Teren industrial, transformat în parc de 20.000 mp în Sectorul 6. CUM ARATĂ FOTOGALERIE

de:
14 oct. 2019
16 Afișari
Teren industrial, transformat în parc de 20.000 mp în Sectorul 6. CUM ARATĂ FOTOGALERIE

„Deschidem, în curând, porțile celui mai nou parc din București! Proiectul din Bd. Timişoara nr.10 este unic în ţară, având în vedere faptul că, după Revoluție, nu s-a mai construit niciun parc de la zero, în zonele centrale ale oraşelor mari. Am reușit, prin reconversia unui teren industrial, să aducem o oază de relaxare în inima comunității Sectorului 6, iar acum căutăm cel mai potrivit nume pentru noul parc. Având în vedere că îl vom inaugura luna acesta, vă înaintez prima propunere de nume: Parcul Ferdinand I”, a declarat primarul Sectorului 6, Gabriel Mutu, în urma unei vizite de lucru la parc, precizând totodată că administraţia locală aşteaptă propuneri de nume pentru noul parc de la toţi cetăţenii. 

Noul parc al Sectorului 6 este amplasat pe fosta autobază a operatorului de salubritate (Urban SA şi REBU SA) iar, aici, pe întreaga zonă de unde a fost scos pavimentul de beton, piatra spartă rezultată a fost folosită între timp pentru repararea aleilor fără infrastructură rutieră din sector, în acest fel realizându-se o economie importantă la bugetul local.

Ce dotări are noul parc din Bd. Timişoara nr.10

Cel mai nou parc din Bucureşti, care se construieşte în prezent pe Bd. Timişoara nr.10 din Sectorul 6, a ajuns aproape de finalizare. Primăria Sectorului 6, prin Administraţia Domeniului Public şi Dezvoltare Urbană (ADPDU) Sector 6, a mobilizat mai multe echipe pe teren care asigură tot necesarul de forţă de muncă pentru ca lucrarea să fie finalizată în cel mai scurt timp posibil.

„Potrivit graficului de execuţie, investiţia este realizată în proporţie de peste 90%, practic mai fiind necesare doar câteva detalii, respectiv montarea mobilierului urban constând în foişorul central şi foişorul pentru şahişti, împreună cu mesele de şah”, a explicat pentru B365.ro Eduard Paul Simion, directorul general adjunct al ADPDU Sector 6.
Parcul urmează să fie deschis publicului până la sfârşitul lunii octombrie 2019.

Echipament calisthenics şi leagăn incluziv, în noul parc din Bd. Timişoara nr.10
Parcul din Bd. Timişoara nr.10 beneficiază de locuri de joacă pentru copii, dotate cu suprafeţe antitraumă, plus un leagăn incluziv, destinat copiilor cu dizabilităţi motorii. La acestea, se adaugă terenuri de sport pentru adulţi şi copii, precum şi aparate de fitness urban.
IMPORTANT! Parcul este dotat şi cu un echipament calisthenics, cu ajutorul căruia pot fi lucrate mai multe grupe de muşchi în acelaşi timp. Calisthenics oferă pe lângă fitness muscular și cardiovascular, îmbunătățirea abilităților psihomotorii cum ar fi echilibru, agilitate, coordonare.
Echipele sportive, unitățile militare, taberele școlare sau orice grupuri care practică gimnastică utilizează acest tip de exerciții ca formă de pregatire fizică sincronizată pentru a crește coeziunea de grup și disciplina.


Acest tip de exerciții sunt de asemenea populare datorită componentei educaționale, fiind apreciate la scară largă în școlile primare și secundare din întreaga lume, datorită programelor de educație fizică adaptate acestora.

O oază de verdeaţă, amenajată în „inima” Sectorului 6
În ceea ce priveşte amenajarea spaţiului verde, la parcul din Bdul. Timişoara nr.10 a fost montat gazon rulou nou, sistem automat de irigaţii şi au fost plantaţi 234 arbori (platani, tei şi arţari) şi aprox. 1.600 arbuşti ornamentali, inclusiv 874 trandafiri. Parcul beneficiază de alei pavate, şi sistem de supraveghere video, inclusive Wi-fi.
Parcul beneficiază, de asemenea, de trei cişmele publice şi o fântână arteziană deosebită, plus foişoare şi pergole.

Vizitatorii vor avea la dispoziţie 120 de bănci pentru odihnă şi alte 120 de coşuri de gunoi pentru păstrarea curăţeniei.
Pentru realizarea investiţiei în noul parc din Bd. Timişoara nr.10, Primăria Sectorului 6 a alocat suma de 12,05 milioane lei fără TVA.
În cursul acestui an, ADPDU Sector 6 a mai executat lucrări de modernizare în parcurile 9 Mai, Nicolae Filimon şi Sf. Andrei, acestea trei având o suprafaţă totală de 33.600 mp.

Cookies