustibil”, mai puţin de 400 de euro, respectiv circa 360 euro.

Peripeţii, în jurul lumii

În drumul său în jurul lumii, de Mestre a luat contact cu diferite culturi, a avut parte de diferite condiţii meteo şi a întâmpinat situaţii mai puţin plăcute. În Statele Unite ale Americii, spaniolul a ajuns într-un cartier rău famat. „Am vrut să depăşesc un blocaj din trafic şi am mers pe prima ieşire, fără să ţin cont de faptul că acea cale era ocolită de şoferi. Când am văzut unde am ajuns, mi-am dat seama de ce americanii nu foloseau calea mai scurtă – era un ghetou locuit de oameni de culoare. Când m-au văzut, locuitorii cartierului se întrebau ce naiba caută un alb în zona lor, însă şi-au schimbat atitudinea şi s-au calmat când au văzut că aveam o maşină electrică. Li s-a părut foarte cool că eram la volanul unei maşini electrice şi m-au lăsat să plec”, a povestit Rafael de Mestre.

În Rusia, însă, temerarul spaniol nu a mai fost la fel de norocos. „În Rusia nu a fost atât de bine. Mai multe persoane, care consumaseră, probabil, băuturi alcoolice sau stupefiante, m-au oprit şi mi-au cerut să cobor din maşină. Tocmai atunci am avut o problemă cu sistemul de navigare şi am început să mă simt de parcă aş fi făcut parte din distribuţia unui film de acţiune. A fost o adevărată vânătoare prin oraş, în mijlocul unei furtuni, cu frâne şi mişcări bruşte şi urmăriri ca în filme. Când am văzut că au blocat strada şi nu mai puteam conduce în nicio direcţie, am pornit camera video. La circa 500 – 600 metri am văzut mai mulţi oameni şi le-am cerut ajutorul, însă nu s-a oferit nimeni să mă ajute. Am fost foarte surprins de atitudinea lor, dar m-am gândit că poate se tem să nu îşi creeze probleme dacă încearcă să mă ajute. Norocul meu a fost că am o maşină silenţioasă şi nu şi-au dat seama că am pornit maşina şi am plecat în trombă”, a mai povestit Rafael de Mestre.

El a mai precizat că în China a văzut o manifestaţie în stradă împotriva Guvernului şi situaţia a fost gestionată ca în oricare altă ţară europeană. „Manifestaţiile pe care le-am văzut în China erau paşnice. Poliţiştii au închis strada şi au deviat traficul din zonă, fără să împuşte pe cineva, după cum cred unii. Este adevărat că ţara a interzis accesul la Facebook şi Twitter, însă regimul comunist nu este atât de rău, cum este prezentat în mass-media. Tot în China am întâlnit oameni care spuneau că noi spaniolii suntem norocoşi pentru că putem avea două soţii şi putem face câţi copii vrem”, a mai spus proprietarul Tesla Roadster.

Unele dintre cele mai plăcute amintiri din expediţia sa i-au rămas din Kazakhstan, unde a întâlnit foarte mulţi oameni prietenoşi. „În Kazakhstan, oamenii sunt foarte drăguţi. Nu-ţi vine să crezi ce fac pentru a-i ajuta pe ceilalţi. Se opresc din munca lor şi îşi petrec toată ziua ajutându-te pe tine. Mi-au dat gratis un telefon mobil pentru maşină, băutură şi m-au invitat să dorm în casele lor. Toţi sunt aşa şi sunt foarte fericiţi. În schimb, ruşii nu sunt aşa, ei vor doar mai mulţi bani”, mai spune de Mestre.

Cât a costat prima expediţie în jurul lumii cu maşina electrică

Costul total al expediţiei cu Tesla Roadster, în jurul lumii, se ridică la mai puţin de 40.000 de euro, de două ori şi jumătate mai mici faţă de cele estimate de Rafael de Mestre. Din totalul sumei, cele mai mari cheltuieli au fost cele pentru situaţiile neprevăzute. Spaniolul a fost nevoit să plătească 7.000 de euro numai pentru permisul de conducere din China. „În China nu ai voie să conduci singur. Trebuie să declari traseul strict pe care vrei să îl urmezi şi să fii însoţit de un ghid. Rafael a fost însoţit, tot drumul, de un ghid, care a mers cu el prin toată China. E adevărat că l-a ajutat prezenţa ghidului pentru că sunt puţini chinezi care vorbesc engleza, mai ales în zonele rurale de la graniţa cu Mongolia”, a explicat Andrei Moroianu, românul care l-a ajutat pe de Mestre în organizarea expediţiei în jurul lumii.

