Termoenergetica: Am demarat a doua etapă a lucrărilor pe Str. Dezrobirii, clienții nu sunt afectați. Între timp, 4806 blocuri din București nu au apă caldă

05 aug. 2023
3886 afișări
Termoenergetica: Am demarat a doua etapă a lucrărilor pe Str. Dezrobirii, clienții nu sunt afectați. Între timp, 4806 blocuri din București nu au apă caldă
Termoenergetica: Am demarat a doua etapă a lucrărilor pe Str. Dezrobirii, clienții nu sunt afectați. Între timp, peste 4800 de blocuri din București nu au apă caldă. Sursa foto: Facebook/ C.M. Termoenergetica București

Termoenergetica anunță sâmbătă, 5 august, că a demarat a doua etapă a lucrărilor din Sectorul 6, pe Str. Dezrobirii, iar clienții nu vor fi afectați.

Tot sâmbătă, potrivit aplicației Termoalert, 4806 blocuri din București nu au apă caldă, unele avarii urmând a fi soluționate abia pe 11 august, potrivit termenului estimativ furnizat de CMTEB.

Termoenergetica a demarat a doua etapă a lucrărilor pe Str. Dezrobirii

Echipele companiei au demarat cea de-a doua etapă a lucrărilor de înlocuire a magistralei III Vest cu diametrul Dn 1000mm, care se vor desfășura pe strada Dezrobirii, pe tronsonul cuprins între strada Roșia Montană și Bulevardul Iuliu Maniu. Nici în această această etapă clienții nu sunt afectați, transmite Termoenergetica, sâmbătă, 5 august, într-o postare pe Facebook.

Aceste lucrări presupun înlocuirea unui alt tronson de aproximativ 800 m de conductă cu diametrul de 800mm.

În prima etapă s-a înlocuit un tronson de țeavă cu o lungime de aproximativ 500 m. Rețeaua termică primară din această zonă are o vechime de aproape 45 de ani, fiind pusă în funcțiune în anul 1979.

Aceste lucrări, potrivit termenului estimat, ar trebui să fie finalizate în decembrie 2023.

pe perioada desfășurării lucrărilor, alimentarea consumatorilor cu agent termic pentru apă caldă nefiind întreruptă, spune CMTEB.

Această etapă aduce restricții parțiale de circulație pe Strada Dezrobirii din Sectorul 6, pe sensul de mers dinspre Bulevardul Iuliu Maniu spre strada Roșia Montană.

Lucrări majore la rețeaua de termoficare: 4806 blocuri din București nu au apă caldă

Context: La începutul acestei săptămâni, CMTEB a anunțat că Sectoarele 2, 3 și trei zone din Sectorul 1 vor rămâne fără apă caldă din cauza unor lucrări majore la rețeaua de termoficare. Mai apoi, și mai multe blocuri din București (mai exact, Sectorul 4) au rămas fără apă caldă din cauza unei avarii ce a determinat oprirea forțată a CET Progresu.

Sâmbătă, 5 august, ora 12:50, potrivit aplicației Termoalert, aproape jumătate de București a fost lăsat nu fără apă caldă, mai exact: 4806 blocuri, din cele 9290.

Sursa foto: captură Termoalert
Sursa foto: captură ecran/ Termoalert

Blocuri/imobile deficitare: 144.

Sursa foto: captură ecran/ Termoalert
Sursa foto: captură ecran/ Termoalert

Starea sistemului: 47% funcționare normală.

Sursa foto: captură ecran/ Termoalert
Sursa foto: captură ecran/ Termoalert

AICI poate fi găsită lista avariilor apărute în rețeaua de termoficare, dar și data estimării punerii în funcțiune.

Pe același subiect: Și mai multe blocuri din București, fără apă caldă. ELCEN: CET Progresu, oprit forțat din cauza unei avarii în rețeaua Termoenergetica

Cookies