BAZAR

Teatrul nescris din Șanţ ajunge la Bucureşti. Teatru şi premiera filmului documentar, luni, 3 octombrie.

Trupa de Teatru Nescris din Șanţ îşi construieşte spectacolele prin ficţionalizarea realităţilor comunei şi punerea în lumină a problemelor reale, urgente, cu care comunitatea se confruntă. Prin convenţia conferită de teatru – distanţa sigură pentru a se detaşa şi a analiza aceste probleme – spectacolele Trupei de Teatru Nescris vorbesc direct şi deschis despre moravurile satului, despre corupţie şi capitalism sălbatic, despre problemele sociale şi politice ale contemporaneităţii.

Teatrul este o formă de reprezentare directă şi imediată a realităţii. Teatrul comunitar este forma de teatru construită specific prin participarea directă a comunităţii în care se desfăşoară spectacolul, pornind de la poveştile comunităţii respective, implicând ca actanţi membri ai comunităţii.

Proiect realizat de Ofensiva Generozităţii cu sprijinul Administraţiei Fondului Cultural Naţional, în parteneriat cu Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică I.L. Caragiale Bucureşti, Veioza Arte, Scot and Company Consulting şi Turnătoria Productions.

PROGRAM:

FERMIERII
cu
Cristina IUGAN Alexandru DANCI Oltiţa DĂNILĂ
Iacob ACU Sofia CIUCIULEAC Reghina OLARI

şi

premiera documentarului

TEATRUL NESCRIS DIN ȘANȚ
– PRIMA FORMĂ DE TEATRU COMUNITAR DIN ROMÂNIA –

proiect realizat de: Tania CUCOREANU şi Andrei IONIȚĂ (Veioza Arte)
şi Bogdan GEORGESCU (Ofensiva Generozităţii – coordonator proiect)
– eveniment urmat de discuţii cu publicul –

Ora 14.00, luni, 3 octombrie

Sala Atelier a Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică I.L. Caragiale Bucureşti

Matei Voievod 75-77, sect. 2

event FB: https://www.facebook.com/event.php?eid=139330392831954


Recomandarile noastre


Parteneri

Știri – Gândul

Știri – CanCan.ro

Back to top button