Primul om care a făcut înconjurul lumii cu o maşină electrică a mai plătit 7.000 de euro pentru transportul autoturismului cu avionul, de la Los Angeles la Tianjin, în China. În perioada în care maşina a stat în depozitul din Tianjin pentru îndeplinirea formalităţilor necesare, Rafael de Mestre a fost nevoit să mai plătească aproximativ 9.000 de euro pentru cele două săptămâni de staţionare.

La aceste costuri se mai adaugă cheltuielile pentru cazare, estimate la circa 4.200 de euro, luând în calcul o medie de 60 de euro pe noapte, şi circa 3.000 de euro pentru alimentaţie.

Pentru mine toată călătoria a fost interesantă pentru că am putut vedea ce cred oamenii, cum gândesc ei, în funcţie de regimul politic şi cum privesc problema poluării. În urma discuţiilor cu toţi cetăţenii ţărilor prin care am fost, am aflat că oamenii nu vor să polueze mediul, toţi şi-ar dori o maşină electrică, dar nu şi le permit pentru că sunt prea scumpe. Le-am explicat că, dacă persoanele cu bani le-ar cumpăra, următoarele generaţi de maşini electrice nu vor mai fi la fel de scumpe. E exact ca în cazul televizoarelor cu ecran plat: preţul scade de la o generaţie la alta”, a explicat Rafael de Mestre.

Maşina electrică cu cea mai mare autonomie

Tesla Roadster este autoturismul electric cu cea mai mare autonomie de pe piaţă, de 350 km cu o singură încărcare. Şoferul spaniol spune că a reuşit, cu un singur „plin” să parcurgă peste 400 km, la o viteză medie de 60 km/h. Cea mai mare autonomie înregistrată de spaniol, de-a lungul călătoriei sale, a fost obţinută în timpul unei coborâri de pe o pantă din China. Întrucât a coborât mai multe ore cu maşina, el a reuşit să parcurgă circa 550 km, cu o singură încărcare.

Cum preţul unei încărcări este de circa 5 euro, înseamnă că, pentru a parcurge 100 km, proprietarii unor astfel de autoturisme trebuie să scoată din buzunar circa 1,43 euro, echivalentul unui litru de benzină.

Preţul unui autoturism Tesla Roadster începe de la 90.000 de euro, modelul condus de Rafael de Mestre ajungând la 120.000 de euro. Această maşină ajunge de la 0 la 100 km/h în 3,9 secunde şi are o viteză maximă de 200 km/h. Pentru modelul sport, care are performanţe electrice mai bune şi asigură o acceleraţie mai mare, de 3,7 secunde de la 0 la 100 km/h, pasionaţii trebuie să mai scoată din buzunar circa 20.000 de euro. În întreaga lume există 2.500 de autoturisme Tesla Roadster.

Tesla Motors, primul producător de maşini electrice de serie, va mai scoate pe piaţă un nou autoturism electric, modelul S, sedanul gamei, care are o autonomie de 500 km. Maşina va costa circa 60.000 de euro, iar producţia acesteia a început în vara acestui an. Cum autoturismul a fost privit cu ochi buni de public, persoanele care vor să îşi cumpere un asemenea autoturism trebuie să se înscrie pe lista de aşteptare şi să aibă răbdare încă opt luni până la livrarea modelului S de la Tesla.

Maşinile Tesla pot fi încărcate la o staţie electrică în 40 minute, iar pentru o încărcare completă la o priză casnică, de 2,2 V şi 16 A, este nevoie de 12 ore. O staţie de încărcare costă circa 1.500 de euro, potrivit lui Andrei Moroianu.

Cookies