ȘTIRI

Cum a fost ruinat unul dintre cele mai mari amfiteatre din România

Teatrul de Vară din Parcul Bazilescu a ajuns într-o stare avansată de degradare, iar autorităţile care ar trebui să se ocupe de administrarea şi întreţinerea sa acuză lipsa banilor. Clădirea din Parcul Bazilescu, un simbol al Cartierului Bucureştii Noi, se află în administrarea Ministerului Culturii şi Patrimoniului, în timp ce terenul pe care se află aceasta este în administrarea Primăriei Sectorului 1.

Teatrul de Vară din Parcul Bazilescu

Teatrul de Vară din Parcul Bazilescu

Deşi faţada Teatrului a fost renovată la începutul anilor 2000, în acest moment clădirea arată deplorabil şi este în pericol de prăbuşire. Intrarea în clădire este interzisă, iar pe gardurile ce împrejmuiesc clădirea se află mesaje ce avertizează asupra pericolului de prăbuşire. Câinii comunitari şi paznicii sunt acum singurii vizitatori ai Teatrului de Vară care înainte de ’89 găzduia frecvent concerte de muzică uşoară, muzică populară sau alte spectacole de varietăţi. Acum, amfiteatrul ce ar putea găzdui evenimente culturale, teatrale sau muzicale este o altă ruină ce bântuie Capitala.

Potrivit locuitorilor din zonă, Teatrul de Vară nu a mai găzduit niciun eveniment de peste 20 de ani şi nu au fost demarate niciun fel de lucrări de reabilitare în afară de renovarea faţadei.

„Lipsa de fonduri din partea Ministerului şi lipsa de documentaţie sunt principalele probleme care împiedică renovarea clădirii” a declarat pentru B365.ro purtătorul de cuvânt al Ministerului Culturii şi Patrimoniului.

În răspunsul oficial al Ministerului Culturii înaintat către redacţia B365.ro cu privire la posibilitatea renovării clădirii Teatrului de Vară din Parcul Bazilescu se precizează faptul că Centrul Naţional pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Traditionale (CNCPT) a solicitat un aviz din partea Ministerului pentru lucrări de consolidare, reabilitare şi modernizarea clădirii. Soluţia propusă de CNCPT a fost analizată în cadrul şedinţei Comisiei Zonale a Monumentelor Istorice din cadrul Ministerului Culturii, care a cerut completarea documentaţiei tehnice şi a propus schimbarea soluţiei de modernizare care prevedea instalarea unei copertine. CNCPT a contestat decizia Comisiei Zonale şi a cerut reanalizarea solicitării de renovare. Până în acest moment, Ministerul Culturii nu a primit un plan refăcut de modernizare din partea CNCPT.

 Teatrul de Vară, în paragină

În 2004, Primăria Sectorului 1 a renovat Parcul Bazilescu, însă clădirea cu o vechime de aproape 60 de ani a Teatrului de Vară nu a fost inclusă în proiect, având alt proprietar.

„S-au făcut demersuri anual, de 8 ani, pentru a trece clădirea de la Ministerul Culturii în administraţia Primăriei Sectorului 1, însă nu au avut succes. Nu a existat până în acest moment un argument puternic din partea Ministerului Culturii pentru faptul că nu dă clădirea în administrarea Primăriei, deşi noi avem disponibilitatea de a investi în refacerea sa şi redarea în circuitul public” a declarat pentru B365.ro Alexandru Ichim, purtătorul de cuvânt al Primăriei Sectorului 1. 

Parcul Bazilescu arată în acest moment foarte bine, în puternic contrast cu Teatrul de Vară pe care îl găzduieşte. Băncile, gazonul şi spaţiile verzi ale parcului au fost modernizate recent şi sunt bine întreţinute. 

Parcul Bazilescu

Parcul Bazilescu

Teatrul de Vară din Parcul Bazilescu (fost Nicolae Bălcescu) a fost realizat în 1953, fiind inaugurat cu ocazia Festivalului Mondial al Tineretului şi Studenţilor ce a avut loc la Bucureşti.

 Teatrul de Vară Mihai Eminescu

Spre comparaţie, Teatrul de Vară „Mihai Eminescu” din Parcul Naţional (foto), inaugurat în acelaşi an, a fost bine întreţinut pe parcursul anilor şi găzduieşte în fiecare lună concerte, spectacole sau alte evenimente.


Recomandarile noastre


Parteneri

Știri – Gândul

Știri – CanCan.ro

Back to top button