Telefonul extrem de importat pe care Nicușor Dan tocmai l-a dat din Palatul Cotroceni. Cu cine a vorbit despre drona de la Galați, cel mai grav incident de când a început războiul

29 mai 2026
652 afișări
Telefonul extrem de importat pe care Nicușor Dan tocmai l-a dat din Palatul Cotroceni. Cu cine a vorbit despre drona de la Galați, cel mai grav incident de când a început războiul
Telefonul extrem de importat pe care Nicușor Dan tocmai l-a dat din Palatul Cotroceni. Cu cine a vorbit despre drona de la Galați, cel mai grav incident de când a început războiul | Sursa foto: Inquam Photos /Octav Ganea, George Călin

Președintele Nicușor Dan a reacționat prompt, la 10 ore după incidentul grav din Galați, unde o dronă a căzut pe teritoriul României. Într-o postare publicată în jurul orei 11:00, șeful statului a condamnat ferm ceea ce a numit „cel mai grav incident de securitate” produs la noi în țară de la începutul războiului din Ucraina. Și ne anunță și că a vorbit direct cu Secretarul General al NATO, Mark Rutte, imediat după incident. Și ne mai spune și că responsabilitatea aparține în totalitate Federației Ruse.

Am condamnat ferm această încălcare inacceptabilă a suveranității României, a scris Nicușor Dan, care acuză Rusia de „dispreț total față de dreptul internațional și față de siguranța cetățenilor unui stat NATO.

Președintele spune că România și aliații NATO vor continua coordonarea pentru întărirea apărării pe flancul de Est al NATO. Se referă, în special, la dezvoltarea sistemelor anti-aeriene și anti-dronă.

România este un aliat puternic și nu va accepta ca agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei să amenințe securitatea cetățenilor români, a scris Nicușor Dan.

Momentul în care drona a lovit accidental blocul din Galați a fost surprins în imagini:

Sursa video: Alin-Constantin Cojocaru

Potrivit martorilor, o dronă a intrat în spațiul aerian românesc și a ajuns deasupra municipiului Galați. Aparatul s-a izbit de casa liftului unui bloc cu zece etaje, s-a prăbușit pe acoperiș și a explodat.

Deși inițial nu se știa oficial de unde a venit drona, iar oamenii doar bănuiau că ar fi una de proveniență rusească, a venit și răspunsul oficial al Ministerului Apărării. „Echipe de specialiști ai Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Afacerilor Interne și Serviciului Român de Informații continuă cercetările în zona blocului din Galați unde s-a prăbușit o dronă, în dimineața zilei de 29 mai. Din primele informații, rezultă că toată încărcătura dronei de tip Geran 2, de proveniență rusească, a explodat la momentul impactului”, au spus reprezentanții Ministerului Apărării Naționale.

Te-ar mai putea interesa și:

Cookies