Tecău şi Rojer s-au calificat în optimi la Wimbledon, după mai bine de 3 ore şi jumătate de joc

de:
03 iul. 2015
1 Afișari
Tecău şi Rojer s-au calificat în optimi la Wimbledon, după mai bine de 3 ore şi jumătate de joc

WIMBLEDON 2015: Tecău şi Rojer au trecut, vineri, de dublul germano-austriac Andre Begemann / Julian Knowle cu scorul de 1-6, 3-6, 6-4, 6-2, 15-13, la capătul unui meci splendid, de 3 ore şi 36 de minute. Perechea româno-olandeză, care şi-a asigurat 22.000 de lire sterline şi 180 de puncte, se va duela pentru un loc în „sferturi” cu dublul Max Mîrnîi (Belarus) / Lukasz Kubot (Polonia), informează tvr.ro.

Românul și Jean-Julian Rojer au avut un parcurs excelent la ultimele patru turnee disputate: au ajuns în finala de la Nice (pierdută în fața dublului Mate Pavic / Michael Venus), la patru luni după cea de la Sydney (pierdută în fața perechii indiano-canadiene Rohan Bopanna /Daniel Nestor) și în semifinale la Roland Garros, ‘s-Hertogenbosch și Halle.

WIMBLEDON 2015: Tecău are trei finale la Wimbledon, alături de suedezul Robert Lindstedt, în 2010, 2011 și 2012, unicele sale finale de Grand Slam. Horia Tecău mai are în palmares trei semifinale de Mare Slam: două la Australian Open (2012 și 2015) și una la Roland Garros (2015).

Ultimele semifinale reușite de acest dublu, înaintea celei de la Openul Franței, fuseseră cele din luna februarie, de la Australian Open – învinși de actualii lideri mondiali, italienii Simone Bolelli / Fabio Fognini – la Rotterdam – unde au cucerit trofeul – și la Dubai – eliminați de perechea Rohan Bopanna (India) / Daniel Nestor (Canada).

Constănțeanul de 30 de ani are 25 de titluri la dublu: nouă alături de Rojer, trei cu Max Mirnîi (Bucureşti, s-Hertogenbosch, Beijing – toate în 2013), zece alături de Robert Lindstedt (2012 – Bucureşti, s-Hertogenbosch, Bastad, Cincinnati, 2011 – Bastad, Casablanca, 2010 – New Haven, Bastad, s-Hertogenbosch şi Casablanca). Horia Tecău a mai câştigat în 2011 alături de Victor Hănescu (Acapulco) şi belgianul Dick Norman (Zagreb), iar în 2010 alături de Marcus Daniell (Auckland). Horia și-a adjudecat, în 2012, şi în proba de dublu mixt la Australian Open (cu Bethanie Mattek-Sands).

WIMBLEDON 2015: Olandezul de 33 de ani născut în Antilele Olandeze are 18 trofee ATP în palmares și alte 13 finale jucate. Jean-Julien Rojer a mai ajuns o dată în semifinale la Roland Garros, în 2012, an în care a reușit și o semifinală la US Open (ambele, în echipă cu pakistanezul Aisam-ul-Haq Qureshi). De asemenea, olandezul mai are pe cartea de vizită două semifinale de Australian Open (2011 și 2015) și un sfert de finală la US Open, în 2013.

Cookies