Teatru: Economia binelui şi a răului

de:
19 sept. 2011
2 Afișari
Teatru: Economia binelui şi a răului

Economics of Good and Evil

După bestseller-ul lui Tomas Sedlacek

Cu: Tomáš Sedálček, Lukáš Hejlik, Alan Novotný.

Criza financiară globală a făcut ca relevanţa economicului să fie pusă sub semnul întrebării. În Economics of Good and Evil (În căutarea semnificaţiei economiei de la Ghilgamesh la Wall Street), Tomas Sedlacek, numit de Yale Economic Review una dintre cele „5 minţi luminate ale economiei” explorează noi perspective. El argumentează că mersul economiei nu e guvernat de matematică sau formule, ci de instinctul uman. Punctul lui de vedere, aproape eretic, reduce economicul la bine şi la rău.

Cartea, publicată de Oxford University Press cu o prefaţă de Vaclav Havel, a fost vândută în peste 50 000 de exemplare.

Potenţialul de răspândire al acestui mod provocator de gândire a făcut ca lucrarea să fie adaptată pentru scenă, invitând spectatorii la o experienţă multisenzorială. După reprezentaţiile cu casa închisă de la Teatrul Naţional din Praga, Ministerul Cehesc al Afacerilor Externe a decis ca piesa, jucată în limba engleză, să beneficieze de un tur internaţional, al cărui debut are loc la Bucureşti.

Tomas Sedlacek predă la Universitatea Karol şi este membru al Consiliului Naţional de Economie din Praga, unde cartea a devenit bestseller naţional şi a fost adaptată cu mare succes ca piesă de teatru. A fost consilier al lui Vaclav Havel, primul preşedinte ceh de după căderea comunismului şi este de asemenea editorialist şi un cunoscut comentator de radio şi televiziune.

Producţie a Teatrului Naţional din Praga, prezentată cu sprijinul Centrului Ceh din Bucureşti.

Spectacol în limba engleză.

Sala Majestic

Bilet: 26,50 lei

Cookies