Teatrul de Vară Capitol, închis de ANPC. Copiii erau așteptați aici la un concert, anulat după ce inspectorii au găsit pereți scorojiți și aer irespirabil

24 iul. 2023
253 afișări
Teatrul de Vară Capitol, închis de ANPC. Copiii erau așteptați aici la un concert, anulat după ce inspectorii au găsit pereți scorojiți și aer irespirabil
Teatrul de Vară Capitol, închis de ANPC. Copiii erau așteptați aici la un concert, anulat după ce inspectorii au găsit pereți scorojiți și aer irespirabil | Sursa foto: Facebook - Teatrul de vara Capitol/A. Iacob

Teatrul de Vară Capitol (Grădina Alhambra) a fost închis joi, 20 iulie, de inspectorii ANPC. În această locație s-au descoperit mai multe nereguli.

Teatrul de Vară Capitol a fost închis de ANPC

Primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone a dispus ca viceprimarii, împreună cu Poliția Locală Sector 5 – Direcția de Control, Serviciul Activități Comerciale și Serviciul Protecția Mediului să se alăture controlului realizat de Poliția Economică, Inspectoratul pentru Situații de Urgență și Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, la Teatrul de Vară Capitol (Grădina Alhambra).

Mai multe sesizări au fost făcute de locuitori care se refereau la organizarea unui concert la care urmau să participe mai mulți minori, a transmis Primăria Sectorului 5 pe pagina de Facebook.

Inspectorii din cadrul Autoritatății Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) au descoperit că locația era improprie organizării unui eveniment atât de mare.

De asemenea, au găsit mai multe nereguli la fața locului:

  • băutura era depozitată pe jos,
  • aerul era irespirabil pentru că nu existau aparate de aer condiționat,
  • tencuiala se desprindea de pe pereți.

În urma verificărilor efectuate, evenimentul a fost suspendat, iar locația a fost închisă de către inspectorii ANPC.

Direcția Generală de Poliție Locală Sector 5 urmează să facă o sesizare către Primăria Capitalei, Disciplina în Construcții și Ministerul Culturii cu privire la suspiciunea că s-ar fi adus modificări asupra construcției, aceasta fiind poziționată în zona construită protejată „Brezoianu 46”.

O clădire din Sectorul 4 urmează să fie consolidată seismic printr-o metodă inovativă

Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a anunțat că o clădire din Sectorul 4 va fi consolidată printr-o metodă tehnică inovativă. Aceasta permite realizarea lucrărilor fără mutarea locuitorilor.

Clădirea care urmează să fie consolidată are două etaje și este situată pe Strada Intrarea Văcărești nr. 2, Sectorul 4. Intervenția se va face în exteriorul clădirii, iar proprietarii nu vor mai fi relocați în alte locuințe.

Nicușor Dan a mai spus, pe Facebook, că Bucureștiul a fost acceptat recent în Programul Orizont Europa 2021-2027 care finanțează proiecte care au o componentă de cercetare cu aplicabilitate sau de testare a soluţiilor.

În acest fel, PMB, prin Administrația Municipală pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic, va beneficia de fonduri nerambursabile în valoare de 568.000 euro în vederea renovării clădirii.

Intervenția pentru consolidarea clădirii se numește „Multicare”:

Soluția tehnică inovativă de consolidare, la care lucrează specialiști ai unor universități din Olanda și Italia, va fi testată în București și în alte două orașe, Avellino şi Amsterdam. Intervenţia „Multicare” presupune consolidarea imobilului la exterior, printr-o soluţie având la bază materiale cu emisii reduse de carbon. Peste acest sistem se va aplica un ecran multifuncţional care va îmbunătăţi semnificativ eficienţa termică a clădirii, cu panouri fotovoltaice integrate.

Totodată, pentru monitorizarea pe termen lung se vor monta senzori seismici integraţi în sistemul de faţadă.

Te-ar mai putea interesa și:

Cookies