Telecabina de la Bâlea Lac a fost reparată

de:
22 ian. 2016
0 Afișari
Telecabina de la Bâlea Lac a fost reparată

Purtătorul de cuvânt al firmei care administrează telecabina de la Bâlea, Lidia Bădilă, a declarat că telecabina a fost repusă în funcţiune începând cu ora 15.00, după ce echipele de intervenţie au reuşit să remedieze defecţiunea apărută marţi.

„Persoanele care vor sa urce la cota 2.034 pot face acest lucru după programul obişnuit 09.00 – 17.00”, a spus Bădilă, conform mediafax.ro.

Telecabina de la Bâlea s-a defectat, marţi după-amiază, iar peste 70 de turişti care au urcat la Bâlea Lac nu au mai putut coborî. Turiştii rămaşi la Bâlea Lac în noaptea de marţi spre miercuri au primit cazare gratuită şi o masă caldă la cabanele din zonă. Printre cei 72 de turişti blocaţi pe munte erau şi 34 de copii din Craiova. Turiştii au fost coborâţi, miercuri, cu elicoptere, unul de la Bucureşti şi altul de la Cluj, până în zona localităţii Cârţişoara, unde au fost evaluaţi de către medicii SMURD. Tot în localitatea Cârţişoara, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Sibiu a montat un cort încălzit.

Lidia Bădilă declara, joi, corespondentului MEDIAFAX, că rezervările la Hotelul de Gheaţă şi la cabana administrată de firmă au fost anulate pentru acest sfârşit de săptămână.

„Toate rezervările au fost anulate şi au fost amânate pentru luna februarie. În funcţie de cum evoluează situaţia, luăm în calcul şi anularea tuturor rezervărilor până la finalul lunii ianuarie”, afirma Bădilă.

Telecabina este, în această perioadă a anului, singura modalitate de a ajunge la peste 2.000 de metri altitudine, la Bâlea Lac.

Cookies