În următoarea dimineață în care vă veți trezi nervoși din cauza alarmei care a întrerupt violent un vis în care erați cu Jason Momoa în vacanță în Bulgaria la mic dejun bufet în luna august, amintiți-vă că nimeni – nici măcar voi în momentele alea – nu sunteți atât de deranjați de obligațiile vieții cum este doamna Carmen Iohannis.
Deși la o primă vedere pare că Prima Doamnă a țării noastre sub formă de pește are o viață ideală – în mare parte a timpului profesoară la Sibiu, un job pe care îl face cu plăcere, iar în restul timpului scoasă de Președinte din provincie să o plimbe la piramide, în Delta Dunării sau în Africa – nu e clar dacă ea își dorește să fie acolo.
Mai mult, noi toți am uita complet că există doamna Iohannis dacă ea nu s-ar materializa la răstimpuri în diverse delegații, îmbrăcată mereu ca și cum tocmai a fost luată cu forța de pe scaun de la o nuntă din Pleșcoi.
Ferească Dumnezeu să intrăm în război cum au pățit vecinii din Ucraina, fiindcă dacă vine revista Vogue să facă un pictorial cu cuplul prezidențial (cum a fost cazul Vladimir Zelenski și soția) noi o să avem pe copertă o poză cu domnul Iohannis într-un sacou care îl strânge de abdomen, îi e scurt la mâneci, și cu doamna Carmen în rochie cu flori și sandale, pe fundal cu rachete.
Săptămana trecută, Prima Doamnă și rochiile ei ciudat-înflorate au reușit să strice chiar și un dans superb kenyan. Aflați în delegație în Africa, oficial pentru ‘relansarea relațiilor României cu continentul african, atât în relația directă a țării noastre cu statele africane, cât și ca parte a efortului comun de la nivel european, în contextul mai larg al nevoii de revigorare a relațiilor Uniunea Europeană – Africa’, dar și ca să facem o donație pentru dezvoltare unui liceu de fete, (ceea ce e cel puțin ciudat, fiindcă nu a zis domnul Ciolacu că nu avem bani?!), cuplul prezidențial a fost întâmpinat cu un dans tradițional. Una dintre dansatoare i-a invitat pe cei doi să facă câteva mișcări împreună. Într-un rar moment de luciditate, Președintele a refuzat, însă doamna C a efectuat trei mișcări din mâini și trei semigenuflexiuni pe care vă invit să le vedeți pe internet și să le învățați până începe West Side Christmas Market, când poate le vom dansa împreună cu toții.
Săptămana trecută, în mijlocul unui ‘scandal’ legat de faptul că Primăria Sectorului 3 a cheltuit 640.000 euro pe publicitate în perioada august-octombrie 2023, conform unor surse G4media aflăm că Robert Negoiță ar putea fi luat în calcul de PSD pentru Primăria Capitalei.
Dacă este adevărat și acesta va ieși primar, iată cum va arăta viața noastră de zi cu zi în București:
1. Orice locuitor al Capitalei va fi obligat să țină în casă minimum un palmier. Dacă palmierul moare, bucureșteanul va primi o amendă care se va duce direct în bugetul de publicitate al Primăriei, pentru bannere prin oraș cu textul ‘Primăria crește calitatea vieții voastre în fiecare zi’. (Aceste bannere există deja în altă formă prin Sectorul 3 și sunt galbene, au aproximativ alt text, dar ideea e similară, iar dacă va ieși domnul Negoiță primar, sperăm că ele vor exista în tot Bucureștiul.)
2. Toți bucureștenii vor fi obligați să aibă cel puțin o cameră cu pardoseală din celebrele Pavele roșii și gri. Dacă vor dori să pună un covor peste, asta e la alegerea lor, fiindcă Primăria va fi drăguță și maleabilă pe probleme de styling.
3. La fiecare intrare în scara de bloc se va instala un minitunel tip vortex, tapetat cu luminițe colorate, care să te întâmpine cand te întorci seara plângând de la muncă.
4. Fiecare bucureștean va trebui să aibă un sticker pe mașină cu I Love Robert, ca să aibă discount la parcare. Cei care vor avea și poză cu Primarul la oglindă vor primi discount suplimentar.
5. Nicușor Dan, rămas fără job, va fi reangajat la Primărie pe post de telefonist, iar singurul lui task va fi să îi răspundă de 25 de ori pe zi lui Robert Negoiță la telefon, care îl va suna doar ca să îl întrebe ‘ACUM ÎMI RĂSPUNZI, CREȚULE?’, apoi să trântească telefonul râzând în hohote.
Abia așteptăm.
Nota B365.ro – Tot Oana, mai jos: