Ambasadorul Rusiei la București, Valery Kuzmin, a fost convocat, joi, la Ministerul Afacerilor Externe, după ce Rusia a atacat Ucraina, în condițiile în care autoritățile române cer „încetarea imediată și necondiționată a operațiunilor militare ruse împotriva Ucrainei și retragerea forțelor armate ruse de pe întreg teritoriul ucrainean”, a anunțat MAE.
Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a dispus convocarea ambasadorului Federației Ruse în România la sediul Ministerului Afacerilor Externe, joi dimineață, anunță MAE , în contextul agresiunii militare ruse împotriva Ucrainei, precedată de recunoașterea ilegitimă de către Rusia a așa-numitelor „republici” separatiste Donețk și Luhansk, precum și în linie cu demersurile de același tip efectuate de toate statele membre UE.
„Cu acest prilej, secretarul de stat pentru afaceri strategice Iulian Fota a transmis un mesaj de condamnare, în termenii cei mai fermi, a recunoașterii de către Rusia a așa-zisei independențe a regiunile ucrainene separatiste Doneţk şi Luhansk, precum și a invaziei și a agresiunii militare neprovocate a Rusiei asupra Ucrainei. A arătat că aceste acțiuni reprezintă încălcări grave ale dreptului internațional și ale angajamentelor internaționale asumate de Federația Rusă, inclusiv ale Cartei ONU, Actului Final de la Helsinki, Cartei de la Paris pentru o Nouă Europă, Memorandumului de la Budapesta și Actului Fondator NATO-Rusia, și că aceste acțiuni vor atrage un răspuns ferm, coordonat și substanțial de răspuns din partea comunității euroatlantice.
Totodată, a reiterat poziția României privind încetarea imediată și necondiționată a operațiunilor militare ruse împotriva Ucrainei și retragerea forțelor armate ruse de pe întreg teritoriul ucrainean. A subliniat că agresiunea militară rusă declanșată în dimineața zilei de 24 februarie 2022 a cauzat deja victime umane și pagube materiale.
Secretarul de stat Iulian Fota a reafirmat unitatea și solidaritatea comunității occidentale cu Ucraina și a menționat că setul de măsuri restrictive deja adoptat la adresa Rusiei, ca urmare a încălcării dreptului internațional, va fi suplimentat corespunzător ca urmare a noii agresiuni din 24 februarie 2022.
Secretarul de stat român a reiterat sprijinul ferm pentru suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei în granițele recunoscute internațional. A subliniat dreptul Ucrainei de a decide în mod suveran asupra politicii sale externe și de securitate și a reafirmat pe această bază susținerea pentru autoritățile ucrainene legitime și democratic alese”, a transmis Ministerul Afacerilor Externe.
Preşedintele Vladimir Putin a anunţat joi în zori o operaţiune militară în Ucraina, pentru a-i „apăra pe separatiștii” din estul țării. Au fost raportate explozii în Odesa, Mariupol, Harkov, Nipru, Kramatorsk și la aeroportul din Kiev. Tot traficul aerian din estul Europei, care tranzita Ucraina, a fost deviat joi dimineața pe deasupra României. Reacția României a fost transmisă de președintele Iohannis, după ședința CSAT: „Subliniez foarte clar: România nu va fi atrasă în conflictul militar din Ucraina”.
Îți mai recomandăm să citești și: