FIT CITY

Ţeparii imobiliari ai Bucureştiului, trimişi în judecată de DIICOT. Vezi cine sunt complicii

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Bucureşti au dispus trimiterea în judecată a 52 de inculpaţi, urmare a destructurării unui grup infracţional organizat, specializat în săvârşirea infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave.

În fapt, se reţine că liderii grupării, inculpaţii DÂRJAN CONSTANTIN, DÂRJAN ANDREI şi MIHALACHE ALEXANDRU au constituit un grup infracţional organizat, la care au aderat şi alte persoane, în scopul obţinerii de beneficii financiare substanţiale din efectuarea de tranzacţii frauduloase cu un număr de 29 de imobile.

Inculpaţii identificau imobile situate în municipiul Bucureşti – terenuri cu/fără construcţie aferentă, nelocuite şi aflate în stare de conservare ori abandonate şi întocmeau în fals înscrisuri – titluri de proprietate, certificate de moştenitor sau diverse alte acte notariale precum şi acte de identitate, informează DIICOT.

Membrii grupării utilizau înscrisurile falsificate pentru inducerea în eroare a persoanelor interesate de investiţii imobiliare, precum şi a reprezentanţilor birourilor notariale, prin vânzarea terenurilor sau pentru ipotecarea acestora în vederea obţinerea unor credite bancare, fără ca proprietarii de drept să aibă cunoştinţă despre acest fapt.

Activitatea infracţională a fost sprijinită de către inculpaţii OPRESCU CORNELIA-ROXANA, notar public, BOLINTIRU SORIN-ADRIAN, expert topograf şi LOLEA LUMINIŢA, director al unei unităţi bancare.

Membrii grupării au indus în eroare un număr de 40 de părţi vătămate şi au cauzat un prejudiciu de aproximativ 8.000.000 Euro.

Procurorii D.I.I.C.O.T. au trimis cauza spre competentă soluţionare Curţii de Apel Bucureşti.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button