Un miracol are loc în această dimineața în București: apa caldă și căldura funcționează bine în tot orașul pentru că nu există nici o avarie Termoenergetica. În Ajun de Anul Nou, cel puțin conform informațiilor transmise până la acest moment de Compania Municipală Termoenergetica București, sistemul de termoficare funcționează normal aproape complet.
Un cadou întârziat de Crăciun sau un miracol de Anul Nou: diseară, înainte de petrecerea de Revelion, bucureștenii se vor spăla cu apă caldă. Conform informațiilor oferite de aplicația mobilă TermoAlert în această dimineață, doar câteva imobile din București au probleme în ceea ce privește alimentarea cu agent termic pentru încălzire.
Mai precis, acesta este livrat sub parametrii optimi, însă nu complet oprit.
Cu toate că există deficiențe care afectează un total de 19 imobile, nu avem blocuri unde agentul termic să fie complet oprit. Astfel că, sistemul de termoficare funcționează în proporție de 100% în această dimineață.
Imobilele unde agentul termic pentru încălzirea locuințelor fie nu are suficientă presiune, fie nu este suficient de caldă se află în Sectorul 6 al Capitalei. Celelalte sectoare nu înregistrează probleme.
Conform aplicației mobile a CMTEB, funcționarea deficitară pentru aceste 19 imobile este datorată „manevrelor de echilibrare hidraulică a rețelei termice”. Tot în aplicație oamenii sunt informați că se estimează că problema va fi remediată astăzi, până la ora 10:00.
Compania a transmis și pe ce străzi se află imobilele care sunt afectate de deficiențele sistemului de termoficare din București. Iată care sunt acestea:
Ținem să precizăm că, deși la acest moment nu există probleme înregistrate în Capitală, acest lucru se poate schimba pe parcursul zilei. CMTEB actualizează permanent avariile din oraș.
Sector | Zone afectate | Agentul termic afectat | Cauza / Descrierea intervenției | Data/ora estimării punerii în funcțiune |
---|---|---|---|---|
6 | Punct termic: MILITARI – 9 Placare – 19 blocuri/imobile • Str Mohorului – bl. 137, 138, 139, 141, 143, 145A • Int Crainicului – bl. Z7, Z8, Z9, Z10, Z11, Z12, Z13, Z14 • Str Cărăbuşului – bl. 145 • Str Valea Lungă – bl. 139A, 140, 142, 144 | Deficienta INC | Funcționare deficitară a încălzirii din cauza manevrelor de echilibrare hidraulică a rețelei termice | 31.12.2024 10:00 |