Termoenergetica București anunță că se desfășoară lucrări de reparații pe conductele rețelei termice, în zona Bulevardul Lacul Tei. Astfel, compania transmite sistarea agentului termic pentru zona respectivă.
Compania Municipală Termoenergetica București (CMTEB) informează, printr-o postare pe pagina de Facebook, că se efectuează lucrări de reparații pe conductele rețelei termice, în zona Bulevardul Lacul Tei.
Aceste lucrări sunt necesare fiindcă respectiva conductă a fost pusă în funcțiune acum 50 de ani și a avut o activitate continuă. Echipele firmei vor înlocui o porțiune de trei metri de conductă, cu un diametru de 400 mm.
Marți, echipele Termoenergetica intervin pentru lucrări de reparații în zona Bulevardului Lacul Tei, din Sectorul 2. Conducta aflată aici a fost pusă în funcțiune în 1974 – are peste 50 de ani de activitate continuă, iar intervenția are în vedere înlocuirea unei porțiuni de trei metri de conductă cu diametrul de 400 de mm, transmite CMTEB.
Termoenergetica adaugă că lucrările ai putea să dureze mai mult decât este prevăzut, în funcție de complexitatea și starea de degradare a conductelor. Termenul de repunere în funcțiune, transmis inițial, este de 23 mai 2025, ora 00:00.
Clienții au la dispoziție informații prin mesajele preînregistrate la numărul de telefon 031.9442 sau alte detalii la 0800.820.002, precum și prin aplicația Termoalert, scrie CMTEB.
Termoenergetica București transmite lista zonelor afectate în urma acestor lucrări de reparații pe conductele rețelei termice:
Punct termic: Județului – 6 blocuri/imobile
Punct termic: ICB – 2 blocuri/imobile
Punct termic: Opanez – 22 blocuri/imobile
Punct termic: 5 Lacul Tei – 12 blocuri/imobile
Punct termic: 1 Cheile Zanoagei – 19 blocuri/imobile
Punct termic: Ramuri Tei – 13 blocuri/imobile
Punct termic: 2 Cheile Zanoagei – 23 blocuri/imobile
Punct termic: 3 Cheile Zanoagei – 8 blocuri/imobile
Punct termic: 17-18 Petricani – 15 blocuri/imobile
Punct termic: 13 Lacul Tei – 11 blocuri/imobile
Punct termic: 4 Cheile Zanoagei – 26 blocuri/imobile
Punct termic: Galvani Tei – 9 blocuri/imobile