Termenul limită pentru eliberarea spaţiilor comerciale de la metrou expiră vineri

02 apr. 2021
57 Afișari
Termenul limită pentru eliberarea spaţiilor comerciale de la metrou expiră vineri

Termenul limită pentru eliberarea spaţiilor comerciale de la metrou expiră vineri, 2 aprilie, conform unei notificări transmise de Metrorex.

Termenul limită pentru eliberarea spaţiilor comerciale de la metrou expiră vineri

Astăzi este o zi importantă pentru firma care administrează spațiile comerciale amplasate în incinta staţiilor de metrou.

Amintim că reprezentanţii Metrorex au luat această măsură în urma analizelor efectuate pe teren, în care s-a constatat că spaţiile comerciale care activează în reţeaua de metrou pun în pericol siguranţa transportului subteran, cu afectarea directă a exigenţelor de securitate la incendiu şi evacuarea persoanelor în caz de urgenţă.

„În acest context, ţinând seama şi de expirarea contractului încheiat cu firma care administrează spaţiile comerciale, a notificărilor transmise anterior prin care Metrorex a solicitat în repetate rânduri dezafectarea acestor spaţii, dar şi ca urmare a Raportului de control întocmit de Metrorex cu privire la luarea măsurilor ce se impun în concordanţă cu respectarea Normativului pentru proiectarea Construcţiilor şi Instalaţiilor Specifice de Metrou privind prevenirea şi stingerea incendiilor, Metrorex a notificat firma care administrează spaţiile comerciale ca, în regim de urgenţă, să fie eliberate şi predate către administratorul reţelei de transport subteran toate spaţiile comerciale amplasate în incinta staţiilor de metrou până la data de 02.04.2021.

Continuarea activităţii spaţiilor comerciale amplasate în calea de evacuare din incinta metroului periclitează securitatea persoanelor în caz de urgenţă, precum şi evacuarea rapidă şi sigură a acestora. Mai mult, acestea creează un mediu nefavorabil pentru publicul călător prin aglomerarea mărfurilor în afara spaţiului comercial, supraaglomerarea cu mărfuri combustibile, băuturi alcoolice şi comercializarea produselor de patiserie. Precizăm că Metrorex nu va ezita să ia toate măsurile ce se impun pentru a reda publicului călător condiţii de transport civilizate, în siguranţă şi în conformitate cu standardele europene”, se arăta în comunicatul semnat de directorul general Ştefan Paraschiv.

Ce a declarat ministrul Transporturilor

Cătălin Drulă, ministrul Transporturilor, a subliniat, la începutul săptămânii că, în condiţiile în care acele chioşcuri nu vor fi ridicate până la data-limită, „se va restabili legea”.

„Este domeniul public, aflat în administrarea Ministerului Transporturilor dat în concesiune companiei Metrorex. Şi eu, şi directorul general al Metrorex suntem obligaţi să acţionăm pentru a apăra interesul public şi interesul companiei, nu interese private. Acolo e un contract expirat din 2018 şi acele spaţii sunt ocupate fără drept”, a explicat Cătălin Drulă, la începutul acestei săptămâni.

Cookies