Teatru: The Position

O piesa de Kevin Doyle.

Prima imagine care iti apare dupa ce citesti „The Position” este aceea a unei fabrici de jucarii ce pare sa functioneze perfect pana cand una din jucarii observa ca lucrurile sunt mult mai complexe decat lasa sa se inteleaga cei care trag de sfori. Iar cand in loc de jucarii iti amintesti ca este vorba de niste oameni, universul creat pe scena prinde dimensiuni noi.

„The Position” nu pune pentru prima oara problema omului – sclav al propriului sistem de legi. Absurdul situatiilor create aminteste chiar de universul lui Ionesco. Originala este insa solutia de a duce pana la extrem ticurile personale, dar mai ales pe cele sociale. Exact pe aceste ticuri sociale insista spectacolul, transformand in gest, miscare si dans, ritualuri contemporane.

„The Position” este un  documentar despre starea de fapt a societatii de azi. E o revista de specialitate pe care ar trebui sa o rasfoiesti inainte sa te decizi ce universitate sa urmezi. Prezentata neutru, dar cu foarte mult umor – piesa ne da posibilitatea sa urmarim personaje ajunse in diferite grade de asumare a conditiei de om „contemporan”. Personajele resusesc sa comunice numai prin stereotipuri ale unui consumism in floare, intr-o era in care este promovat „visul universal”, de catre aceeasi oameni ce nu demult aveau pe buze „the american dream”. Personajele comunica insa cu publicul prin gest, miscare, dans. Incercand parca sa transmita mesaje secrete sub forma de serii de miscari codate, S.O.S.-uri celor ce mai pot face inca ceva.

Actiunea din „The Position” se petrece intr-o anticamera. Si pare foarte simpla. Sase barbati asteapta pe rand sa fie intervievati. Cinci dintre ei sunt efectiv clone, imbracati pana si cu acelasi costum, aceeasi pantofi, avand chiar si acelasi tip de servieta sau de cravata. Se dovedeste ca pesonajele au chiar si aceleasi concepte si principii despre viata. Si ca sa fie mai clar, descoperim ca eroii au pana si acelasi nume. Cel de-al 6-lea personaj insa, e diferit. E clar nepragatit pentru acest interviu si foarte speriat de de ce-ar putea sa i se intample dincolo de usa ce-l desparte de hatisul birocratiei, al monotoniei serviciului de la 9 la 5. O schita a birocratiei ce ne uniformizeaza treptat transformandu-ne in acelasi timp in forme fara fond. Si cum altfel sa exprimi daca nu prin gest, miscare si dans, tot acest proces de transformare a omului contemporan intr-o marioneta, victima a evolutiei ce pare ca ne scapa de sub control.

Cu:  Mihai Călin – apreciat actor al Naţionalului bucureştean, Laurenţiu Bănescu, Istvan Teglas, Lucian Pavel, Cătălin Neamţu, Daniel Popa – regizorul piesei, care nu uită că a fost cândva şi actor, şi Alexandra Sălceanu, toţi deţin un CV cu roluri mai ales în film, dar unii şi pe scenă.